Politic show: Unde fug liderii PNL ca sa prinda un loc in Parlament; Liviu Dragnea scrie, pe Facebook, despre "sula presedintelui Iohannis"; Traian Basescu si Maria Basescu, cetateni moldoveni cu acte in regula
Liviu Dragnea scrie, pe Facebook, despre "sula presedintelui Iohannis". Presdintele PSD, Liviu Dragnea, a avut o postare pe Facebook, la 14 octombrie, in care s-a referit la "sula presedintelui Iohannis". Dupa doar cateva minute, el a corectat textul si a inlocuit termenul de "sula" cu "ac". "Unul cate unul, ministrii Guvernului Ciolos parasesc guvernarea si se pregatesc sa intre ba in PNL, ba in USR. Ciolos insusi si-a anuntat aseara o platforma "civila", cusuta cu ata galbena de la PNL si cu sula presedintelui Iohannis", a scris Dragnea, la 14 octombrie, la ora 11.09. La 11.14, el a schimbat textul. "Unul cate unul, ministrii Guvernului Ciolos parasesc guvernarea si se pregatesc sa intre ba in PNL, ba in USR. Ciolos insusi si-a anuntat aseara o platforma "civila", cusuta cu ata galbena de la PNL si cu acul presedintelui Iohannis", se arata in varianta revizuita, informeaza Romania Libera.
Traian Basescu si Maria Basescu, cetateni moldoveni cu acte in regula. Curtea Constitutionala a respins sesizarea socialistului lui Igor Dodon privind controlul constitutionalitatii articolului 41 din Legea cetateniei Republicii Moldova nr. 1024 din 2 iunie 2000 si a Decretului Presedintelui Republicii Moldova nr. 2102 din 9 iunie 2016 privind acordarea cetateniei Republicii Moldova. Curtea a retinut ca prevederile articolului 88 lit.c) din Constitutie abiliteaza Presedintele Republicii Moldova cu una din principalele atributii in exercitarea puterii de stat, care vizeaza statutul juridic al persoanei, - acordarea cetateniei. Astfel, conform normei constitutionale, Presedintele "solutioneaza problemele cetateniei Republicii Moldova si acorda azil politic", potrivit timpul.md. Curtea a mentionat ca potrivit art. 27 din lege, Presedintele Republicii Moldova emite decrete in cazul acordarii, redobandirii, renuntarii si retragerii cetateniei Republicii Moldova, iar in cazul refuzului de acordare a cetateniei, da un raspuns argumentat, noteaza EVZ.
Cum negociaza Iohannis "cu foarte mare aplomb" situatia romanilor din Marea Britanie. Presedintele Klaus Iohannis a avut joi la Bruxelles o intrevedere cu premierul britanic, Theresa May, afirmand ulterior ca tara noastra va negocia "cu foarte mare aplomb soarta romanilor din Marea Britanie'', desi a spus ca a gasit "mare intelegere'' din partea sefului guvernului de la Londra. "A fost o intalnire bilaterala foarte buna. A fost prima noastra intalnire. Am discutat, evident, despre Brexit, dar am avut ocazia sa discutam si despre chestiuni bilaterale, relatia noastra cu Marea Britanie este importanta, avem un parteneriat strategic pe care dorim sa-l ducem mai departe'', a declarat Klaus Iohannis dupa intrevederea cu premierul britanic, Theresa May. El a spus ca a gasit "mare intelegere'' din partea primului ministru britanic si ca discutiile decurg 'fair-play' pentru ambele parti: "Am constatat ca doamna prim-ministru si eu ne dorim negocieri clare, negocieri care se duc in termeni foarte corecti, 'fair-play', cum zic englezii, tinand cont si de problemele care sunt importante si pentru o parte, dar si pentru cealalta'', a spus Iohannis, cu referire la negocierile Marii Britanii cu UE, citat de Gandul.
Tariceanu raspunde ONG-urilor care i-au cerut demisia: Incerc sa apar Senatul. DNA s-a discreditat singura. Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, le raspunde celor cinci organizatii ale societatii civile care i-au cerut demisia urmare a apelui adresat parlamentarilor de a nu mai vota cererile DNA pana la alegeri, el sustinand ca incearca sa apere Senatul de atacuri din exterior si ca DNA s-a discreditat singura. Tariceanu precizeaza, intr-un comunicat, ca raspunde cererii celor cinci organizatii deoarece considera ca demersul lor este de buna-credinta si pentru ca orice om politic are obligatia sa tina seama de opiniile reprezentantilor societatii civile, care prin definitie nu ar trebui sa fie partizani. Presedintele Senatului enumera cele cinci organizatii, referindu-se la cei cale le conduc sau le-au condus: "Freedom House, a carei directoare este doamna Cristina Guseth, cea propusa candidat la functia de ministru al Justitiei, dar retrasa pentru incompetenta de Primul Ministru, Dacian Ciolos, chiar inainte de investire; Centrul Roman de Politici Europene, care l-a avut pana nu demult ca director pe Cristian Ghinea, actualul ministru pentru Fonduri Europene, relateaza Adevarul.
Alina Gorghiu, despre candidatura mamei primarului Catalin Chereches la alegerile parlamentare, pe listele PNL: Nu mi se pare normal sa raspunzi pentru actiunile copiilor tai majori si vaccinati. PNL si-a validat, joi, candidatii pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Printre acestia se afla si mama primarului din Baia Mare, Catalin Chereches, trimis in judecata de procurorii anticoruptie pentru luare de mita. "In PNL judeci omul, nu familia, nu prietenii de pe scara. In Maramures, ea este un om apreciat in comunitate si in lumea medicala. Da, fiul sau este o persoana cu probleme, insa nu mi se pare normal sa raspunzi pentru actiunile copiilor tai majori si vaccinati", a declarat presedintele PNL Alina Gorghiu, joi. Coalitia pentru Baia Mare, formata din PNTCD, FDGR, PSRo si fosti membri ai UNPR Baia Mare, a comunicat oficial, marti seara, organizatiei PNL Maramures propunerea privind candidatura la Senat a Vioricai Chereches, mama primarului Catalin Chereches, trimis in judecata de DNA pentru luare de mita, anunta Romania Libera.

Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Frumoasa casă neoromânească de pe strada Stirbei Voda, pentru care administrația Firea a dat autorizație de demolare pe finalul mandatului, este deocamdată salvată: Prefectul a atacat autorizația în instanță
Discursul de adio al lui Donald Trump: Am făcut ceea ce am venit să facem. Am dus cele mai grele bătălii VIDEO
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"
Un crematoriu din Germania lucrează 24 de ore din 24, șapte zile din șapte / Mesajul directorului pentru coronasceptici: Veniți să ne ajutați să mutăm sicriele VIDEO