Sprijinul dat de PSD liberalilor pentru a trece, in numai doua zile, prin plenul parlamentului bugetul de stat si pe cel al asigurarilor sociale pe 2008 le-a adus lui Mircea Geoana si lui Calin Popescu-Tariceanu o noua eticheta din partea presedintelui Traian Basescu.

„Sunt, scuzati-mi expresia, „micisme de oameni politici” care nici macar n-au curaj sa-si declare afinitatile”, a comentat ieri seful statului, intr-un interviu la radioul public.

Reconcilierea recenta pentru Consiliul European de la Bruxelles dintre el si Tariceanu nu s-a dorit decat un semn ca oficialii romani au o pozitie unitara in ceea ce priveste independenta provinciei Kosovo, avand in vedere „ambiguitatile” lansate de ministri, a tinut sa clarifice presedintele.

„Am fost informat de PD-L, am spus ca este bine”

Basescu l-a catalogat pe Geoana drept „ridicol”, intelegerea dintre PSD si PNL pentru Legea bugetului fiind, in opinia sa, „una dintre cele mai mari ipocrizii politice”.

„Doua partide care se declara adversare, dar isi mananca din palma unii la altii. Vor plati costul. Vor fi cumplit taxati. Cumplit. Cum nu se gandesc ei”, le-a prezis el liberalilor si social-democratilor inaintea anului electoral.

Presedintele si-a rezervat profetiile optimiste pentru PD-L, cu a carui paternitate sustine insa ca nu ar avea nimic de-a face. „Ei (democratii si liberal-democratii - n.r.) au analizat, si nu fac un secret din a va spune ca am stiut, dar n-am impus nimic si nici n-am cerut ceva. Imediat dupa euroalegeri au constatat ca alt moment prielnic nu mai putea sa apara, si a fost analiza partidelor. Am fost informat, am spus ca este bine, cred ca este bine si sa mearga inainte daca pot”, a spus Basescu.

Integral in Evenimentul Zilei