Senatorul Nicolae Neagu, cel care trebuia sa preia conducerea Comisiei economice din camera superioara a Parlamentului in urma negocierilor dintre PD-L si PRM, a anuntat ieri, in plenul Senatului, ca demisioneaza din PD-L, ramanand senator independent, afiliat grupului PNL.

Acesta si-a motivat optiunea prin faptul ca a fost ales de electoratul Aliantei „Dreptate si Adevar” si nu doreste sa fie asociat in niciun fel cu partidul lui Vadim. „Eu sunt un om de principii, eu cred in demnitate si nu as putea sa accept ca functia sa-mi revina in urma unei negocieri cu PRM. Nu am nimic cu parlamentarii PRM, insa principiile mele raman de dreapta si sunt consecvent acestei linii”, a declarat Nicolae Neagu.

Anuntul acestuia l-a provocat pe senatorul PRM Nicolae Iorga sa ia imediat cuvantul impotriva colegului sau, acuzandu-l ca „face fite” in Parlament si ironizand decizia sa de demisie din PD-L: „Ii multumesc ca in 4 ani de zile a avut si el o interventie la tribuna Parlamentului. In felul acesta l-am vazut si am auzit si eu de el”.

In acelasi timp, scandalul iscat dupa intelegerea cu PRM i-a facut pe democrat-liberali sa nu dea curs invitatiei partidului lui Vadim Tudor pe tema depunerii unei motiuni de cenzura. Tot ca masura de prevedere, nemultumitii de troc din partid au fost “calmati” inainte de sedinta BPN de ieri. La incheierea acesteia, Emil Boc a sustinut ca democrat-liberalii nu concep initierea unei motiuni de cenzura decat cu sprijinul PSD.

Gandul