Politic show: Cine este politicianul de top care a ajuns consilierul lui Grindeanu; De ce scad tensiunile dintre Klaus Iohannis si Liviu Dragnea; Ironiile lui Serban Nicolae. Cum i-a certat senatorul PSD pe jurnalistii care au cerut explicatii despre legea gratierii
De ce scad tensiunile dintre Klaus Iohannis si Liviu Dragnea: Referendumul anticoruptie ar ramane in stand-by, daca PSD nu mai incearca sa modifice Codul Penal. Tot mai multe semnale din ultima vreme sugereaza o calmare a tensiunilor dintre seful statului si liderul principalului partid de guvernamant. Dupa razboiul la scena deschisa din perioada adoptarii ordonantei de urgenta 13/ 2017, relatiile dintre presedintele Klaus Iohannis si liderul PSD, Liviu Dragnea, par sa treaca printr-o noua faza. Seful statului amana referendumul pe tema anticoruptiei, iar PSD a ingropat discutia despre imunitatea prezidentiala si a amanat referendumul pentru familia traditionala. De asemenea, cele doua tabere ar fi purtat discutii despre sefia Serviciului de Informatii Externe (SIE), cu mentiunea ca PSD a dezmintit existenta unui acord final. Primul episod al noii etape a avut loc la depunerea juramantului de patru noi ministri ai Cabinetului Grindeanu, remanierea fiind acceptata rapid de presedinte, care a caracterizat-o drept o "miscare buna". A urmat o discutie in particular a sefului statului cu premierul si liderul PSD. Pana aici, nimic iesit in comun, se poate vorbi cel mult despre o schimbare de atmosfera si de respectarea unor proceduri, relateaza Romania Libera.
Cine este politicianul de top care a ajuns consilierul lui Grindeanu. Unul dintre cei mai experimentati politicieni romani a fost angajat de premierul Sorin Grindeanu sa-l consilieze la Guvern. UDMR-istul Laszlo Borbely a fost numit in functia de consilier de stat in cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului. Borbely este unul dintre politicienii "cu greutate" dupa 1990. El a fost deputat fara intrerupere timp de 26 ani, din 1990 si pana in 2016 si a fost membru in majoritatea Guvernelor din 1996 pana acum, fiind pe rand secretar de stat, ministru delegat la Transporturi, ministru plin la Dezvoltare si la Mediu. Doua dosare DNA. Parlamentul a respins doua cereri ale DNA de incuviintare a urmaririi penale a lui Borbely. Una in septembrie 2012, cand procurorii il acuzau de doua infractiuni de trafic de influenta si de fals in declaratii. In martie 2015, deputatii au respins o noua solicitare DNA cu privire la Borbely in care fostul ministru al Mediului era acuzat ca ar fi luat mita 50.000 de euro de la un om de afaceri din Oradea ca sa intervina pentru atribuirea unor contracte cu Apele Romane, noteaza EVZ.
Dragnea: Iohannis nu are nevoie de mandat la UE, dar trebuie o dezbatere si sa iesim din logica paguboasa a conflictelor. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a scris luni, pe Facebook, ca presedintele Klaus Iohannis nu are nevoie de mandat din partea Parlamentului pentru a sustine pozitia Romaniei in fata UE, dar acest fapt nu trebuie sa excluda o dezbatere care sa unifice clasa politica, in conditiile in care trebuie sa iesim din "logica paguboasa" a conflictelor politice interne. "Presedintele Romaniei nu are nevoie de un mandat din partea Parlamentului pentru a sustine pozitia Romaniei in fata Uniunii Europene. Dar asta nu trebuie sa excluda o dezbatere care sa unifice clasa politica in jurul interesului national", a precizat presedintele Camerei Deputatilor. Liviu Dragnea a mai spus ca "se anunta vremuri dificile la nivel european, care reclama unitatea intre toti romanii". "Nu e vorba doar de ce face presedintele in relatia cu oficialii europeni. Conteaza cum vor actiona toti decidentii romani: Guvernul, partidele politice, europarlamentarii romani si toti ceilalti care pot sprijini intr-un fel sau altul interesul Romaniei la nivel european", a completat presedintele PSD, potrivit Adevarul.
Ce ar insemna depolitizarea Curtii Constitutionale. Nu o data deciziile Curtii au fost criticate pentru calitatea juridica a argumentatiei, pentru incalcarea propriei jurisprudente, in fine, nu o data s-a vorbit despre calitatea persoanelor investite. Manifestantii de ieri din Bucuresti au cerut, printre altele, depolitizarea Curtii Constitutionale. E o situatie ironica, caci organismul de jurisdictie constitutionala e, in sistemul politic romanesc, cheia de bolta a statului de drept. Dar adevarul e ca sloganurile contra Curtii Constitutionale au fost mult mai sincere si politic vorbind mai interesante decat cele "moderate" si artificiale care au cerut in mod vag - ca sa nu se strice "europenismul" manifestatiei - depolitizarea institutiilor. Asadar subiectul care merita sa fie discutat este chiar acesta, legat de Curtea Constitutionala, cu atat mai mult cu cat este plin de surprize. Sa aratam mai intai ca, in practica europeana recenta, curtile constitutionale sunt gandite ca ultima fortificatie impotriva "populismului", adica a tuturor acelor revendicari care pun, intr-un fel sau altul, la indoiala vointa constructiei europene, scrie Deutsche Welle.
- 0 (0 voturi)C.C.R. depolitizata! (Marţi, 7 martie 2017, 16:53) zagado26 [utilizator]Depolitizarea Curtii Constitutionale ar trebui facuta prin numirea ca judecatori ai C.C.R. a judecatorilor de cariera, avand o anume vechime, peste 10 ani sa spunem, pentru ca experienta profesionala sa se impleteasca cu cea de viata. Numirea sa fie facuta prin concurs, organizat de C.S.M. Atunci am fi aproape siguri ca nu s-ar mai da decizii politice.raspunde trimite

K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8