Dilema PDL: boicot sau nu la vot. Liderii PDL nu contrazic, oficial, opţiunea lui Traian Băsescu de a chema românii la vot, dar, neoficial, au transmis în teritoriu un mesaj de boicotare a referendumului. Susţinătorii lui Traian Băsescu au de făcut o alegere dificilă la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui. Ei pot merge fie pe strategia absenteismului pentru a provoca invalidarea referendumului, fie pe un vot împotriva demiterii. Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a oficializat existenţa unor divergenţe între el şi conducerea PDL privind strategia pentru referendum, scrie Adevarul.

POLITIC SHOWFoto: Colaj foto

Interviu cu Valeriu Turcan. Viitoarea confruntare pentru Cotroceni: MRU contra Oprescu? Valeriu Turcan (36 de ani), fost purtator de cuvant al presedintelui Traian Basescu, in prezent consultant politic, este de parere ca situatia de acum si suspendarea presedintelui ar fi putut fi evitate daca anuntul din 2010 privind reducerea salariilor ar fi fost facut de guvern, nu de presedinte: "Atunci s-a transferat toata povara pe cel care trebuia cel mai mult protejat".In cheia actorilor euro-atlantici, suspendarea presedintelui ar putea duce la intrebarea " Oare n-ar putea sa schimbe si politica externa, daca schimba peste noapte regulile in politica interna?". Turcan crede ca a fost o greseala replica "dottore" folosita de Traian Basescu inainte de deconspirarea plagiatului de care este acuzat Victor Ponta, dar ca interpretarea "a fost magistrala". In cazul alegerilor prezidentiale anticipate, fostul purtator de cuvant al presedintelui nu se asteapta ca PSD sa accepte un presedinte liberal si spune ca n-ar fi exclus sa fie o finala Sorin Oprescu-Mihai Razvan Ungureanu. Integral in Romania Libera.

Viziune de premier european: DNA comparata cu politia lui Stalin. In ziua in care DNA salva, practic, obrazul Romaniei, Ponta lansa un atac dur impotriva institutiei. Declaratiile lui Victor Ponta nu sunt insa nici noi si nici izolate. Aproape toti liderii USL, in frunte cu presedintele interimar Crin Antonescu si ministrul de Justitie Titus Corlatean, au criticat permanent aceasta institutie. Miercuri seara, Ponta a comparat DNA cu procuratura stalinista din anii '50. In emisiunea "Ultimul cuvant" de pe B1 TV, premierul Victor Ponta s-a plans ca telefonul sau este ascultat, ca DNA trasmite catre presa convorbirile sale si a comparat anchetarea medicilor care l-au tratat pe Adrian Nastase cu celebrul "complot al doctorilor" din 1952, cand procuratura lui Stalin a "demascat" o serie de medici, majoritatea de origine iudaica, ca ar fi dorit sa asasineze conducerea sovietica. "Imi aduc aminte de procesul medicilor din 1952, de pe vremea lui Stalin. Va rog, domnule ministru Cepoi, sa transmiteti medicilor exceptionali chemati la DNA respectul meu pentru munca lor", a declarat, teatral, Ponta, informeaza EVZ.

Criza politica ne-a taiat miliarde de euro din PIB. La inceputul lui iulie, Produsul Intern Brut pe 2012, exprimat in moneda unica, era echivalentul a 130,2 miliarde de euro. Acum, PIB-ul a scazut la 126,9 miliarde de euro. Bugetul de stat pe acest an a fost construit pe baza unui scenariu in care Produsul Intern Brut (PIB) era estimat la 579,5 miliarde de lei. La inceputul crizei politice (in jurul datei de 2 iulie), aceasta suma, exprimata in moneda unica europeana, era echivalentul a 130,2 miliarde de euro, dar pana azi a scazut continuu, ajungand la mai putin de 127 de miliarde de euro. Exprimat in valuta americana, PIB-ul era echivalentul a 164,5 miliarde de dolari in primele zile ale crizei politice si a scazut in prezent pana la 156 de miliarde de dolari. Asadar, statistic vorbind, Romania a pierdut in mai putin de o luna peste 3 miliarde de euro, respectiv 8,5 miliarde de dolari din cauza acestei crize politice, scrie Adevarul.

Regulile pentru referendum, din nou sub semnul intrebarii. Parlamentarii PDL au atacat la Curtea Constitutionala modi-ficarile aduse de USL, in sesiunea extraordinara de miercuri, ordonantelor de urgenta privind referendumul si, respectiv, atributiile CCR. Judecatorii se vor pronunta pe 24 iulie, iar un verdict favorabil PDL ar bulversa iarasi situatia, cu doar cinci zile inaintea scrutinului. Campania democrat-liberalilor de sprijinire a lui Traian Basescu se desfasoara in aceste zile pe doua planuri. Pe de o parte, in teritoriu, liderii locali ai PDL ii indeamna pe oameni sa nu mearga la referendum, sa nu "contribuie la indreptarea Romaniei catre Rusia" (cazul presedintelui CJ Alba, Ion Dumitrel). Pe de alta parte, la centru, s-a decis sa fie sesizata iarasi Curtea Constitutionala. Au fost atacate asadar, ieri, atat formele modificate ale ordonantelor de urgenta nr. 38 si 41 (adoptate de Guvernul Ponta in saptamana suspendarii lui Traian Basescu), cat si un alt proiect de lege, potrivit caruia stabilirea duratei referendumului ar reveni in responsabilitatea Guvernului, anunta Romania Libera.