Ce are in comun George Soros cu Rupert Murdoch si Warren Buffett. George Soros se retrage din afacerile cu plasamente financiare, dupa o cariera stralucitoare si cu 24,5 miliarde de dolari in conturi, majoritatea pastrati cash. Motivatia principala a gestului lui Soros o reprezinta noua legislatie americana, ce obliga fondurile de investitii mai mari de 150 milioane de dolari sa dea publicitatii date despre investitori, angajati si activele pe care le administreaza. Soros este primul dintr-un club select al miliardarilor de peste 80 de ani care se retrage din activitate. Rupert Murdoch, Warren Buffett si Bernie Ecclestone sunt de aceeasi varsta cu Soros, insa acestia nu au manifestat nicio intentie de a se retrage din activitate, scrie Capital.ro.

Business ReportFoto: Colaj foto

"Oltchim" vrea sa imprumute 250 milioane euro. "Oltchim" Ramnicu Valcea (simbol OLT) vrea sa imprumute 250 milioane de euro pentru finantarea investitiilor si capital de lucru, potrivit convocatorului Adunarii Generale a Actionarilor din 29 august, transmis Bursei de Valori Bucuresti. O suta de milioane de euro ar urma sa finanteze investitiile deja demarate, cat si alte investitii care trebuie efectuate in continuare in activitatea de petrochimie, dar si pe platforma de la Ramnicu Valcea, restul banilor fiind destinati capitalului de lucru, anunta Bursa.ro.

Vand apartament. Caut cumparator de trei ani Sute de case si apartamente stau la vanzare de mai bine de un an si jumatate, unele chiar de mai mult timp. Cat despre preturi, acestea au evoluat diferit: in cazul caselor, scaderea a fost treptata, iar in cazul apartamentelor s-a putut observa o evolutie usor diferita, scaderi urmate apoi de cresteri. Si nimeni nu se inghesuie sa le cumpere. Un apartament nou, de doua camere si cu o suprafata de 50 mp din proiectul rezidential Delea Veche 24, a avut o evolutie a pretului de tip "fierastrau". In luna ianuarie a anului trecut, pretul cerut a fost de 99.000 de euro, dupa care a scazut la 85.000 de euro in februarie, pentru ca in mai acesta sa creasca la 90.000 de euro. In prezent, pretul apartamentelui este stabilit la 85.000 de euro, la care se adauga TVA, informeaza Money.ro.

10.725 de companii au intrat in faliment in S1, cele mai multe din comert si transporturi. Daca la sfarsitul anului trecut 21.692 de companii se aflau in diverse stadii ale procedurii de insolventa, in primul semestru al lui 2011 numarul se ridica la 10.725. Totodata, potrivit unui studiu Coface Romania, numarul de falimente este cu 2,42% mai mare fata de semestrul anterior. De la declansarea crizei economice pana in acest moment, primele trei pozitii in clasamentul falimentelor sunt ocupate de aceleasi domenii: comert, transporturi si constructii. Acestea concentreaza cea mai mare parte a numarului de insolvente inregistrate in primul semestru din 2011, respectiv 54,68%; o stabilizare a nivelului inregistrat in 2010, de 53,55%, scrie Financiarul.

Marile corporatii pun detectivi particulari pe urmele propriilor angajati. Atunci cand se confrunta cu fraude, indiferent de amploarea lor, companiile din Romania evita sa recurga la ajutorul Politiei, motivand prin durata lunga a anchetelor si prin teama de a nu-si prejudicia imaginea. Tot mai multe firme aleg, in schimb, sa-si rezolve acest tip de probleme recurgand la agentiile de detectivi. Este doar un semn ca vremurile in care detectivii particulari isi castigau traiul doar de pe urma cazurilor de presupus adulter sau de tradari in sanul familiei, cu priza la public, au trecut de mult. Una dintre cauzele pentru care, in ultimii trei ani, cazurile de investigatii economice au luat, treptat, din felia anchetelor conjugale, este si rentabilitatea primelor. In conditiile in care majoritatea agentiilor practica tarifarea in functie de perioada alocata investigatiei, solutionarea unui caz de frauda economica poate dura peste o luna (de altfel, sunt si cazuri in care acestea se prelungesc pe mai multi ani), in timp ce un caz de infidelitate poate fi rezolvat in cateva ore, maximum cateva zile, anunta Capital.ro.

