Planuieste PSD sa creasca impozitarea veniturilor la 18%? Desi spun, oficial, ca nu intentioneaza sa desfiinteze prea curand cota unica de impozitare, social-democratii au masurat opinia populatiei cu privire la un astfel de demers. Totodata, au testat reactia oamenilor daca plafonul maxim de impozitare ar creste de la 16% la 18%. Intr-un sondaj realizat de CURS la comanda Fundatiei Romania Noastra, infiintata de senatorul PSD Mircea Geoana, printre intrebarile privind intentiile de vot in alegerile prezidentiale s-au "strecurat" si altele, aparent fara legatura cu scrutinul din toamna. Una dintre ele se refera la cota de impozitare, daca sa fie in continuare unica sau nu. Rezultatul: 79% din intervievati au raspuns ca aceia "care castiga mai mult sa plateasca un impozit mai mare". Doar 19% din cei chestionati au declarat ca sustin mentinerea cotei unice, noteaza Romania Libera.

Politic showFoto: Colaj foto

Deputatul PNL Cristina Pocora, apel catre Macovei, Ghise si Catarama: Sa renunte la orgolii desarte si sa nu mai candideze in toamna! Deputatul PNL Cristina Pocora a lansat un apel catre Monica Macovei, Ioan Ghise si Viorel Catarama, prin care le cere acestora sa nu mai candideze in toamna, spunand ca, in caz contrar, il ajuta pe Victor Ponta. "Nu stiu daca, intr-o zi, votul va deveni obligatoriu pentru cetatenii romani, desi discutiile exista de multa vreme. Ceea ce stiu este ca, in ultimele zile, unii oameni politici sunt pe cale sa inventeze "candidatul obligatoriu al dreptei". Acest tip de candidat pleaca de la ideea ca fara persoana sa nu se poate. Ca tara il asteapta. Ca poporul il iubeste. Ca democratia, fara EL sau fara EA, nu mai are viitor. "Candidatul obligatoriu al dreptei" nu vrea vot cetatenesc obligatoriu, ci un partid care sa il(o) desemneze, pe EL sau pe EA, obligatoriu in cursa pentru Cotroceni", a scris Pocora. Deputatul PNL a adaugat ca astfel de candidati nu au proiecte majore, ci doar orgolii marunte, informeaza EVZ.

Analisti politici si fosti ministri de Externe concluzioneaza: Basescu a procedat bine atacand dur Rusia. Specialistii contactati de "Adevarul" au pus sub lupa afirmatiile contondente facute de presedintele Romaniei, luni seara, la adresa Kremlinului. Ei au explicat si ce castiga seful statului in pe urma acestor grave afirmatii. Presedintele Traian Basescu a lansat un atac extrem de dur la adresa Rusiei, dupa ce avionul MH17 a fost doborat de separatistii prorusi din Ucraina, conform variantei sustinute de intreaga Uniune Europeana si chiar de SUA. Seful statului este convins ca moartea celor 298 de persoane a fost cauzata de faptul ca Rusia lui Putin a pus la dispozitia luptatorilor din estul Ucrainei tehnica necesara pentru atacul cu racheta asupra aeronavei Malaysia Airlines. "Afirmatiile lui Traian Basescu sunt cuvinte care trebuiau spuse. A avut un discurs in ton cu aliatii nostri: SUA si Marea Britanie. Arata ca Romania face parte din grupul tarilor care sustin sanctiuni mai dure pentru Rusia", crede Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe. Un alt fost ministru de Externe, Mihai Razvan Ungureanu, lauda prestatia presedintelui. "E foarte bine ce a declarat Traian Basescu. A reactionat corect. Punctele sale de vedere sunt in acord cu pozitiile presedintelui Obama. M-as bucura sa vad astfel de opinii si din partea candidatilor la prezidentiale. Eu nu tac", a declarat Mihai Razvan Ungureanu.

Premierul PowerPointa. O jumatate de ora pe micile ecrane cu o suma de intentii declarative si o prezentare PowerPoint, cu poza sa si a presedintelui pe fundal. Aceasta a fost strategia prin care premierul Victor Ponta a incercat sa-si repare astazi imaginea sifonata dupa publicarea inregistrarii filmului consultarilor de saptamana trecuta de la Palatul Cotroceni. In demonstratia de echilibru economic, Ponta si-a trecut la realizari inclusiv majorarea cu 40% a subventiei agricole, datorata strict Comisiei Europene. De la masa Guvernului, premierul s-a mandrit si cu "un numar superior de kilometri de autostrada", in conditiile in care, potrivit unei analize a ZF, datele CNADNR indica faptul ca in prezent se lucreaza la sub 50 km in toata tara. "Puteam sa marim acciza la 14 centi la litru si sa facem 0 km de autostrada", a aratat insa Ponta viziunea sa despre partea plina a paharului. In fata intrebarilor jurnalistilor, premierul a dat cateva raspunsuri sumare, inclusiv in locul ministrului Ioana Petrescu, abandonandu-si, dupa doar 4 minute, propria conferinta de presa inainte sa ofere explicatii tocmai despre datele prezentate. "Am o rugaminte. V-am prezentat datele. Daca e vreo eroare, sunt convins ca veti vedea. De aicea intram la polemici", s-a ridicat al si-a plecat, cand a venit vorba despre incasarile ANAF. Intre datele prezentate, a fost strecurat si un grafic copiat din Ziarul Financiar, specialistii premierului luand cu copy-paste un grafic, in loc sa realizeze singuri unul pe baza datelor furnizate de Finante, scrie Gandul.

Cum vrea Ponta sa se imprieteneasca cu electoratul de dreapta. Victor Ponta doreste sa acapareze o serie de teme traditionale ale dreptei pentru alegerile prezidentiale. Declaratii, dar si initiative politice sau guvernamentale ofera indicii in acest sens. Premierul a adoptat noua strategie dupa ce PSD a obtinut sub 40% la europarlamentare, iar PNL si PDL si-au unit fortele. Potrivit unor surse din PSD, actiunile lui Ponta sunt determinate de consilierii sai, care considera ca nu poate castiga daca se adreseaza doar electoratului social-democrat. Asa s-ar explica sustinerea permanenta pe care Victor Ponta i-a acordat-o fostului presedinte liberal, Calin Popescu Tariceanu. Ponta l-a sprijinit pe Tariceanu chiar in momente in care a trezit opozitia lui Liviu Dragnea in interiorul PSD. Mai mult, Ponta a facut o afirmatie aparent inexplicabila, privind posibilitatea de a propune un premier de centru-dreapta, daca ajunge presedinte al Romaniei, noteaza Romania Libera.