"Coalitia Basescu" pentru modificarea legislatiei penale. Fostii inamici de vodevil Tariceanu-Dragnea-Basescu se aliaza. Miza modificarii legislatiei penale a adus aproape de majoritatea PSD-ALDE inca doi aliati: PMP, partidul condus de Traian Basescu, si UDMR, partid aflat si la Putere, si in Opozitie, in functie de interes. Majoritatea PSD-ALDE a anuntat, dupa scandalul ordonantei 13, ca in urmatoarea perioada va transpune mai multe decizii ale Curtii Constitutionale in legislatia penala. "Lucrurile sunt clare. In primul rand, am discutat despre ceea ce trebuie sa faca pentru inlaturarea MCV. De asemenea, pe ceea ce inseamna transpunerea deciziilor Curtii Constitutionale in Codul penal si Codul de procedura penala, este un domeniu la fel de important si modalitatea in care se va intampla acest lucru", a declarat premierul Sorin Grindeanu in ziua in care a anuntat care vor fi principale obiective ale lui Tudorel Toader, noul ministru al Justitiei, potrivit Adevarul.

PoliticFoto: Colaj foto

Lia Olguta Vasilescu, despre Victor Ponta: Ar trebui sa fie lider al PSD, nu analist politic. Ministrul Muncii, vicepresedintele PSD, Lia Olguta Vasilescu, sustine ca fostul premier Victor Ponta ar trebui sa fie un lider al partidului, iar daca are critici la adresa social-democratilor, sa le aduca in interiorul partidului. Lia Olguta Vasilescu a declarat la TVR ca Victor Ponta este "un lider foarte valoros" al PSD, insa ca el ar trebui sa isi asume functia, nu sa fie "un analist politic". "Nu cred ca are niciun motiv sa fie suparat. Nimeni nu i-a spus macar <> in interiorul partidului. El a renuntat singur, fara sa se consulte cu partidul, si la functia de presedinte al partidului si la functia de prim-ministru. Eu am aflat de pe Facebook, de exemplu, ca nu mai avem Guvern", a spus Lia Olguta Vasilescu, precizand ca fostul premier nu mai participa la sedintele formatiunii, noteaza Romania Libera.

Ponta ii ia apararea Elenei Udrea: "Putea sa omoare linistita trei oameni ca primea tot 21 de ani! Asta nu e Justitie - ci doar rafuiala politica!". Miercuri a avut loc ultimul termen din dosarul "Gala Bute", procurorii cerand maximul de pedeapsa pentru Elena Udrea. Astfel, fostul ministru al Turismului risca o pedeapsa de pana la 21 de ani de inchisoare. In acest context, fostul premier Victor Ponta ii ia apararea Elenei Udrea, precizand, intr-o postare pe Facebook, ca in acest caz nu este vorba despre justitie, ci despre o rafuiala politica. "Elena Udrea putea sa omoare linistita 3 oameni (romani sau chiar americani) ca primea tot 21 de ani!! Nu ii bagati in seama pe ignorantii si manipulatii "frumosi si liberi" care vor injura aceasta opinie / ganditi cu mintea dvs si veti intelege ca (indiferent de Udrea sau oricine altcineva) asta nu e Justitie - ci doar rafuiala politica!", scrie Gandul.

Ipocrizie sau pur si simplu realism? Proiectul Europei cu doua viteze provoaca de pe acum o mare deceptie in Romania si suscita o multime de comentarii negative. Am vazut ca subiectul "Europei cu doua viteze" a reusit, in fine, sa scoata presa romaneasca din apatie. Dar e necesar, poate, sa facem cateva precizari. Ideile care prind contur la noi ar fi ca proiectul acesta este o mare ipocrizie (adica egalitarismul afisat pe frontiscipiu ar fi o minciuna), ca scopul sau ar fi sa-i pedepseasca pe rebelii din Grupul de la Visegrad, lasandu-i pe dinafara si, nu in ultimul rand, ca ar fi o stratagema a Germaniei de a domina Europa. Toate acestea sunt mai curand false, desi seamana cu adevarul. Un comentator, de altfel foarte bine informat, observa ca propunerile avansate de Jean-Claude Juncker vorbesc despre avansul Europei cand in realitate ar fi vorba "de protectionism si noi delimitari", noteaza Deutsche Welle.

S-a sfarsit epoca globalizarii? Multi critici, pana in aceste zile, au respins noua terminologie a globalizarii. Ei au atras atentia asupra profundelor origini istorice ale proceselor globalizarii, fie ca era vorba de noi mijloace de comunicare, aspiratii catre unitatea umanitatii sau de intensificarea schimburilor culturale. Daca globalizarea nu era ceva nou, atunci de ce era nevoie de un termen nou, se intrebau ei. Acest recurs la o perspectiva istorica mai lunga este contestat insasi de cei care vad schimbarile de perspective de intelegere si vad inevitabila multitudine de perspective asupra lumii ca pe ceva fundamental, astfel incat orice teorie despre trecutul care conduce spre prezent este arbitrara. In mod special, postmodernismul a fost cel care a respins naratiunea potrivit careia prezentul ar fi cel mai recent stadiu al epocii moderne, potrivit Contributors.