Tata lanseaza casa Nano. Dupa ce a conceput modelul Tata Nano, cea mai ieftina masina din lume, colosul industrial condus de mangantul indian Ratan Tata (foto) se pregateste acum sa lanseze casa Nano. Daca automobilul Nano, lansat in 2009, costa 2.500 de dolari, surpriza cea mare o furnizeaza pretul casei Nano: doar 720 de dolari! Ce-i drept, casa este minuscula, de doar 20 mp, urmand sa fie livrata sub forma unui kit. Pentru India, insa, ar putea sa fie o reteta de succes! Tata spera sa lanseze noul produs pe piata proprie in 6-8 luni. Cea mai ieftina casa din lume va avea si o versiune imbunatatita, de 30 mp, cu dotari suplimentare precum panouri solare si o veranda, informeaza 24auto.ro.

Care sunt cele mai ieftine credite din istoria " Primei case". Creditele din programul guvernamental au fost supuse unui trend de scumpire in ultimul timp. Mai precis, dobanda variabila a imprumuturilor in euro este exprimata in functie de indicele Euribor, peste care se adauga o marja de maxim 4%. In acest an, banca Centrala Europeana a scumpit dobanda cheie pentru euro si, implicit, s-au scumpit si creditele. Daca in primul trimestru al anului nivelul indicelui era de 1%, in trimestrul doi acesta a urcat la 1,25%, pentru ca in prezent sa ajunga la 1,56%, potrivit reprezentantilor CEC Bank, scrie EVZ.

Vanzarile Dacia la nivel global au scazut in primul semestru cu 2,9%. Vanzarile Dacia la nivel global au scazut in primul semestru cu 2,9%, la 176.852 de autoturisme si vehicule comerciale usoare, reflectand in principal incheierea programului de tip "rabla" din Franta si probleme de aprovizionare privind motoarele diesel, potrivit unui raport transmis joi de Renault. Duster-ul a avut insa performante bune in Europa, cu 70.788 de unitati vandute si o cota de piata de 12,6%, ocupand locul al doilea pe segmentul crossover, se arata in raportul grupului francez. Pe de alta parte, vanzarile modelului Sandero au coborat cu 52% la nivel global, la 46.075 unitati, cu un declin foarte pronuntat pe piata franceza, cauzat de incheierea programului guvernamental de bonusuri pentru renuntarea la un automobil invechit in favoarea unei masini noi, cu un consum eficient de carburant. In aceste conditii, Dacia si-a mentinut cota de piata de 1,5% in Europa, anunta Gandul.

Ce telefoane au oamenii de afaceri din Romania. Cu toate ca ne aflam in era "super telefoanelor", antreprenorii romani apreciaza terminalele care dispun de tehnologii medii, cu preturi accesibile majoritatii. BlackBerry, Nokia sau Samsung sunt companiile care i-au atras pe oamenii cu bani din Romania, insa nu cu smartphone-urile de ultima ora lansate de acestea. "Daca va spun la ce telefon raspund, nu ma credeti sau radeti de mine. Am un Nokia de tabla care nu costa mai mult de 100 de lei. Nici nu stiu ce model este si nici nu mai stiu de cand il am", a spus Culita Tarata, cel mai mare agricultor din Romania. Antreprenorul detine o exploatatie agricola de 65.000 de hectare si are o avere evaluata la aproximativ 29 de milioane de euro, informeaza Adevarul.

An agricol exceptional. Producatorii: Decat sa ieftinim, mai bine exportam!. Conditiile meteorologice prielnice si subventiile acordate inaintea campaniei de primavara au asigurat o productie agricola peste media ultimilor cinci ani. Pentru majoritatea culturilor agricole, productia din acest an la hectar va depasi media ultimilor cinci ani, potrivit raportului Mars Bulletin al Joint Research Centre din cadru Comisiei Europene. O crestere importanta se inregistreaza la productia de grau, cu o medie de aproape 3,5 tone la hectar, cu 23,5% mai mult ca anul trecut si cu 34% peste media ultimilor cinci ani, scrie Romania Libera.