Politic show: LCK și visul frumos numit Europa Unită; Revolta celor care știu foarte bine de ce se află acolo; Dragnea se delimitează de plângerea penală împotriva lui Timmermans

de L. S.     HotNews.ro
Joi, 28 februarie 2019, 5:31 Revista Presei | Politic


politic show
Foto: Colaj foto
LCK și visul frumos numit Europa Unită. Audierea Laurei Codruța Kovesi a fost urmărită în direct de peste un milion de români/minut, la televiziunile de știri care au transmis integral. E cam de două ori mai mult decât audiența obișnuită de la ora 19 a acestora. Alții, nu știm câți, mai tineri și mai activi, s-au uitat pe live-feeduri, creând dificultăți mari site-ului Parlamentului European, suprasolicitat. Primul efect al acestei audieri este o reclamă extraordinară pentru Europa, pentru civilizație și pentru dialog. Trebuie că mulți români au azi mai multe motive decât aveau ieri de a merge la alegerile europarlamentare, scrie Moise Guran.

Revolta celor care știu foarte bine de ce se află acolo. A trecut mai bine de o săptămână de la adoptarea intempestivă, prin ordonanță de urgență nedezbătută public și nici cu actorii din sistem, a unor ample și substanțiale modificări la legile Justiției adoptate de Parlament. Ecourile sunt departe de a se stinge chiar dacă, după amplificarea criticilor, premierul și ministrul Justiției au mimat o întâlnire cu reprezentanții magistraților, la care au refuzat să participe trei dintre cele mai mari asociații ale judecătorilor și procurorilor, iar Tudorel Toader a promis că Executivul va abroga unul dintre controversatele articole, scrie Digi24.

Dragnea se delimitează de plângerea penală împotriva lui Timmermans. Liviu Dragnea a declarat miercuri, la puțin timp după victoria lui Kovesi în Parlamentul European, că se delimitează de plângerea penală făcută de Luju.ro împotriva prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans. Deși anunțul privind plângerea e public de o săptămână, iar Dragnea s-a întâlnit între timp chiar cu Timmermans la congresul socialiștilor europeni de la Madrid, șeful PSD s-a delimitat abia azi de inițiativa site-ului Luju.ro, apropiat de Antena 3, potrivit G4Media.

Mihai Tudose, mesaj pentru Dragnea. Fostul premier Mihai Tudose susţine că, înainte de a pleca din PSD, s-a gândit să demisioneze din Parlament, ca să nu fie etichetat ca traseist. S-a răzgândit după o discuţie cu primarii din Brăila. Tudose susţine că Victor Ponta nu a ştiut că demisionează din PSD. „L-am întrebat pur şi simplu: Pot să depun adeziune la Pro România? Mă primeşti?“, susţine Tudose. Cât despre Dragnea, Tudose îl caracterizează succint: „El e statul paralel“, scrie Adevărul.

Cum se apără Meleșcanu, acuzat că a dat mandat pentru un vot împotriva lui Kovesi. Teodor Meleşcanu neagă că votul împotriva Laurei Codruţa Kovesi din consiliul ambasadorilor, de săptămâna trecută, a fost dat cu acordul său. Ministrul de Externe susţine că nu i-a dat ambasadorului român un mandat pentru un vot negativ. Teodor Meleşcanu a fost tras la răspundere de reprezentanţii Opoziţie după ce presa a scris că Ambasadorul Romaniei pe lângă Uniunea Europeană, Luminiţa Odobescu, a avut mandat să voteze împotriva Laurei Codruţa Kovesi, scrie Digi24.


Citeste mai multe despre   
















4544 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version