​Valer Marian e cel care i-a dat drumul lui Voicu in Senat? A jucat din nou rolul bolnavului inchipuit, dar nu l-a mai ajutat. Fostul senator Catalin Voicu, condamnat la sapte ani de inchisoare pentru coruptie, a fost mutat, in miezul noptii de luni, cu o ambulanta, de la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala la spitalul Penitenciar Rahova. Aici va fi supus unor investigatii pentru a i se evalua starea de sanatate. Luni dimineata, chiar inainte de proces, Voicu se internase de urgenta acuzand probleme cu inima si hemoragie rectala. Pana si vecinii senatorului l-au suspectat pe acesta ca minte, ei sustinand ca nu arata a om bolnav. De altfel, ex-demnitarul a fost vazut, in ultima vreme, prin Senat. Inclusiv la o importanta reuniune a magistratilor, organizata la Palatul Parlamentului. Or, Voicu nu mai e senator si nici magistrat nu a ajuns. "Evenimentul zilei" a solicitat Camerei Deputatilor si Senatului, in baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, sa ne comunice cine si cum i-a facilitat accesul fostului senator in cladire. Deocamdata nici Senatul si nici Camera Deputatilor nu au raspuns solicitariiEVZ.

POLITIC SHOWFoto: Colaj foto

Ion Prioteasa: "Demisia mea din functia de presedinte PSD Dolj nu are legatura cu alegerile de la Congres". Presedintele Consiliului Judetean Dolj, Ion Prioteasa, a anuntat, marti ca va demisiona din functia de lider al filialei PSD Dolj, calitate pe care o detinea din 2008. "Eu nu am castigat o functie de vicepresedinte la nivel national asa cum am candidat, dar era dificil din punct de vedere tehnic pentru ca PSD Dolj sa primeasca trei functii de vicepresedinte. Nu stiu ce s-a intamplat in laboratoarele interne. De mai multa vreme a fost declansata o campanie de defaimare publica a imaginii mele. Inteleg sa procedez in singura maniera cu putinta care sa evite ruperea organizatiei: este demisia mea din functia de presedinte al PSD Dolj", a spus Prioteasa. Ion Prioteasa activeaza la nivelul conducerii PSD Dolj din 2001, cand a detinut functia de presedinte executiv al filialei, iar din 2008 pana in prezent a fost lider al social-democratilor din Dolj. In 2010 a fost investit si cu functia de vicepresedinte al organizatiei nationale PSD. Ion Prioteasa si-a depus candidatura pentru un nou mandat, dar sambata, delegatii PSD nu i-au acordat suficiente voturi, anuntaAdevarul.

CNCD s-a autosesizat in cazul declaratiilor lui Puiu Hasotti despre homosexuali. Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) s-a autosesizat in cazul declaratiilor facute de senatorul Puiu Hasotti privind homosexualii, urmand sa stabileasca daca acesta a savarsit o fapta de discriminare, intr-o viitoare sedinta a Colegiului director. Presedintele CNCD Csaba Asztalos a precizat pentru MEDIAFAX ca senatorului Puiu Hasotti ii va fi trimisa o citatie, acesta putandu-se prezenta la audieri sau avand posibilitatea sa trimita un punct de vedere scris la consiliu. Ulterior, Colegiul director va discuta acest caz pentru a stabili daca senatorul se face vinovat de discriminare, caz in care poate primi un avertisment sau poate fi sanctionat cu amenda contraventionala de la 1.000 la 100.000 de lei. Asztalos nu a putut spune, deocamdata, cand ar putea avea loc audierile si cand s-ar putea lua o decizia, termenul legal de solutionare a unei sesizari fiind de trei luni. CNCD nu a primit vreo sesizare pe care sa o poata lua in considerare privind declaratiile lui Hasotti, autosesizarea facandu-se la initiativa unuia din cei noua membri ai Colegiului director, conform regulamentului, informeazaGandul.

Ponta foloseste "salariile nesimtite" ca munitie impotriva PNL. Premierul Victor Ponta nu vrea sub niciun chip sa renunte la supraimpozitarea salariilor bugetarilor care le depasesc pe cele ale ministrilor. Dupa ce PNL s-a pus de-a curmezisul impozitarii suplimentare a bugetarilor platiti cu peste 1.000 de euro, premierul a invocat argumentul "salariilor nesimtite" din sectorul bugetar pentru a puncta in lupta cu liberalii. In sedinta de Guvern de ieri, premierul a pomenit ca exista directori in companiile de stat care castiga de cinci ori mai mult decat ministrii. "Poate reusim sa ii mai impozitam intr-un fel sau altul, pentru ca pot sa participe la efortul pe care il face toata lumea, in conditiile in care un profesor sau un medic rezident are 1.100 de lei/luna", a spus Ponta. Drept dovada, Executivul a transmis ulterior presei o lista cu salariile directorilor din companiile energetice. Potrivit acesteia, cel mai instarit dintre directori este Darius Mesca, membru al PSD si consilier judetean USL, avand un salariu lunar de 18.000 de lei, ca sef al Electrica Distributie Muntenia Nord. La Romgaz, directorul general Corin Cindrea are un salariu de peste 11.000 de lei. Cindrea este var al presedintelui PSD Sibiu - si presedinte al CJ Sibiu - Ioan Cindrea. Acesta mai este si urmarit penal pentru subminarea economiei nationale, scrieEVZ.

Elena Udrea: "Guvernul Ponta, repetent la absorbtia fondurilor europene". Deputatul PDL, Elena Udrea, a publicat, marti, pe blogul sau, o declaratie in care argumenteaza incapacitatea Guvernului USL de absorbi si de a contracta fonduri europene, situatie despre care spune ca a fost gestionata corespunzator in timpul guvernarii Boc. Elena Udrea descrie Guvernul condus de Victor Ponta in termenii "dezastrului" la capitolul absorbtie de fonduri ale Uniunii Europene. Ea atrage atentia ca imbunatatirea atragerii finantelor europene a fost o promisiune electorala a USL, o critica a modului in care guvernele Boc si Ungureanu au gestionat problema accesarii fondurilor comunitare. "De la venirea Guvernului Ponta si pana acum, blocajele s-au resimtit din plin in economia romaneasca. Cand vine vorba de transformarea contractelor in bani efectivi accesati, Guvernul Ponta se dovedeste a fi repetent. Cu parere de rau o spun, nu vad nicio preocupare a Executivului condus de Victor Ponta de a incheia macar contractarile, stiut fiind faptul ca Presedintele Basescu a obtinut prelungirea cu un an, pana la 31 decembrie 2016, a datei pana la care se pot absorbi efectiv banii", a scris Elena Udrea pe blog, anuntaAdevarul.