Parlamentarii care au „daruit” bisericilor vor fi pomeniti in rugaciuni. Sumele mari de bani cerute de parlamentari pentru bisericile din propriile circumscriptii nu reprezinta altceva decat datoria deputatului sau a senatorului pentru comunitatea care l-a trimis in Parlament, considera Biserica. Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, parintele Constantin Stoica, sustine ca fondurile alocate lacaselor de cult nu reprezinta o strategie de imagine pentru parlamentri, ci doar un raspuns la dorintele comunitatii, scrie Gandul.

Comisia juridica s-a spalat pe maini de dosarele “Nastase”. Raportul Comisiei juridice din Camera Deputatilor, referitor la dosarele lui Adrian Nastase, nu contine nici o recomandare pentru plen. “Am solicitat plenului sa decida ce urmeaza de facut. Plenul este suveran. Eu am inserat in raport absolut tot ce s-a intamplat in cele doua zile de dezbateri din Comisia juridica”, a declarat presedintele comisiei, deputatul PDL Daniel Buda pentru Cotidianul.

Functia de prefect redevine politica. Dupa ce pesedistii au anuntat public, in numele Coalitiei, ca Guvernul va emite o ordonanta de urgenta prin care anumite functii publice, printre care si cea de prefect sau de director general de directie, intr-un minister sau in institutiile deconcentrate, sa devina politice si sa aiba durata de patru ani, PSD si PD-L si-au schimbat planurile. Astfel, aceasta initiativa nu va mai fi asumata de Executiv, ci a fost depusa sub forma de initiativa legislativa la Senat, scrie Gandul.

Roberta Anastase s-a dus sa faca pace la Ganeasa. Dupa ce miercuri noapte, simpatizantii candidatilor PSD si PDL la o primarie olteana s-au incaierat si s-au impuscat, sefa Camerei Deputatilor s-a dus in comuna pentru a instaura calmul. Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, a lansat joi la Ganeasa, judetul Olt, un apel la calm catre locuitorii comunei, astfel incat campania electorala pentru cel de-al doilea tur al alegerilor pentru primarie sa se desfasoare in limitele legii, scrie Cotidianul.

Horia Ghibutiu, in "Ganeasa, tribuna dezbaterilor doctrinare", considera ca "Ganeasa e, de fapt, o paradigma a confruntarilor ideologice de la noi. Are un electorat matur, președintele Biroului Electoral Județean Olt raportand, cu justificata mandrie locala, ca la urne s-a prezentat un procent de 80,1%, cifre pe care, ca locuitor al absenteistului sector 3 din Capitala, nu le pot privi decat cu fireasca invidie. Pe fondul acestui peisaj politic, votanții din Ganeasa, respectand alianța de nezdruncinat a partidelor care fac schimb constructiv de idei in parlament, simt nevoia unei descentralizari. Vor sa aduca necesare corective la tribuna locala a ideilor, in incercarea de a delimita doctrina social-democrata de cea democrat-liberala". Integral in EvZ.

In "Nationalism? A se slabi si demonta!", Traian Ungureanu afirma ca "Toata lumea a rasuflat usurata in lumanarea romanista dupa dezintegrarea PRM: am scapat de nationalism! E o concluzie pripita. O data, pentru ca intelege prin nationalism circulatia deseurilor voievodale lansate de Vadim. Kitsch-ul patriotic vadimist nu e decat actualizarea ceausismului - un amestec de ideologie prescolara si estetica de han fortificat in jurul unei Ancute de placaj". Integral in Cotidianul.