​Orban: Dacă ar fi sprijinit şi de alte forţe politice, Iohannis ar putea să câştige chiar din primul tur alegerile prezidențiale. Liderul PNL, Ludovic Orban, consideră că, dacă preşedintele Klaus Iohannis ar fi sprijinit şi de alte forţe politice, ar putea să câştige din primul tur la prezidenţiale şi că apariţia unei alte candidaturi din zona de dreapta nu va face decât să-i creeze probleme acestuia, transmite Agerpres. „PNL a luat decizia, în Consiliul Naţional, în unanimitate, să susţină candidatura preşedintelui Klaus Iohannis pentru încă un mandat. Ne-am bucura dacă şi alţi actori politici ar lua decizia să-l susţină pe preşedintele Iohannis.", potrivit G4media.

politicFoto: Colaj foto

Carmen Dan, declaraţii despre stabilirea unor termene în care preşedintele trebuie să numească miniştrii şi despre plângerea de înaltă trădare. Ministrul de Interne Carmen Dan a declarat, marţi seară, că Ordonanţa de Urgenţă prin care se stabilesc termene în care preşedintele trebuie să numească miniştrii a fost redactată de către juriştii PSD, însă nu a putut preciza când va fi adoptat documentul. De asemenea, Dan a afirmat că plângerea penală pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Iohannis este un subiect de discuţie în PSD. Cele două documente fiind un răspuns la ideea „că poţi să pui un partid atât de mare la zid oricând doreşti şi nu ţi se întâmplă nimic“, scrie Adevarul.

UE ii declara razboi deschis lui Tudorel Toader. Cartea nationalismului se joaca la Bucuresti. Forurile europene, de la Comisia Europeana pana la GRECO si Comisia de la Venetia, au denuntat constant, in ultimii ani, abuzurile de putere de la Bucuresti, atat in ceea ce priveste strategiile de confiscare a institutiilor de justitie sau, acolo unde nu se poate, de deturnare a acestora, cat si in ceea ce priveste politicile guvernamentale de inoculare a fricii, urii, prin propaganda sau chiar violenta, asa cum s-a vazut la protestul din 10 august, citeaza DW.

Fostul ministru Cristian Adomniţei şi-a salvat garajul de la demolare. Fostul ministru Cristian Adomniţei a obţinut în instanţă suspendarea unei dispoziţii emise de primarul Mihai Chirica. În campania de dezafectare a garajelor de pe raza municipiului, Primăria a încercat să demoleze o astfel de construcţie în Nicolina, garaj care aparţine fostului şef al liberalilor ieşeni. Dintre cele şapte garaje care au fost cuprinse în dispoziţia emisă de primar în toamna anului trecut, doar cel al lui Adomniţei a supravieţuit. El şi-a ţinut construcţia în picioare după ce a solicitat în instanţă suspendarea parţială a dispoziţiei, iar judecătorii i-au dat câştig de cauză inclusiv după ce Primăria a făcut recurs la decizia iniţială, potrivit Ziarul de Iasi.

Fostul şef al ANAF Gelu Diaconu anunţă că instituţia i-a făcut plângere penală, acuzându-l că prezintă date nedestinate publicităţii. Fostul şef al ANAF anunţă că instituţia i-a făcut plângere penală, acuzându-l că prezintă date nedestinate publicităţii. "Cred că tocmai am bifat o premieră naţională: ANAF, firmă de casă a PSD, mi-a făcut plângere penală pentru că prezint public informaţii de interes general dar pe care ei le consideră că "nefiind destinate publicitătii". E posibil să fiu primul cetăţean român fără nicio funcţie publică, “posesor” de plângere penală de la o instituţie a statului pentru că dezvălui ilegalităţile şi minciunile lor. Să ne înţelegem: nu dezvălui informaţii clasificate şi nici pe cele care ţin de secretul fiscal!", anunţă Diaconu pe Facebook potrivit Adevarul.