Primele miscari de trupe in Parlament In prima zi a sesiunii parlamentare, PNL si-a ingrosat randurile cu sase parlamentari, in timp ce PSD a pierdut patru senatori si deputati, trecuti in tabara lui Mircea Geoana. Senatorii si deputatii au dat mesajul schimbarii inca din prima zi de lucru din acest an. Mircea Geoana, impreuna cu alti trei parlamentari PSD au anuntat ieri, in plenul Senatului, ca au plecat din gupul social-democrat pentru a activa ca independenti. "Din acest moment si pentru perioada urmatoare, voi activa ca senator independent in grupul pentru noul proiect social-democrat, si ceva imi spune sa va spun ca am toata increderea ca oamenii lucizi si curajosi din aceasta aula, din acest Parlament, vor da sansa Romaniei pentru un nou inceput", a spus Geoana. Un anunt similar a facut si senatorul Catalin Croitoru, care a precizat ca se retrage din grupul parlamentar al PSD si va actiona din acest moment ca senator neafiliat. Gestul sau a fost urmat de cel al senatorilor social-democrati Dan Ionita si Dan Tataru, acestia precizand ca vor activa ca independenti si vor sustine noul proiect de stanga condus de Mircea Geoana si de Marian Vanghlie, scrie Adevarul.

Politic ShowFoto: Colaj foto

"Ponta este un bolovan". Ce nu s-a vazut la televizor din mini-congresul PNL Liberalii au incheiat, sambata, operatiunea "fuziunea". Adunati la Consiliul National, au pus ultima parafa pe tot ce inseamna unificarea celor doua formatiuni, PNL si PDL. Discursuri motivationale, critici la adresa guvernarii conduse de Victor Ponta si strategii de preluare a guvernarii, toate s-au adunat in ceremonia care a insemnat, oficial, nasterea noului PNL. Fuziunea dintre PNL si PDL s-a incheiat cu o reuniune a Consiliului National, organizata cu mult fast, la Parlament. Peste 1.000 de delegati s-au prezentat, imbracati in haine elegante, la mica ceremonie care a insemnat ultima stampila pentru construirea noului PNL. Cu imnul cantat, de pe o banda clasica, in integralitate, liberalii s-au inghesuit in sala "Alexandru Ioan Cuza", cea mai incapatoare din tot Parlamentul. Nu suficient de incapatoare insa pentru toti liberalii. Odata cu "Desteapta-te, romane", grupuri de nou-penelisti s-au imbulzit spre intrarea in sala. Toata lumea in picioare, cu ochii tintiti catre scena imbracata in albastru, scrie Gandul.

Vasile Blaga, despre cazul liberalului Ion Ariton: Vom vota in favoarea cererii procurorilor Parlamentarii liberali vor vota in favoarea cererii procurorilor de incuviintare a urmaririi penale a senatorului liberal Ion Ariton, a declarat azi co-presedintele PNL, senatorul Vasile Blaga, dupa sedinta Grupului parlamentar liberal. "Cum a spus domnul Ariton, ca niciodata nu am obstructionat Justitia, vom vota in favoarea cererii procurorilor. A fost si declaratia domnului Ariton in acest sens", a declarat Blaga, citat de Agerpres mentionand ca si senatorul in cauza va vota. Intrebat daca oamenii din partid cu probleme in justitie precum Varujan Vosganian, Ion Ariton sau Catalin Predoiu nu afecteaza imaginea PNL, Blaga a spus: "Oricine poate fi chemat sa raspunda intrebarilor procurorilor, nu stiu sa fi fost acuzat cu ceva, vreodata, domnul Predoiu. Repet inca odata, oricine este chemat pentru precizari, pentru nelamuriri ale procurorilor, va merge. Daca va fi chemat si domnul Predoiu, va merge, oricine va merge", a afirmat Blaga, conform EVZ.

Ce spune Victor Ponta despre revenirea lui George Maior in PSD Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ca nu a avut o discutie cu fostul director SRI, George Maior, despre reintoarcerea acestuia in PSD si ca aceasta este decizia lui Maior. Victor Ponta a fost cununat in 2008 de George Maior. Dupa ce George Maior si-a dat demisia din fruntea Serviciului Roman de Informatii, premierul Victor Ponta a fost intrebat daca fostul director SRI ar putea reveni in PSD. "Nu stiu, nu am avut o asemenea discutie, este decizia domniei sale", a fost raspunsul lui Ponta. Cand i s-a cerut sa precizeze daca si-l doreste inapoi in PSD, liderul social-democratilor a replicat: "Nu am discutat cu domnia sa si nu dati-mi voie sa nu speculez, sa-mi dau cu parerea la televizor despre o persoana pana nu vorbesc cu acea persoana si pana nu decidem ca putem face publica acest lucru", scrie Gandul.

Presedintele Klaus Iohannis, vizita la CCR in aceasta dupa-amiaza Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a mers azi la CCR, la invitatia presedintelui Curtii, Augustin Zegrean, informeaza Administratia prezidentiala. "Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, a facut in aceasta dupa-amiaza o vizita la Curtea Constitutionala, la invitatia presedintelui Curtii Constitutionale, domnul Augustin Zegrean. Domnul Presedinte Klaus Iohannis a discutat cu judecatorii Curtii probleme curente ale activitatii lor din aceasta perioada", a anuntat Administratia Prezidentiala in aceasta seara, scrie EVZ.