Elena Udrea si-a pus in cap filiala peste care a fost pusa sefa. Democrat-liberalii de la Constanta au strans 1.500 de semnaturi pe o petitie anti-Udrea trimisa conducerii centrale a PD-L.

Democratii de la Constanta sunt din ce in ce mai nemultumiti de faptul ca Elena Udrea coordoneaza organizatia judeteana a partidului ca trimis al conducerii de la Bucuresti. Dupa ce, in ultima luna, Elena Udrea a dispus demiterea din functii a liderilor de la organizatia municipala Constanta si a celor de la judet, precum si excluderea din partid a mai multor sefi locali, unul dintre ei - Danut Moisoiu - fiind un vechi prieten al lui Vasile Blaga.

Nemultumirile democratilor constanteni au fost facute publice luni seara chiar in prezenta Elenei Udrea, care a participat la sedinta Biroului Permanent Judetean al organizatiei, in care a facut ultimele numiri in functie dupa dizolvarea conducerii municipiului Constanta.

Inainte de sedinta BPJ, Elena Udrea si Ion Popescu, presedintele interimar al organizatiei judetene a PD-L Constanta, au sustinut o conferinta de presa.

In timpul intalnirii cu jurnalistii in sala si-a facut aparitia si fostul secretar general al organizatiei municipale a PD-L Constanta, Remus Macovei, care a anuntat convocarea Consiliului de Coordonare Local pentru sfarsitul acestei saptamani, in care vor fi dezbatute masurile luate de catre BPJ. El sustine ca a strans 254 de semnaturi pentru convocarea CCL si ca aceasta intalnire va avea loc sambata.

Macovei, el insusi demis de Elena Udrea din functia de secretar general al PD-L Constanta, a declarat pentru Cotidianul ca sambata va avea loc o sedinta extraordinara a membrilor partidului in care se va decide ca toate masurile luate de Elena Udrea sunt nestatutare si vor fi repusi in functii cei demisi si readusi in partid cei exclusi pe baza deciziilor ei. „Toate masurile intreprinse de Elena Udrea au fost luate cu incalcarea frecventa si intentionata a Statutului partidului.

Elena Udrea a numit in functii oameni care nu au participat la campania electorala si unii care nici nu erau membri de partid“, a explicat pentru Cotidianul Remus Macovei. Fostul secretar general al PD-L Constanta a spus ca, dupa ce Elena Udrea a dispus excluderea din partid a doi consilieri proaspat alesi in Consiliul Local al municipiului Constanta si demiterea liderilor filialei, democratii au facut o contestatie pe care au inaintat-o la conducerea centrala, fara sa primeasca vreun raspuns. „Dupa contestatie am facut si un memoriu cu 1.553 de semnaturi, pe care l-am trimis la Bucuresti, si tot n-am primit nici un raspuns. Ultima solutie, potrivit Statutului, este sa convocam sambata Consiliul de Coordonare Local si sa anulam deciziile dispuse de Elena Udrea“, a mai aratat democratul.

Cotidianul