Politic Show: Geoana, despre scaderea lui Ponta: "E veriga slaba a USL"; Sorin Oprescu l-a dat in judecata pe Dan Diaconescu; Cine sunt consilierii care si-au aprobat singuri bugetul de un milion de lei
Sorin Oprescu l-a dat in judecata pe Dan Diaconescu. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, cere justitiei sa constate ca atacurile declansate impotriva sa de Dan Diaconescu si de postul OTV sunt nefondate. Astfel, dupa ce timp de cateva luni a fost atacat seara de seara de postul de televiziune OTV si de patronul acestei televiziuni in cadrul emisiunii Dan Diaconescu in Direct, primarul Capitalei, Sorin Oprescu l-a dat in judecata pe Diaconescu. In cadrul emisiunilor lui Diaconescu cel mai bland apelativ folosit la adresa lui Oprescu era cel de "ciocoi", in rest primarul fiind "scos" vinovat inclusiv pentru faptul ca nu ninge afara. La inceputul acestei luni Sorin Oprescu a introdus la Tribunalul Bucuresti o cerere de chemare in judecata atat a lui Dan Diaconescu cat si a societatii Ocram Televiziune SRL care detine licenta postului OTV. Obiectul cererii: actiune in raspundere delictuala, anunta Romania Libera.
Tatal premierului: "Am taiat toate gastele din ograda ca Emil sa mearga la scoala". Intr-un interviu acordat de parintii premierului in vara anului 2009, Ana si Ioan Boc le-au povestit reporterilor Click despre primii ani de scoala, in satul natal, ai lui Emil Boc. Capul familiei, Ioan Boc, stins din viata marti seara, la Cluj-Napoca, a povestit in urma cu doi ani despre mezinul familiei, cel care avea sa devina, peste ani, premierul Romaniei. Povesti savuroase, cum numai batranii de la tara pot sa le puna in cuvinte. "Iubea copiii. Ii aduna in jurul sau, juca fotbal cu ei, prin clasa a VI-a ii si medita", si-a amintit Ioan Boc, zis Nutu Naii in satul natal al premierului, Rachitele. Mama premierului a adaugat insa ca, pe langa faptul ca ii medita pe colegii sai, ii mai lua si la cate-un meci de fotbal, dar si la cate o partida de carti. "Totusi, zicea dirigintele, copiii luau note mai bune cand se ocupa Emil de ei", a mai spus Ana Boc. Integral in Adevarul.
Roberta Anastase: USL va scadea sub 40% pana in primavara. Prim-vicepresedintele PDL Roberta Anastase a declarat pentru RFI ca USL va scadea sub 40% la primavara si pune scaderea Uniunii in sondaje pe seama discursului "demagogic" al celor doi lideri ai acesteia. Roberta Anastase a comentat sondajul IMAS publicat de ziarul Adevarul, conform caruia USL a scazut sub 50%, la 49 de procente, in timp ce liderul PSD, Victor Ponta, a pierdut la randul sau 6% in numai doua luni. "Este primul sondaj care releva caderea sub 50% a USL-ului. Este cea mai spectaculoasa cadere a unui partid aflat in Opozitie", a spus Anastase. "USL-ul scade in mai putin de un an de zile 18 procente. Explicatiile gasite de Anastase ar fi "discursul demagogic folosit de Opozitie, in mod special de liderul PSD", dar si de "gestul de a-si sacrifica al doilea om in stat (Mircea Geoana-n.n.)". "Iata, intr-o luna de zile, USL-ul scade mai mult de patru procente, ceea ce se justifica in mod special prin acest gest de ura in interiorul USL-ului, dar in acelasi timp si printr-un discurs extrem de riscant in perioada de criza. Ganditi-va ca luna trecuta cei de la USL vorbeau despre suspendarea presedintelui. Orice om care traieste in realitatea de astazi realizeaza ca nu e nevoie sa suprapui peste o criza economica una politica (...)", a apreciat prim-vicepresedintele PDL, scrie EVZ.
Cine sunt consilierii care si-au aprobat singuri bugetul de un milion de lei. Unul dintre acuzatii de conflict de interese spune ca e vorba despre razbunare politica si ca va cere despagubiri de la ANI, bani cu care sa-si finanteze campania electorala din 2012. Peste un milion de lei au primit doua asociatii din Calarasi, Ecoaqua SA si Ecomanagement Salubris, care sunt conduse de presedintele Consiliului Judetean Calarasi, Raducu George Filipescu. El a participat la votarea bugetului si a semnat apoi hotararile de aprobare a bugetelor pe 2009 si 2010 ale judetului Calarasi, prin care au fost alocati banii necesari pentru cele doua asociatii. Agentia Nationala de Integritate (ANI) l-a acuzat pe Filipescu de conflict de interese si abuz in serviciu contra intereselor publice, deoarece acesta detine functiile de presedinte si de sef al Consiliului Director al celor doua asociatii de dezvoltare intercomunitara, anunta Romania Libera.

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”