Politic Show: Ministrul propus la Sănătate: „În momentul de față, România aruncă la gunoi 150 de inimi și 300 de plămâni”; Cine este Ninel Peia, candidatul la alegerile prezidenţiale care cerea închisoare pentru educaţia sexuală în şcoli

de Sabina Bujoreanu     HotNews.ro
Joi, 31 octombrie 2019, 4:12 Revista Presei | Politic


Politic
Foto: Colaj foto
Portret de candidat. Cine este Ninel Peia, candidatul la alegerile prezidenţiale care cerea închisoare pentru educaţia sexuală în şcoli şi se poziţiona anti-vaccinare. Înainte de a deveni parlamentar din partea PSD, acesta a fost, în perioada iunie 2009 – decembrie 2012, director executiv la Agentia pentru Protectia Mediului Ilfov. În iunie 2008, a fost consilier local oras Voluntari, primaria Voluntari, iar în 2006, consilier personal al viceprim-ministrului Bogdan Pascu. În martie 2016, Peia a fost exclus din PSD după ce a susținut că vaccinurile i-au îmbolnăvit pe copiii din Argeș, potrivit Libertatea.

Ce schimbări aduce PNL în administraţie. Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat, miercuri, la audierea ministrului propus pentru Dezvoltare, Ion Ştefan, din comisia parlamentară de specialitate, că prefecturile vor trece în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei după învestirea Guvernului, potrivit Adevărul.

Nicușor Dan o acuză pe Gabriela Firea că nu e sinceră cu bucureștenii: E rușinos să mintă într-atât de flagrant. Deputatul Nicușor Dan o acuză pe Gabriela Firea că a mințit de șapte ori într-o oră, marți seara, la Digi24. Afirmația a făcut-o pe pagina sa de Facebook, unde publică șapte aspecte despre care spune că primarul general al Capitalei ar fi mințit bucureștenii, Printre subiecte se numără plata subvenției pentru încălzirea termică, alocarea a cel puțin 100 de milioane de euro anual pentru sistemul de sănătate, sau că bugetul Primăriei Capitalei ar fi de doar 600 de milioane de euro, relatează Digi 24.

Declaraţie şoc a ministrului propus la Sănătate: „În momentul de față, România aruncă la gunoi 150 de inimi și 300 de plămâni”. „Nu sunt medic într-un spital privat oarecare. Este singurul centru cardio vascular din regiune. Ideea este să ajungem la un mod de funcționare european și să punem pacientul în centrul sistemului”, a fost răspunsul lui Costache. Citeşte întreaga ştire: Declaraţie şoc a ministrului propus la Sănătate: "În momentul de față, România aruncă la gunoi 150 de inimi și 300 de plămâni", scrie Libertatea.

Theodor Paleologu, un monarhist care candidează la funcția de președinte al României. Theodor Paleologu pledează pentru o republică prezidențială, în care primului om în stat îi stă în putere să dizolve Parlamentul unicameral, populat de 300 de membri, potrivit Radio Europa Liberă România.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2533 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version