Subway bate palma pentru primele unitati din Romania. Primele restaurante ale retelei americane de fast-food Subway vor fi deschise, pe piata locala, cel mai probabil in a doua jumatate a acestui an, investitia medie pentru o unitate fiind de 100.000 de euro. Potrivit lui Ivan Todorov, CEO al Subway pentru Bulgaria si Romania al master-francizorului Subway International, primele contracte de franciza se vor semna inca din prima jumatate a acestui an, urmand ca primele restaurante sa fie deschise in cea de-a doua parte a anului. "In mod normal, dureaza aproximativ patru luni de la obtinerea francizei pana la inaugurarea unitatii", declara Todorov pentru Capital. Ivan Todorov a inceput sa vanda primele licente in Europa Centrala si de Est in martie 2008, primul restaurant fiind inaugurat un an mai tarziu. In Bulgaria, sunt deja operationale trei restaurante sub acest brand, la Sofia, Varna si Burgas, scrie Capital.

business reportFoto: Colaj foto

Chirie in apartament din Bucuresti. Ce sectoare incaseaza cei mai multi bani. Potrivit datelor ANAF, persoanele fizice din Bucuresti au inchiriat anul trecut aproape 84.000 de imobile "cu acte in regula" si au incasat venituri brute de 304 mil. euro. Pentru aceste venituri au fost platite impozite de circa 33-35 de milioane de euro, potrivit estimarilor ZF, pornind de la o cota de impozitare de 16% sau 12% pentru veniturile din inchirierea proprietatilor. Pe de alta parte, consultantii spun ca din cele 850.000 de locuinte din Bucuresti aproximativ 130.000 sunt inchiriate, astfel ca in evidentele ANAF figureaza cu contracte de inchiriere circa jumatate dintre locuintele ocupate efectiv de chiriasi. Circa jumatate dintre locuintele inchiriate in Bucuresti nu sunt inregistrate la Administratia Financiara, fapt ce inseamna o "gaura" anuala de aproximativ 30 de milioane de euro in bugetul de venituri al Administratiilor Financiare, arata o analiza ZF.

Cine se mai plimba cu Ferrari si da ora exacta cu Rolexul. Criza? Care criza? Anul trecut in Romania s-au vandut 26 de masini Ferrari, un roman cu "stare" a dat nu mai putin de 40.000 de euro pe un Rolex iar un magazin care comercializeaza branduri de haine de lux precum Ermenegildo Zegna, MaxMara, Pal Zileri, Marella sau Emporio Armani a avut incasari de vreo 3 milioane de euro. "Anul trecut, vanzarile nu au fost nici mai bune, nici mai rele decat in 2010. Efectul principal al crizei pe piata luxului este o imprevizibilitate mult mai mare: nu mai exista o sezonalitate anume - de exemplu ianuarie 2010 a fost cea mai buna de la infiintarea companiei, desi de regula prima luna a anului este mai slaba", explica Raluca Dobre, director de comunicare al companiei Chronolink, distibuitorul local al Rolex. Si pentru Ferrari anul 2010 fost peste cel precedent, desi putin sub asteptari, scrie Romania Libera.

Top zece cele mai avantajoase depozite la bancile comerciale. Bancherii incearca din nou sa resusciteze vanzarile de credite de consum si au inceput sa reduca marjele de dobanda sau sa elimine o parte din comisioane pentru a convinge clientii sa vina in agentii. Aceasta este a doua campanie agresiva de la inceputul crizei, din toamna lui 2009, prin care bancile vor sa convinga clientii sa se imprumute pentru a consuma. In primavara anului trecut, dobanzile nominale la creditele de consum in lei coborasera chiar si la o singura cifra, bancherii incercand atunci sa castige clienti noi pe fondul asteptarilor pozitive legate de evolutia economiei. Campania din primavara trecuta a fost intrerupta brusc de masurile soc luate de Guvern pentru ajustarea finantelor publice - reducerea cu 25% a salariilor din sectorul public si majorarea TVA de la 19% la 24%, scrie ZF.

