In cadrul uneia dintre reuniunile "tipic europene", dupa cum afirma presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, presedintii celor trei institutii ale U.E.(Parlamentul, Consiliul si Comisia Europene) au discutat despre lupta impotriva saraciei si a excluziunii sociale cu filosofi si membrii ai organizatiilor laice, inclusiv masoneria, informeaza El Mundo.

Reuniunea a fost a doua intalnire de acest tip dupa sedinta de aprobare a Tratatului de la Lisabona care a institutionalizat dialogul dintre U.E. si comunitatile religioase, nu cele confesionale.

Cei trei lideri europeni Barroso, Buzek si Van Rompuy se raporteaza la problema saraciei intr-o modalitate umanista si propun solutii etice pentru atenuarea acestor probleme. Pentru cei trei presedinti, "excluziunea sociala este antieuropeana". Ei au discutat la Bruxelles despre cauzele si consecintele unor astfel de probleme, precum si despre metodele prin care ar putea fi solutionate.

De asemenea liderii europeni au tratat si alte teme actuale precum calitatea invatamantului, egalitatea de gen si integrarea minoritatilor. ​