Politic Show: Ponta isi face planuri de relansare alaturi de ALDE; Obiectivul Monicai Macovei in 2016: infiintarea institutiei de procuror european; Adrian Thiess candideaza la Primaria Capitalei
Obiectivul Monicai Macovei in 2016: infiintarea institutiei de procuror european. Adoptarea Regulamentului Procurorului European, verificarea modului in care sunt cheltuiti banii europeni si situatia conflictelor de interese la agentiile europene care se ocupa de securitatea frontierelor UE si la Comitetul European al Regiunilor - proiecte ale europarlamentarului Monica Macovei la inceputul anului 2016. In calitate de raportor, Monica Macovei lucreaza la ultima versiune a Regulamentului Procurorului Public European, adoptata de Consiliul JAI. "Voi continua intalnirile cu reprezentantii Presedintiei Olandeze (care a inceput la 1 ianuarie 2016), pentru ca am agreat cu ei si cu Comisia ca pana la sfarsitul lunii iulie 2016 sa adoptam acest Regulament", a declarat Monica Macovei. Torodoata, europarlamentarul Monica Macovei a prezentat luni in Comisia pentru control bugetar (CONT), primele constatari privind modul in care au fost cheltuiti banii si problemele de management la Comitetul European al Regiunilor, anunta Adevarul.
Cum vrea PNL sa evite starile de incompatibilitate. 18 parlamentari PNL, printre care si copresedintii Alina Gorghiu si Vasile Blaga, au initiat un proiect de lege prin care declaratiile de interese ale alesilor locali sa fie verificate de prefecturi, ca masura de preventie, pentru a se evita situatiile de incompatibilitate inaintea unor decizii ANI. Potrivit proiectului de lege, aflat in consultare publica la Camera Deputatilor, un al doilea exemplar al declaratiei de interese a unui primar se va transmite Institutiei Prefectului, care, odata cu arhivarea acesteia in Registrul de Interese, va trece la verificarea conformitatii declaratiei. Prefectul va trebui sa ceara la Registrul Comertului, sau alte institutii dupa caz, situatia la zi a alesului local, urmand sa il informeze pe acesta cu privire la situatiile neconforme si/sau posibile situatii de incompatibilitate si/sau conflict de interese in termen de 10 zile de la primirea declaratiilor, informeaza Gandul.
Comisii parlamentare cu frecventa redusa. Unele comisii din Parlament au avut sedinte doar de cateva ori, in 2015, sau deloc. Astfel, potrivit site-ului Senatului, Comisia comuna pentru integrare europeana dintre Palamentul Romaniei si Parlamentul Republicii Moldova nu a avut nici macar o singura sedinta. "Nu s-a intalnit din cauza alegerilor din Republica Moldova, nu au guvern, trebuia sa ne intalnim pe 15 octombrie si noi incercam sa ne intalnim cat mai repede. Ar trebui sa avem doua vizite pe an", a spus presedintele comisiei, social- democratul Florin Constantinescu, pentru EVZ. In ceea ce priveste Comisia permanenta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului pentru relatia cu UNESCO, aceasta a avut fie o singura intalnire pe luna, fie niciuna, dar a existat si o luna, iunie, cand comisia s-a intalnit de trei ori, scrie EVZ.
Adrian Thiess candideaza la Primaria Capitalei. Fost consilier prezidential, om de afaceri si strateg al catorva campanii electorale, Adrian Thiess a anuntat ca va candida la Primaria Capitalei. "Cred ca este momentul sa fac pasul in fata, sa ies din umbra, unde am sprijinit victoriile altora, si sa lupt pentru propria mea victorie", a declarat Thiess pentru Q Magazine. Intrebat fiind despre posibilii contracandidati, omul de afaceri spune: "Nicusor Dan este o creatie a fostului PDL si abia imi doresc o confruntare televizata cu acesta, insa cred ca o va refuza. Eu asa as face in locul lui! Elena Udrea ne-ar putea povesti mai multe despre procesele intentate de Nicusor Dan si retrase ulterior. Cristian Busoi este prietenul meu. L-am anuntat asta seara despre intentia mea de a candida si sper sa ramanem prieteni". Thiess a coordonat Campania electorala a lui Sorin Oprescu, la primul mandat, anunta Adevarul.

Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte 6 modalități de programare"
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?