Google le intinde o mana inginerilor Nokia care vor fi concediati anul acesta. Grupul finlandez Nokia, cel mai mare producator mondial de telefoane mobile, a anuntat ca va face reduceri substantiale de posturi, in mai multe locatii din lume, dupa alianta cu Microsoft. Gigantul web Google le face deja oferte inginerilor de soft Nokia. Gigantul finlandez are aproximativ 130.000 de angajati in lumea intreaga: jumatate in divizia de telefonie, si jumatate in joint-venture-ul de echipamente telefonice Nokia Siemens Networks. "Vor avea loc reduceri substantiale de posturi in mai multe locatii din lume, iar acest lucru va afecta si Finlanda", a declarat Stephen Elop, CEO Nokia. El a refuzat sa precizeze numarul locurilor de munca si tarile vizate in afara Finlandei, tara in care Nokia discuta cu guvernul pe aceasta tema. Aidan Biggins, cel care se ocupa cu angajarile pentru Google in zona Europa, Orientul Mijlociu si Africa, a scris pe contul sau de Twitter ca Google face angajari, iar toti cei care vor fi concediati de Nokia sunt invitati sa aplice pentru un post, scrie Capital.

Are nevoie Televiziunea Romana de taxa TV? Suma platita de romani pentru serviciul public de televiziune reprezinta mai bine de jumatate din veniturile anuale ale TVR, iar lipsa ei ar periclita existenta postului, sustin organizatiile media. Specialistii din domeniul media sustin ca principala problema a televiziunii publice este reorganizarea institutiei. Conducerea PSD a anuntat in toamna anului trecut ca va propune renuntarea la plata taxei TV pentru postul public de televiziune. Suparati pe TVR pentru felul in care televiziunea a reflectat inmormantarea poetului Adrian Paunescu, dar si din cauza deselor aparitii ale lui Traian Basescu, sefii din PSD au luat aceasta decizie extrema. "Initiativa legislativa a venit in special in urma modului incalificabil in care un om de cultura, asa cum a fost Adrian Paunescu, controversat sau nu, a fost linsat mediatic si insultat, un om care a decedat si un om care are dreptul macar la o abordare obiectiva", a declarat Victor Ponta, presedintele PSD, in toamna anului trecut. Dupa ce legea a trecut de Camera Deputatilor, la inceputul acestui an, soarta TVR este acum in mainile Senatului, scrie Adevarul.

Povestile de succes din publicitate: Diamantele de logodna, Mos Craciun vesel si votca de lux. Publicitatea, o industrie care strange anual miliarde de dolari, functioneaza ca un liant in economia consumerista. In contextul diversificarii produselor si al sumelor uriase investite in promovarea lor, agentiile de publicitate sunt in cautarea continua a unei retete reusite de vanzari. Un concept, o imagine, un personaj sau chiar un cuvant pot transforma un produs anonim intr-o mina de aur pentru producatori.Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, este recunoscut drept evenimentul sportiv care atrage cei mai multi bani din publicitate. Pretul unei reclame de 30 de secunde a fost, in cadrul meciului jucat in acest an (in urma cu doar cateva zile), nu mai putin de trei milioane de dolari, scrie Vertical News.

Un cersetor castiga in Austria cat sa-si ia un Ferrari. O majoritate parlamentara formata din deputatii Partidului Popular Austriac (OVP) si cei ai Partidului Libertatii (FPO) a adoptat joi seara un proiect de lege care interzice cersitul in toate provinciile Austriei Superioare, scrie Osterreich in editia de vineri. Partidul Social Democrat si Verzii s-au opus, insa proiectul de lege a trecut, iar un vot final urmeaza sa aiba loc pe 10 martie. Liderul grupului parlamentar al OVP, Thomas Stelzer, a precizat ca proiectul de lege prevede amenzi pentru persoanele care exploateaza copii sau alte categorii aflate in nevoie, cu scopul de a obtine castiguri. Acesta va fi un mod eficient de combatere a bandelor organizate de cersetori care actioneaza in numar mare in orasele sau in capitalele de land austriece, iar proiectul de lege prevede extinderea competentelor politiei in a actiona pentru limitarea fenomenului cersetoriei, scrie Capital.

