Acum doi ani, preşedintele Donald Trump a zburat până aici şi a stârnit o furtună printre elitele adunate la Forumul Economic Mondial. Orice discuţie părea să se învârtească în jurul liderului american şi al stilului său personal de a tulbura apele politice. Anul acesta, Trump s-a întors, dar a fost întâmpinat cu nepăsare, scrie Politico.com, preluat de Rador.

Donald TrumpFoto: Flickr/ Gage Skidmore

Să lămurim însă un lucru: toate obişnuitele elemente ale tornadei Trump au fost la vedere. A existat şi discursul lăudăros despre cât de bine o duce economia SUA sub conducerea lui. Au existat şi tot felul de întâlniri cu lideri străini şi cu boşi americani din lumea finanţelor şi tehnologiei, cărora le-ar fi spus că ar trebui să fie acţionar la ei, având în vedere cât de mulţi bani i-a făcut să câştige. A existat şi sforăitoarea conferinţă de presă cu obişnuitele lamentaţii pe tema demiterii şi a "nenorociţilor" care încearcă să îl dea jos.

Marea deosebire a constat însă în felul în care majoritatea oamenilor prezenţi la Davos, inclusiv americanii, dar mai ales non-americanii, au reacţionat la acest spectacol flamboaiant, dar atât de familiar. Reacţia generală: mă rog...

"Unii delegaţi americani s-au comportat ca şi când lumea înseamnă America", cu obsedantele ştiri despre Trump 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână, în timp ce restul lumii a trecut pur şi simplu peste drama lui Trump, după cum a declarat într-un interviu David Miliband, fost ministru britanic de externe, care acum prezidează Comisia Internaţională de Salvare (organizaţie umanitară fondată de Albert Einstein în 1933, n. red.)

Christian Rhally, un şef de la LinkedIn care a dorit să sublinieze că vorbeşte în nume personal, a spus că lui Trump îi lipseşte "aura sau respectul" de care un preşedinte ar trebui să se bucure de obicei la Davos. Reluând un refren deja vehiculat, el a spus că alocuţiunea de marţi a lui Trump a sunat mai degrabă ca un "discurs de campanie", făcându-i pe mulţi să se întrebe dacă el a încercat măcar să intre în contact cu asistenţa internaţională. "Nu-l poţi ignora, dar oamenii nici nu mai vorbesc despre asta".

În schimb, discuţiile au fost dominate de trei conflicte care, în opinia multor participanţi, sunt de ordin existenţial, cu urmări pe termen lung pentru ordinea mondială.

  • Există dispute cu privire la viitorul capitalismului. Oamenii de afaceri şi şefii de guvern adunaţi aici urmăresc sondajele din diverse ţări, dezbaterile din campania prezidenţială a democraţilor şi recunosc faptul că marea neîncredere în pieţele libere ameninţă să devină o realitate politică de durată.
  • Există un conflict pe tema viitorului tehnologiei. În parte, se pune întrebarea: cât de mult se poate reglementa activitatea unor giganţi americani precum Facebook şi Amazon. Mai mult, politica pe teme tehnologice este văzută prin prisma unei îndelungate competiţii între Statele Unite şi China, fiecare întrebându-se care dintre ele va influenţa remodelarea peisajului tehnologic mondial în privinţa inteligenţei artificiale şi a vitezei mobilelor 5G.
  • Apoi, mai presus de toate, e vorba despre conflictul pe tema viitorului planetei. În acest caz, schimbarea climei a dat tonul dezbaterilor, provocând ciocniri între generaţii. Celebra militantă în vârstă de 17 ani, Greta Thunberg, s-a aflat aici în lumina reflectoarelor, în discursul său ea criticându-i dur pe capitalişti şi pe politicieni: "Delăsarea dvs. înteţeşte focul cu fiecare oră care trece, iar noi vă spunem să acţionaţi aşa cum, mai mult decât orice, vă iubiţi copiii".

Reacţia blazată faţă de Trump a demonstrat cât de rapid a putut trece mulţimea adunată la Davos peste reacţia faţă de un personaj care în parte a fost ales pentru că a promis să stopeze genul de integrare economică şi socială pe care tocmai Forumul Economic Mondial îl ridică în slăvi.

Cu trei ani în urmă, pe vremea când Trump tocmai urma să fie instalat, discuţiile dintre oamenii de afaceri şi şefii de guvern se purtau sub semnul alarmei: "Ce dacu' s-a întâmplat în America şi ce înseamnă asta?". Oamenii de aici i-au criticat stilul arogant, dar deseori au spus cam aşa: "Ştii, performanţele lui nu sunt atât de proaste pe cât ne-am temut şi ar trebui să învăţăm să ne obişnuim cu el".

Acum, stilul şi personalitatea lui Trump par să se fi săpat deja în mintea oamenilor, creând o nouă normalitate, una pe care însă oamenii nu o mai asociază cu el. Mai ales una care nu e neapărat interesantă.

Totuşi, atmosfera generală a făcut ca promovarea stridentă de timp bla-bla-bla a lui Trump să pară fără sens şi irelevantă pentru eveniment. Miercuri, plecând de la conferinţa de presă, Trump a spus că ar fi dorit să audă discursul lui Thunberg, dar că ea ar trebui să-şi îndrepte atenţia în altă parte, nu asupra Statelor Unite, pentru că "cifrele noastre în privinţa apei şi a aerului sunt extraordinare".

"E un prost", a spus despre Trump un şef european din domeniul energetic. "Avem timp pentru asta? Nu. Trebuie să ne schimbăm cu totul compania ca să o neutralizăm în privinţa carbonului". "Greta e grozavă", a declarat reprezentatul unei fabrici japoneze. "Chiar dacă ea nu poate convinge, e nevoie de ea pentru a-l contrabalansa pe Trump în discuţii or, tocmai asta pare să se şi întâmple".