Partidele s-au intrecut pe ele insele in racolarea primarilor cu notorietate. Nu a contat doctrina, ci au contat doar interesele, grupurile de influenta si repozitionarea mediului de afaceri dupa ce PSD si-a pierdut monopolul in multe orase din tara. Candidatii au constatat ca alegatorii sunt foarte putin interesati de partidul pe lista caruia se afla, important fiind cat de gospodar este cel ales. Acest fapt a dat liber la migratia de la un partid la altul si mai ales la politica de racolare cu scopul de a-i atrage pe candidatii cu notorietate.

PD-L a reusit sa aduca cel mai bogat "vanat": mai toti primarii PNL din orasele mari, in special din Moldova, au trecut in barca PD-L. Cel care i-a racolat a fost vicepresedintele Gheorghe Flutur, care, o data cu plecarea sa din partidul liberal, i-a adus la PD-L pe Ion Lungu, primarul Sucevei, Catalin Futur, primarul Botosaniului (varul fostului ministru al Agriculturii), si primarul din Piatra Neamt, Gheorghe Stefan.

Toti vor candida pentru un nou mandat, cu sanse de a castiga. Desi a pierdut un numar mare de primari, racolati in special de PD-L si PNL, PSD si-a pastrat primarii cu mare trecere la centru si cu mare influenta pe plan local, iar liberalii merg pe mana unor primari, deja consacrati pe plan local. Insa, partidele mizeaza la aceste alegeri si pe aliante electorale pentru sustinerea unui candidat, mizand pe faptul ca asa cresc sansele de a castiga.

Partidele romanesti se unesc la Sfantu Gheorghe pentru a putea face fata candidatilor UDMR si PCM. De asemenea, PNL merge pe mana altor candidati in schimbul unor avantaje postelectorale: la Timisoara il sprijina pe Gheorghe Ciuhandru, iar la Sibiu pe Klaus Johannis, candidati cu sanse de a obtine un nou mandat. Depunerea candidaturilor pentru alegerile locale s-a incheiat ieri, campania electorala incepand pe 1 mai.

Partidele au pornit o adevarata vanatoare pentru racolarea candidatilor la functia de primar. I-au ales pe cei mai bine plasati in orasul lor. Tinta au constituit-o, in primul rand, primarii dispusi sa migreze de la un partid la altul. Pe considerentul ca vor fi votati oamenii, nu doctrinele, s-au gasit destui dispusi sa migreze. PD-L a reusit sa atraga de partea sa o mare parte din primarii resedintelor de judet care au fost alesi pe listele D.A. in 2004, in special in Moldova: Suceava, Botosani, Piatra Neamt. O data cu trecerea lui Gheorghe Flutur in tabara lui Stolojan si fuziunea cu PD, primarii liberali din Moldova au trecut in barca PD-L.

Fostul ministru al Agriculturii i-a adus cu el pe Ion Lungu, primarul Sucevei, dar si pe varul sau, primarul de la Botosani, Catalin Flutur, cei doi candidand pentru un nou mandat, cu mari sanse de a castiga. De asemenea, edilul din Piatra Neamt, Gheorghe stefan, a plecat din PNL cu toata filiala, primind functia de presedinte PD-L Neamt, dar si acceptul pentru candidatura la un nou mandat. Democrat-liberalii au racolat si primari de la PSD sau PC, un exemplu in acest sens constituindu-l Anton Solomon de la Craiova. Ori Dorel Onaca, un fost lider de frunte al PRM, care a reusit sa-l inlature din partid pe Stelian Dutu.

PNL si-a consolidat pozitiile intr-o serie de orase mari cum ar fi Giurgiu, Deva, Baia Mare, Braila, Zalau. Insa liberalii au reusit sa atraga si primari de la alte partide, cum ar fi edilul de la Bacau, Romeo Stavarache (fost lider PC), cotat bine in sondaje.

PSD si-a pastrat doar acei primari cu pozitii solide in partid, cu influenta la centru sau cu mare trecere pe plan local. Exemple in acest sens le constituie Radu Mazare, primarul de Constanta, Dumitru Nicolae, primarul de Galati, Decebal Bacinschi, primarul de Focsani, Constantin Boscodeala, primarul de Buzau, Gheorghe Nichita, primarul Iasiului.

Romania Libera