Emil Boc ar putea avea patru purtatori de cuvant. In contextul in care Guvernul a decis sa reduca cu 20% numarul angajatilor din structurile guvernamentale, schemele unor ministere, dar si a institutiei purtatorului de cuvant al Executivului se vor mari. Potrivit unor surse guvernamentale, premierul ar dori sa aiba nu unul, ci patru purtatori de cuvant specializati fiecare pe cate un domeniu, scrie Gardianul.

Deputatii, buget majorat cu 22%. Deputatii spun una si fac alta. Daca presedintele forului legislativ, Roberta Anastase, a anuntat cu surle si trambite ca alesii vor strange cureaua din cauza situatiei economice, mergand pe linia austeritatii comunicate de Guvernul Boc, proiectul bugetului pe 2009 nu arata a fi unul de criza. Documentul, a carui dezbatere a fost reprogramata pentru sedinta de luni, arata ca deputatii isi propun sa cheltuiasca cu peste 22 la suta mai mult fata de anul precedent, cresterile concentrandu-se pe cheltuielile de personal, dar si pe obiective de investitii precum complexul de cazare al parlamentarilor sau amenajarea unei sere destinate depozitarii si intretinerii plantelor ornamentale, scrie Romania Libera.

Negocierile PDL-PSD in teritoriu: un pas inainte, doi inapoi. Democrat-liberalii si pesedistii se chinuiesc sa se inteleaga asupra functiilor care trebuie impartite in teritoriu. Daca in unele judete negocierile par sa inainteze, chiar daca inainteaza cu foarte mare greutate, in altele par sa se fi blocat. Unul dintre judetele in care erau asteptate lupte intense intre PSD si PDL este judetul Buzau. Liderii locali ai celor doua partide, Cezar Preda (PDL) si Ion Vasile (PSD), au anuntat vineri ca au ajuns la un acord cu privire la impartirea functiilor din institutiile descentralizate din judet, scrie Cotidianul.

Calin Hera vorbeste in editorialul sau "Republica Securista Romania" despre scandalul declansat de interceptarile telefonice al caror principal beneficiar ar fi presedintele Traian Basescu. "„Trebuie sa ne gandim bine ce vrem: o Romanie prizoniera etern Securitatii, oricum s-ar numi ea «pe nou», sau o tara ai carei cetateni sunt cu adevarat liberi?“. In anul 2009, prima grija la aflarea unei vesti ingrijoratoare e sa ucizi mesagerul, nu sa reflectezi asupra vestii. Aceasta e concluzia la care pare ca s-a ajuns, halucinant, la trei zile dupa ce Claudiu Saftoiu a declansat scandalul interceptarilor telefonice al caror beneficar ar fi presedintele Traian Basescu. Saftoiu a fost taxat prompt pentru ca „a dat din casa“. E, s-o recunoastem, un punct de vedere naucitor. Pentru contribuabil, „datul din casa“ e neinteresant. Suna ca din carti, dar trebuie sa fie adevarat: casele respective se afla in slujba romanilor si nu invers. Institutiile respective au o problema, si ele trebuie sa explice, eventual, cum isi selecteaza oamenii si, mai ales, ca mesajul e fals, daca e fals". Integral in EVZ.

Pasi prudenti in relatia Bucuresti-Chisinau. Ministrul de externe Cristian Diaconescu si omologul sau moldovean, Andrei Stratan, s-au aratat ieri, la Chisinau, increzatori in privinta unei intelegeri pe tema tratatelor bilaterale Romania-Republica Moldova, inclusiv a Conventiei privind micul trafic la frontiera, scrie EVZ.

Secretarul de stat Nicolae Moldovan renunta la functie in favoarea primariei de la Beclean. Secretarul de stat in Ministerul Administratiei si Internelor, Nicolae Moldovan, a demisionat pentru a fi alaturi de cei care l-au ales primar al orasului Beclean, din judetul Bistrita. "Este o decizie personala. Am cantarit lucrurile si cred ca este mai bine sa-i reprezint din functia de primar pe cei care m-au ales, locuitorii orasului Beclean", a declarat, vineri, pentru NewsIn, Nicolae Moldovan. Practic, Moldovan a indeplinit functia de secretar de stat in MAI, responsabil de relatia cu prefecturile, timp de 15 zile, dupa ce fostul ministru, Gabriel Oprea, l-a numit in aceasta functie, scrie Adevarul.