Principele lui Patriciu vrea sa fie presedinte. Radu Duda da monarhia pe republica. Sfatuit de un om al lui Dinu Patriciu si bazandu-se pe expertiza unui consilier al lui Barack Obama, el a anuntat ieri ca va candida la presedintia Romaniei. Asta la doar un an si trei luni dupa ce Regele Mihai ii acordase, prin statutul Casei Regale, titlul de „principe” si calificativul de „Alteta Regala”, dar nu-l inclusese in linia de succesiune. Inscrierea lui Radu Duda in cursa pentru Cotroceni este considerata „hazardata” chiar si de Radu Campeanu, liberalul care, la inceputul anilor ’90, ii propunea Regelui Mihai sa candideze la presedintie, noteaza EvZ.

Mihaela Geoana: Jurnalistii s-au interesat de viata privata a fiului meu! Mihaela Geoana, sotia presedintelui PSD, a solicitat ieri, prin intermediul unei scrisori deschise, sprijinul Clubului Roman de Presa (CRP), sustinand ca reprezentantii a trei trusturi de presa au solicitat informatii confidentiale despre situatia scolara a fiului sau, Alexandru. Mihaela Geoana precizeaza ca solicita sprijinul CRP in contextul in care, in urma cu cateva zile, a fost informata de existenta unor demersuri jurnalistice care implica “un inacceptabil atentat” la viata privata a unuia dintre cei doi copii, respectiv Alexandru, noteaza Gardianul.

PNG cauta inlocuitor pentru Becali. Dupa trecerea lui Gigi Becali la PRM, liderii din teritoriu ai Partidului Noua Generatie au fost convocati, saptamana viitoare, intr-un congres national extraordinar la care vor fi alese noi structuri de conducere. Tot atunci ar urma sa se decida si in ce directie va merge PNG: fie impreuna cu PRM, fie spre PDL, partidul in care au migrat deja o serie de structuri locale. Pana la desemnarea unui nou lider, PNG a anuntat ieri, printr-un comunicat, ca deciziile la varf vor fi luate de Biroul Permanent Central, care isi manifesta „asentimentul deplin” fata de candidatura lui Becali pe lista PRM, noteaza EvZ.

Sase politicieni sub lupa unui expert FBI. Joe Navarro, fost agent al Biroului Federal de Investigatii al SUA (FBI), i-a „citit” pe cativa dintre liderii politici romani dupa gestica si mimica, aratand ce se ascunde in spatele „mastilor“ publice. Individualist, sigur pe sine, narcisist, instabil emotional si autoritar sunt cateva dintre „etichetele” pe care un fost agent FBI le-a atasat unor lideri ai vietii publice romanesti, noteaza Adevarul.

In editorialul "Sa iesim din lasitate", Mircea Cartarescu este de parere ca "daca nu strigam acum, odata cu zecile de mii de tineri din Chisinau, ca Moldova e romaneasca, vom pierde aceasta tara nefericita, ii vom condamna pe acesti oameni tineri la disperare perpetua. Daca te-ai lua dupa agentiile de presa din toata lumea, la Chisinau e primavara si copaceii au inflorit mirific. Totul e-n ordine, au fost alegeri, au castigat comunistii, presedintele Voronin e, mai departe, garantul democratiei si legalitatii in mica, dar brava republica Moldova. Fiindca in lume se intampla sau nu se intampla ceva doar in functie de interesele marilor puteri. La Chisinau nu se intampla zilele acestea nimic pentru ca Rusia nu vrea sa se intample si pentru ca UE si USA nu vor sa supere Rusia". Integral in EvZ.

Cristian Pirvulescu, vorbeste in editorialul "Ape tulburi" despre faptul ca "scandalurile si diversiunile au transformat primele luni ale anului electoral 2009 intr-un cosmar politic. Luna de miere a Guvernului Boc a trecut pe nesimtite, iar "marea coalitie" nu a reusit sa se armonizeze. Relatiile dificile dintre PDL si PSD au complicat atat de mult lucrurile incat Guvernul se clatina la cea mai mica bataie de vant. Iar prognoza privind starea politicii romanesti anunta furtuna! Majoritatea calculelor politice din decembrie 2008 nu mai par realizabile, iar criza, care a luat prin surprindere o clasa politica inca sub efectul euforiei neoliberale, a creat un stres suplimentar". Integral in Romania Libera.