Manda: În 2007, Kovesi a trimis o adresă către Coldea pentru modificarea unui protocol din 2005. Preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda, a detaliat, miercuri, geneza protocolului din 2009 între SRI şi Parchetul General. În 2007, actuala şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, i-a solicitat, printr-o adresă, fostului adjunct al SRI, Florian Coldea, să modifice un protocol vechi. "Unul dintre lucrurile care ne-a interesat a fost geneza protocolului. Au fost întrebaţi şi domnul Maior şi domnul Coldea cum s-a ajuns la acest protocol din 2009. Ne-am uitat pe documentele de acolo şi am înţeles că în 2007, la iniţiativa Parchetului a fost o adresă către SRI de a se modifica un protocol mai vechi, un protocol din 2005, pe care îl avem la Comisie şi pe care, cred că în anul 2007, comisia de control al SRI l-a analizat şi l-a văzut.", a declarat Manda potrivitRomania Libera

politicFoto: Hotnews

Iohannis îl pune în gardă pe Dragnea. „Un PSD dornic să acapareze toate instituţiile statului e un scenariu prost”. Planul B al preşedintelui. Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că este evident că securitatea naţională este o temă atât de important încât ea nu poate fi ocupată de o singură instituţie, precizând că şi în Constituţie toate instituţiile mari au un rol în asigurarea securităţii naţionale, începând de la preşedinte, la CSAT, la Parlament, la Guvern şi binenţeles la entităţuile de specialitate - armată, servicii. ”În acest sens, cred că este important să înţelegem că orice demers făcut de vreuna dintre aceste părţi pentru a schimba sau a îmbunătăţi cadrul general are nevoie de colaborarea tuturor celorlalţi.", a declarat presedintele Klaus Iohannis, potrivitgandul.info

"Deputatul AKM" a mitraliat limba română. "Sunt legist, îmi place să respect legea". Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat că nu îşi va da demisia din PSD din cauza lui Şerban Valeca, ci că mai întâi va acţiona pe cale juridică. Rădulescu a precizat că, spre deosebire de colegul său de partid, el este „legist” şi cunoaşte „foarte bine legea”. Potrivit definiţiei, „legist” este însă doar „medicul însărcinat cu lămurirea unor aspecte medicale care interesează justiţia”. Varianta corectă ar fi fost "legalist". Prima dată vreau să acţionez pe cale juridică, eu sunt un legist, mie îmi place să respect legea şi cunosc foarte bine. Faptul că am atât de multe iniţiative, înseamnă că citesc. Ceea ce acest individ nu citeşte, o să vedeţi că este un agramat, nu are niciun fel de cultură politică. Nu ştie nici măcar legile pe care le votează, habar n-are”, a explicat el, potrivitadevarul.ro

Soarta Laurei Codruța Kovesi, la mâna lui Daniel Morar. Parteneri care au devenit inamici. PSD vrea să mute bătălia pentru revocarea șefei DNA la Curtea Constituțională. Social-democrații nu au majoritate în acest for, iar verdictul final va depinde de judecătorii numiți de fostul președinte Traian Băsescu, precum Daniel Morar. După ce preşedintele Klaus Iohannis a respins propunerea ministrului Justiţiei de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kövesi, Tudorel Toader a anunțat răspunsul guvernanților. ”Vom sesiza Curtea Constituţională (CCR) cu privire la refuzul preşedintelui de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA!”, a explicat Toader, potrivitRomania Libera.

Legislația penală intră, oficial, la modificat: Articolele speciale ”Dragnea” și ”Tăriceanu”. Dezincriminări, blocări de probe, redefiniri ale infracțiunilor. PSD a înregistrat miercuri proiectele pentru modificarea codurilor penale. Cele peste 1.000 de amendamente dezincriminează mai multe fapte (de exemplu – neglijența în serviciu), scurtează pedepsele (în special pentru fapte de corupție și asimilate), îngreunează desfășurarea anchetelor și a proceselor, scurtează termenele de prescripție și relaxeză regimul eliberărilor condiționate. ”Grupul infracțional organizat” și ”Traficul de influență” sunt redefinite altfel. Cel puțin una dintre prevederi vizează situația în care se află Liviu Dragnea, președintelui social-democraților: acesta ar scăpa de condamnarea la doi ani cu suspendare în Dosarul Referendum, potrivitcursdeguvernare.ro