În încercarea de a deveni al doilea cel mai mare partid politic din România, la doar cinci ani de la înfiinţare, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a pus ochii pe votanții care locuiesc în satele subdezvoltate și care au acces redus la servicii publice, inclusiv la asistenţă medicală, scrie joi Reuters, într-un reportaj realizat la Ludeşti, în judeţul Dâmboviţa.

Caravana medicală a AUR, la Șinca Nouă, în județul BrașovFoto: Jean-Christian Tirat / Sipa Press / Profimedia

România are una dintre cele mai puţin dezvoltate infrastructuri de sănătate din UE, iar datele Eurostat arată că a avut cea mai mare rată de mortalitate din blocul comunitar, atât pentru bolile care pot fi prevenite, cât şi pentru cele care pot fi tratate.

După ce a construit un singur spital în ultimele trei decenii, guvernul de coaliţie a semnat contracte pentru construirea a două unităţi regionale finanţate de UE în acest an, notează agenția citată, potrivit News.ro.

Reuters mai scrie că, în întreaga Europă, sondajele arată că deteriorarea accesului la serviciile medicale este un factor cheie al popularităţii partidelor ultranaţionaliste şi eurosceptice, care se aşteaptă să obţină un număr record de voturi la alegerile europarlamentare din 9 iunie.

În România, unde nevoile medicale raportate ca fiind nesatisfăcute sunt duble faţă de media Uniunii Europene, AUR a echipat mai multe camioane mari cu echipamente medicale.

110 sate vizitate de caravana AUR, în ultimele zece luni

Caravana medicală a formațiunii conduse de George Simion străbate România de aproape un an, iar medicii şi asistentele voluntare oferă analize de sânge, scanări, servicii oftalmologice şi stomatologice, notează Reuters.

Plătită cu fonduri de partid şi donaţii private, caravana AUR a fost în peste 110 sate din 37 de judeţe, vizitând peste 20.000 de pacienţi în ultimele zece luni.

Camioanele au costat în total un milion de euro, inclusiv dotarea lor cu aparatură medicală. Analizele de sânge, cu rezultate pe loc, costă 120 de lei (26 de dolari) de pacient.

Medicii sunt în principal membri de partid, atraşi, spun ei, de accentul pus de AUR pe patriotism, valorile tradiţionale ale familiei şi credinţă.

Mulţi dintre ei candidează la alegerile europene şi locale, ambele programate pentru 9 iunie. AUR s-a angajat să stimuleze serviciile medicale regionale şi să se concentreze pe prevenţie.

Sociolog: „O modalitate practică de a face campanie fără pauză”

„AUR a venit... și a împărțit fluturași și, din întâmplare, ieri mi s-a făcut foarte rău, o durere puternică în partea dreaptă, nu mă puteam ridica, nu puteam să respir”, a spus Florina Purcăreanu, o gospodină de 56 de ani, din satul Ludești. „Așa că am decis să vin”, a precizat femeia.

„Ceea ce face caravana este să răspundă unei nevoi clare în România, unde zonele rurale sunt insuficient acoperite de servicii publice de orice fel”, a explicat sociologul Daniel Sandu, pentru Reuters.

„AUR a găsit o modalitate practică de a face campanie fără pauză, indiferent dacă sunt sau nu alegeri”, a mai arătat sociologul.

AUR vrea să obțină cel puţin zece locuri în Parlamentul European

Claudiu Târziu, vicelider AUR şi candidat la Parlamentul European, a declarat pentru Reuters că partidul şi-a propus să câştige zece din cele 33 de locuri ale României în Legislativul comunitar şi să lucreze cu alte „grupuri cu idei asemănătoare” pentru a schimba ceea ce el spune că sunt politicile „distructive” ale Ursulei von der Leyen privind imigraţia şi energia verde.

Partidul speră să se alăture conservatorilor şi reformiştilor europeni (ECR) în Parlamentul European, unde se află Fraţii din Italia ai Georgiei Meloni şi opoziţia poloneză Lege şi Justiţie (PiS), a spus el, deşi AUR este, de asemenea, în contact cu gruparea de extremă dreapta Identitate şi Democraţie.

„Nu suntem deloc singuri”, a spus el, comparând AUR cu partidele Fraţii şi Liga, PiS, Vox din Spania şi Chega din Portugalia.

Sondajele arată că AUR ar putea obţine 16%-20% din voturi la alegerile europarlamentare, faţă de 9% cât a obţinut la scrutinul naţional din 2020, menţionează Reuters, care precizează că AUR se opune cotelor de imigraţie şi ajutorului militar acordat Ucrainei.