Politic Show: Tismaneanu il ataca pe Radu Duda; Petre Roman, consilier al lui Crin Antonescu; Nastase ingrijorat de esecul PSD; Boc a taiat 15% din fondurile Senatului
PDL ia pozitie de drepti in fata lui Basescu pe deconcentrate PDL ii raspunde cu „sa traiti, am inteles!“ lui Traian Basescu in chestiunea decapitarii sefilor de deconcentrate si a inlocuirii lor cu cadrele de partid ale Coalitiei. Dupa ce la finalul saptamanii trecute, la congresul UDMR, presedintele Basescu si-a exprimat speranta ca „poate cele doua partide aflate la guvernare si prezente aici prin reprezentanti la varf vor mai reflecta putin asupra proaspetei ordonante cu privire la unitatile descentralizate“, democrat-liberalii s-au conformat cu proxima ocazie. Prim-vicepresedintele PDL Theodor Stolojan a anuntat, luni, la finalul BPN al formatiunii, ca seful statului se va intalni pe aceasta tema cu Emil Boc si Mircea Geoana si ca ordonanta ar putea fi modificata in Parlament, informeaza Cotidianul.
Petre Roman, consilier al lui Crin Antonescu Fostul premier si lider al PD va fi consilierul presedintelui PNL, in vreme ce o firma controlata de Dinu Patriciu se va ocupa de imaginea liberalilor. Fostul premier si lider al PD, Petre Roman este, de ieri, consilier politic al presedintelui PNL, Crin Antonescu. Pe langa cooptarea sa in echipa prezidentiabilului PNL, liberalii au gasit si o firma, controlata de Dinu Patriciu, care sa se ocupe de imaginea partidului. Petre Roman a fost prezent, ieri, la sedinta Biroului Politic al PNL, unde Crin Antonescu i-a oficializat noua calitate. Misiunea de sfatuitor a fostului premier vizeaza atat campania pentru prezidentiale, cat si cea pentru europarlamentare, in care Antonescu isi va asuma statutul de „locomotiva” a partidului. „Sfaturile mele vor viza ideile, strategia politica, programele, reactia politica, cei patru stalpi ai actiunii politice”, ne-a declarat Petre Roman, scrie EvZ.
Motiunea de cenzura PNL-UDMR, un test pentru coalitia PSD-PDL Chiar daca aritmetica parlamentara indica fara tagada faptul ca motiunea de cenzura nu are sanse de adoptare, PNL si UDMR isi continua demersul. Este vorba, de fapt, de un test dat coalitiei PSD-PDL. Biroul Politic Central al PNL i-a mandatat ieri pe vicepresedintii Varujan Vosganian si Daniel Chitoiu sa discute cu reprezentantii UDMR textul motiunii si data depunerii acesteia. Cat despre semnaturile necesare (118 la numar), situatia este rezolvata conform liberalilor. Nuante au aparut insa in ceea ce priveste sustinerea motiunii si de catre unii parlamentari ai PSD si PDL. Daca secretarul general al PNL, Radu Stroe, dadea drept sigur, la sfarsitul saptamanii trecute, faptul ca "vor fi minoritatile, parlamentari de la PSD, chiar si de la PDL" implicati prin semnatura, situatia nu mai era ieri la fel de clara. Deputatul Varujan Pambuccian, liderul grupului minoritatilor nationale, ne-a declarat ca este exclus sa apara vreo semnatura a colegilor sai pe motiune, afirma Romania Libera.
Senatorii nu mai au bani suficienti pentru biblioteca, reparatii la subsol si amenajarea parcarilor La sfarsitul sedintei Biroului Permanent al Senatului, chestorul Ioan Chelaru a anuntat ca bugetul camerei superioare a Parlamentului a avut mult de suferit in urma rectificarii bugetare impuse prin ordonanta de urgenta guvernamentala. Dupa ce legea bugetului de stat diminuase deja, in februarie, suma aprobata initial de senatori cu 5%, rectificarea lui Boc a mai taiat aproape 15% din banii institutiei. In urma acestor reduceri, creditele destinate continuarii lucrarilor de investitii s-au diminuat considerabil, iar contractele anuale si multianuale incheiate au ramas fara finantare. Aceasta inseamna, concret, ca senatorii nu mai au bani pentru reparatii fundamentale, cum ar fi cele de la subsolul cladirii Palatului Parlamentului, dar nici pentru intretinerea bibliotecii ori amenajarea unor parcari, afirma Gandul.
Caderea electorala a PSD-ului, dilema lui Adrian Nastase Evolutiile interne din ultimul timp din PSD si politica facuta de liderii acestei formatiuni dupa alegerile din toamna anului trecut lasa impresia unui blocaj ideologic la nivelul central al partidului prin apropierea de centru-dreapta, astfel incat electoratul fidel de la orase si sate nu se legitimeaza prin prisma social-democratiei. Pe de alta parte, absenta unui lider carismatic, de genul lui Ion Iliescu, in PSD ar putea reprezenta o deficienta majora pentru tabara social-democrata, in acest an de criza economica, marcat de alegerile pentru PE din vara si de prezidentialele din toamna. Pierderea electoratului de catre social-democrati are cauze multiple, insa oscilatiile si strategia trepidanta ale lui Mircea Geoana sunt doua elemente care cantaresc greu in ochii unui electorat imbatranit, care nu-l vede pe Geoana continuatorul politicii initiate de catre Ion Iliescu in anii ‘90, cand era locomotiva formatiunii. In acest context, presedintele CN al PSD, Adrian Nastase, a scris pe blogul personal ca partidul intra in campanie pe fondul pierderii unor bazine electorale clasice, precum Moldova, si a alegatorilor din mediul rural, scrie Curentul.

România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive
VIDEO Rusia, o viață în exil: Copiii Gulagului se luptă de 30 de ani pentru a reveni acasă
Sorin Cîmpeanu, invitat în studioul HotNews.ro de la ora 18,00. Realizator - Mona Hera
VIDEOINTERVIU/ Beneficiile pe care le pot acorda firmele angajaților anul acesta, dacă au posibilitatea, explicate de Cristian Rapcencu. De la cei 400 lei din telemuncă, la decontarea concediilor și cei 1.500 lei pentru creșă sau gradiniță/ Cum se poate deduce întregul cost cu casele de marcat
Voi nu vedeti ca astia vin pe rand la guvernare ? Urmatorul il critica pe anteriorul ca apoi sa procedeze la fel . Nu v-ati obisnuit in 20 de ani ?
neprofesionalism, amatorism,nepricepire, hotie,badaranie,nepasare,dezinters,tupeim si altele fata de poporul nostru si tara noastra, am hotatrat sa candidez ca independent la cea mai inalta functie in stat.M-am saturat de ''romanii, crinii, basescii,orbanii, duzii,vangheli,nastasii,geonii,'' sau ministri {imi este jena sa ma adresez asa} ca udrea ,pogea, popa sarbu,berceanu etc. si, nu in ultimul rand ,asa-zisul "premier" boc, am hotarat sa ma implic cu toata fiinta si pricepera mea, sprijinit de toti oamenii patrioti pentru a scaote Tara din prapastia in care este.