Ponta: Vor mai veni deputaţi de la PSD la Pro România. Victor Ponta, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Oradea, că se aşteaptă şi la alţi deputaţi PSD care să se înscrie în Pro România la începutul noii sesiuni legislative. Însă, Preşedintele Pro România nu îşi propune ca noua sa formaţiune să devină un PSD mai mic, conform Agerpres. „Probabil că vor mai fi deputaţi de la PSD care să ni se alăture. Aş vrea să fim totuşi destul de selectivi şi să vină cei care reprezintă ceva, care au totuşi o anumită activitate sau pot să facă lucruri bune.”, a precizat Victor Ponta pentru Știrile Protv.

politic showFoto: Colaj foto

USR: Ordinul lui Dragnea devine de astăzi mai important decât o decizie judecătorească. Uniunea Salvați România critică vehement decizia CCR în privința protocoalelor secrete încheiate între Ministerul Public și Serviciul Român de Informații. În comunicatul trimis presei, USR spune că „decizia de astăzi demonstrează că CCR s-a transformat într-o suprainstanță de judecată în România. Judecătorii CCR au anulat practic decizia Curții de Apel București care stabilise că protocoalele nu sunt acte administrativ-normative, scrie Digi24.

Românul care a tradus discursul lui Tusk. Discursul susţinut de Donald Tusk la Ateneu, care a devenit viral pe Facebook, a fost tradus de Dan Mărăşescu (43 de ani), şeful unităţii de limbă română a translatorilor de la Consiliul Uniunii Europene, format la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. „Nu vă imaginaţi că m-am întâlnit cu el şi am stat faţă în faţă la masă. Nu aşa se procedează”, a explicat translatorul pentru publicaţia transilvaniareporter.ro. „Am văzut reacţiile şi pe Facebook şi sunt surprins de ce amploare au luat lucrurile, eu nu mi-am făcut decât treaba. Discursul şi l-a scris el singur, nu ştiu cine i-a furnizat citatele, dar cea mai mare parte a scris-o singur. Eu am primit textul în engleză şi apoi l-am tradus. Am făcut şi o înregistrare vocală şi i-am dat-o. Nu vă imaginaţi că m-am întâlnit cu el şi am stat faţă în faţă la masă. Nu aşa se procedează”, a explicat translatorul pentru publicaţia Transilvania Reporter.

Recursul compensatoriu: politicienii aruncă vina unii pe alţii. Guvernul Dănclă dă vina pe Guvernul Cioloş. Puterea dă vina pe Opoziţie. Iohannis vrea soluţii, nu vinovaţi, după ce porţile puşcăriile au fost deschise. Numai că soluţii miraculoase nu există: chiar dacă va fi abrogată, legea recursului compensatoriu, care a scos peste 14.000 de tâlhari din puşcărie, îşi va face efectele în continuare. Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a discutat ieri, la Palatul Victoria, cu premierul Viorica Dăncilă despre Legea recursului compensatoriu, iniţiată de Guvernul Cioloş, dar rescrisă din temelii de majoritatea PSD-ALDE-UDMR. Proiectul a scos din puşcării peste 14.000 de deţinuţi înainte de termen, iar mulţi dintr ei s-au întors în celulă, după ce au săvârşit tâlhării şi crime. Minsitrul Justiţiei încă nu are o soluţie. „Luni dimineaţă facem propuneri legislative şi non-legislative“, a anunţat Tudorel Toader, potrivit Adevărul.

Preşedintele Iohannis şi ministrul Meleşcanu lucrează împreună, dar se înţeleg separat. Motto-ul preşedinţiei rotative a României la Consiliul Uniunii Europene nici că putea fi mai bine ales: coeziunea că Preşedintele şi Premierul nu-şi vorbesc, ştie toată lumea, iar atunci când, totuşi, îşi transmit mesaje, o fac din uşa cortului. Că nu se consultă nici măcar acum, când se presupune că au în grijă destinele UE, că se dovedesc incapabili să se ridice deasupra măruntelor interese electorale, e de neînţeles. Primul exerciţiu de “coeziune” în echipa României e pe cale să se prăbuşească în penibil. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat astăzi, înainte de prânz, că românii din Marea Britanie n-au a-şi face griji: “În cazul în care, în final, se aprobă acest acord, românii din Marea Britanie vor avea asigurate toate drepturile şi garanţiile pentru şederea lor acolo, scrie Gândul.