Cum si-au restructurat strainii mineritul: Polonia vs. Romania. Costul de productie al huilei din Valea Jiului este cu 40% mai mare comparativ cu pretul de vanzare catre termocentrale. Cei aproape 9.000 de oameni ai Companiei Nationale a Huilei duc in spate prin carbunele pe care-l scot doua termocentrale ineficiente, despre care specialistii spun ca se pot inchide fara probleme pentru sistem chiar maine. Costul social este insa prea mare, cred autoritatile. Care sunt solutiile pentru ca miliarde de dolari sa nu mai fie ingropate in adancuri, la fel ca in ultimii 20 de ani? In Polonia, 50% din productia de energie este bazata pe carbuni. La inceputul restructurarii sistemului, in anii 1990, in Polonia erau 70 de mine de carbuni in care lucrau 415.000 de oameni. Costul total al restructurarii sectorului minier s-au ridicat la 10 miliarde de euro. In prezent, mai sunt operationale 30 de mine cu un numar de 144.000 de mineri. La nivelul anului 2009, 37% din energia produsa in Romania a provenit din carbuni, mare parte fiind bazata pe lignit. Singurele termocentrale care functioneaza pe huila sunt Deva si Paroseni. In perioada 1990-2009 statul a platit subventii in valoare de 6,7 miliarde de dolari pentru sustinerea sectorului minier. In 2009, Compania Nationala a Huilei avea pierderi de peste 140 de milioane de euro si datorii de peste un miliard de euro. Nu s-a realizat nicio privatizare, scrie ZF.

Peste 7.600 de posturi vacante, la nivel national. Vezi aici judetele cu cele mai multe oferte. Peste 7.600 de locuri de munca vacante sunt inregistrate, la nivel national, in perioada 11 - 17 februarie, cele mai multe fiind in Capitala si in judetele Iasi, Timis, Vaslui, Hunedoara, Arges si Sibiu, informeaza, vineri, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). Potrivit datelor centralizate de ANOFM, in saptamana 11 - 17 februarie sunt disponibile 7.695 de locuri de munca. Cele mai multe oferte de munca sunt in Bucuresti (736) si in judetele Iasi (644), Timis (470), Vaslui (401), Hunedoara (371), Arges (367), Sibiu (350), Bacau (310) si Mures (284). La nivel national, pentru persoanele cu studii superioare sunt inregistrate 557 de locuri de munca, cele mai multe pentru ingineri si subingineri, consilier vanzari asigurari (44), inspector coordonator asigurari (20), inspector asigurari (12), programator si manager proiect (cate opt), scrie Gandul.

Salariile cadrelor medicale raman la reanimare si in 2011. Desi isi revin putin fata de anul trecut, veniturile din sectorul public de sanatate mai au mult pana sa le poata concura pe cele din sistemul privat sau de peste hotare. Salariile personalului medical cresc usor anul acesta, in special datorita majorarii cu 15% de care vor beneficia toti bugetarii, dar nu suficient de mult pentru a diminua diferenta mare fata de lefurile oferite de clinicile private si nici pentru a domoli valul plecarilor masive ale medicilor si asistentelor in strainatate. Concret, conform normelor metodologice de aplicare a Legii salarizarii, un medic primar care, in iulie 2010, dupa diminuarea salariilor cu 25%, avea un castig brut, cu sporuri, de 2.441 de lei, va primi de anul acesta 2.808 lei. Iar un asistent medical principal, al carui salariu brut, cu sporuri incluse, a scazut anul trecut de la 1.848 la 1.386, va castiga anul acesta 1.594 lei. Imbunatatirea este evidenta, dar diferenta fata de mediul privat ramane consistenta, scrie Capital.

Seful FMI cere o noua moneda, care sa scape lumea de dolar. Directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, vreo o noua moneda, care sa scape lumea de dominatia dolarului american si sa o protejeze de viitoarea instabilitate financiara. Seful FMI este de parere ca dezechilibrele globale s-au intors, cu aceleasi probleme care ne ingrijorau si inainte de criza: fluxuri de capital mari si volatile, presiuni pe ratele de schimb, cresterea rapida a rezervelor valutare in exces, iar daca aceste lucruri nu sunt rezolvate, de aici ar putea pleca urmatoarea criza, scrie Money.ro.