Parlamentarii români și colindele. Cei mai talentaţi parlamentari nu se dau la o parte să cânte colindele învăţate în copilărie. Elvira Şarapatin, deputat PSD, și Corneliu Olar, deputat PNL, le-au cântat colinde reporterilor Digi24. „E vorba de neamul nostru, de cele trei provincii, şi am spus că e o colindă patriotică”, a spus Corneliu Olar. Cum nicăieri nu e mai bine decât acasă, aleşii erau deja cu gândul la plaiurile natale, deşi se aflau încă în Parlament. Cei mai mulţi vor sta cu familia şi prietenii de Sărbători. Ştefan Băişanu, deputat ALDE: Dumnezeule, voi sta acasă în Bucovina, acolo unde omeţii sunt mari, zăpadă peste tot, pădurile superbe, copacii plini de zăpadă, este o feerie.

politicFoto: Colaj foto

Liderii PSD au sărit în apărarea Vioricăi Dăncilă, după ce Orban a numit-o ”tăntică incultă”. Lideri ai PSD şi europarlamentari au reacţionat dur sâmbătă, după ce Ludovic Orban a numit-o pe Viorica Dăncilă “tăntică incultă, analfabetă, dar din ce în ce mai tupeistă şi mai obraznică”în contextul criticilor faţă de OUG privind măsurile fiscale. Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Mihai Fifor l-a numit pe Orban un individ de joasă speţă, a cărui reacţie arată disperare, vicepreşedintele PSD Natalia Intotero vorbeşte despre o ieşire tristă şi îngrijorătoare, în opinia europarlamentarului Dn Nica, ieşirea lui Orban “trădează neputinţă politică”, în timp ce europarlamentarul Gabriela Zoană spune că este vorba despre vocabular grobian şi îi solicită liderului PNL să prezinte scuze, potrivit Stirile ProTv.

Darius Vâlcov nu ştie nici măcar ce companii vrea să taxeze. Darius Vâlcov a vorbit despre impozitul mic pe care l-a plătit compania „E.ON Engie“, dar şi alte companii din energie, exemple pe care le-a dat pentru a justifica impunerea de către Guvern unei taxe de 2% pe cifra de afaceri pentru toate aceste companii. „Iniţial se propusese un procent de 3%. A coborât la 2%, având în vedere istoricul acestor companii, care nu le avantajează. Exemple: E.On Engie România, cu cifră de afaceri de 4,8 miliarde de lei anul trecut, a plătit impozit raportat la cifra de afaceri de 0,9 la mie. Electrica Furnizare, la o cifră de afaceri de 3,8 miliarde, a plătit un impozit de 0,7 la mie”, scrie Adevarul.

Premierul Dăncilă, despre greșelile de exprimare: Am avut și le recunosc; important este să nu greșești față de oameni. Premierul Viorica Dăncilă a admis, într-un interviu acordat pentru România TV, că a comis greșeli de exprimare, dar a spus că mai important este să nu greșească față de oameni. ”Am avut și recunosc greșelile de exprimare (…) Mi le însuşesc şi eu sunt cel mai mare critic, dar important este să nu greșești faţă de oameni. Acest lucru nu mi l-aș putea ierta”, a declarat Viorica Dăncilă. Pe de altă parte, primul-ministru a mai comis o greșeală chiar în cadrul interviului când a vorbit despre relația sa cu președintele Klaus Iohannis, scrie G4media.

Dăncilă, întrebată dacă a fost dragoste la prima vedere cu soţul său: Întâi am fost prieteni, apoi ne-am căsătorit. Viorica Dăncilă a declarat, duminică seara, că are toată susţinerea din partea familiei şi nu a încercat să o scoată în prim-plan, familia sa dând dovadă de discreţie. „Am participat cu soţul meu decât la evenimentele în care se impunea acest lucru”, a adăugat ea. Dăncilă a spus că nu mai are timp să gătească de când a devenit premier, că soţul şi copiii o ajută în gospodărie. Ea a spus că îi place să gătească ciorbe şi sarmale, dar că nu îi ies cozonacii şi a renunţat să mai facă, scrie Adevarul.