Presedintele PD-L, Emil Boc, a anuntat ieri ca la Conferinta Nationala a partidului va fi prezentat un singur candidat la functia de premier, iar apoi intregul partid va sustine persoana nominalizata. "Pe 12 septembrie, la Conferinta Nationala Anuala, veti afla candidatul PD-L la functia de premier. Domnul Theodor Stolojan este una dintre solutiile PD-L", a spus Boc.

El a precizat ca nominalizarea primului-ministru va fi o decizie de echipa. "Ceea ce a definit PD-L este spiritul de echipa si de sustinere a acelora pe care ii desemnam. Odata nominalizat, va fi sustinut de intregul partid. Nu vom intra in Conferinta cu doua sau mai multe propuneri, ci cu una singura, sustinuta de intregul partid", a mai spus Boc.

El a sustinut insa ca nu pot fi "nume-surpriza", enumerand doar cinci persoane care pot aspira la statutul de premier: Boc, Stolojan, Videanu, Blaga si Flutur. "Orice lider PD-L poate avea bastonul de premier in ranita, unul va fi sustinut insa", a tinut sa adauge Boc. Acesta a afirmat ca partidul nu il va informa si pe presedintele Romaniei dupa ce se va lua decizia. Vicepresedintele Adriean Videanu a declarat ca nu confirma, dar nici nu infirma nominalizarea sa drept candidat la functia de prim-ministru.

Romania Libera