Criza lor, in buzunarele noastre. Criza politica ne scumpeste viata. Dovada este deprecierea brusca a leului imediat ce ministrii PSD si-au anuntat plecarea de la guvernare. De exemplu, un roman care trebuie sa-si achite o rata lunara la banca de 500 de euro ar fi platit, la cursul avantajos de ieri, 2.099 de lei. La cursul depreciat de astazi, rata ajunge la 2.124 lei. Deci, scandalul de pe scena politica il costa aproape 26 de lei. Asta fara a lua in considerare suita de posibile pericole care ne pasc in acest moment: ruperea acordului cu FMI, retrogradarea ratingului de tara, alaturi de continuarea deprecierii leului si caderea Bursei, scrie EvZ.

Au stat cu picioarele in apa rece, dupa care i-au turnat ligheanul in cap. Bagatul picioarelor in apa rece le-a folosit social-democratilor, care au jucat ultima minge in terenul lui Basescu. Seful statului l-a chemat pe ministrul de interne Dan Nica, miercuri seara, la Palatul Cotroceni, in speranta ca acesta isi va da demisia, iar PSD va iesi din aceasta situatie cu un minus de imagine. Nica a refuzat, iar Basescu a semnat solicitarea premierului Boc de demitere a acestuia din fruntea MAI si promovarea cu titlu de interimar a lui Vasile Blaga. Ceilalti opt ministri ai PSD si-au depus, ieri, demisiile, lasand Cabinetul Boc injumatatit si fara sustinere parlamentara. PD-L a gasit insa o solutie – cabinet minoritar cu ministri interimari, aceasta insemnand ca aproape fiecare ministru democrat-liberal sa gestioneze doua ministere deodata - cate unul ca titular, iar celalalt ca interimar. Guvernul astfel carpit trebuie sa treaca prin Parlament in urmatoarele 45 de zile, scrie Gardianul.

Furtuna perfecta. Ministrii democrat-liberali vor lucra temporar cu norma dubla sau chiar tripla pentru ca vor prelua cu titlul de interimat si portofoliile detinute pana acum de PSD. Cei zece ministri PSD si-au prezentat demisiile la cateva ore dupa ce Presedintia a anuntat ca Traian Basescu a semnat decretul de revocare a vicepremierului PSD, Dan Nica. Demisiile ministrilor PSD antreneaza caderea secretarilor de stat numiti de ei si se prefigureaza si schimbarea sefilor de institutii judetene, a caror numire abia s-a incheiat, scrie Romania Libera.

Corectitudinea alegerilor, la mana Avocatului Poporului. PNL si foarte posibil si PSD vor cere institutiei Avocatul Poporului sa sesizeze Curtea Constitutionala privind abaterile de la Legea fundamentala ale ordonantei care modifica Legea referendumului. Tentativa premierului Emil Boc de a modifica Legea referendumului, pentru a facilita organizarea unei consultari populare propuse de seful statului paralel cu alegerile prezidentiale, ar putea fi blocata sau corectata de Curtea Constitutionala. Chiar daca pana joi ordonanta de urgenta adoptata miercuri seara la Palatul Victoria nu a fost inca publicata in Monitorul Oficial, deja exista semnale oficiale privind atacarea ei. Astfel, miercuri seara, la Realitatea TV, presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ca liberalii vor solicita Avocatului Poporului sa sesizeze Curtea Constitutionala in privinta neconstitutionalitatii ordonantei elaborate de Executiv, scrie Cotidianul.

In editorialul "Rumänien unter alles!", Silviu Sergiu scrie: "Un foarte bun amic, pesimist din nascare, imi repeta obsesiv o gluma, inventie proprie, de cate ori vorbim despre situatia politica si socio-economica din Romania. Anecdota, de un umor indoielnic, suna asa: „Ce ar putea sa faca Romania pentru a deveni o tara normala? Raspuns: Sa declare razboi Germaniei si apoi sa se lase cucerita”. O utopie desigur, pe care, inclin sa cred, multi romani si-ar dori-o realitate. O paralela intre Germania si Romania este benefica in contextul crizei politice autohtone, pentru a cuantifica iresponsabilitatea liderilor PDL si PSD, partide in aceeasi masura responsabile ca au generat-o. Aceasta, in ciuda eforturilor ipocrite ale liderilor celor doua partide de a arunca vina ruperii coalitiei de guvernamant in carca celuilalt". Integral in EvZ.

Cristian Pirvulescu, in editorialul "Un altfel de referendum", afirma ca "dincolo de dezbaterea politica interna care acopera, prin vacarmul sau, aproape tot, viata isi urmeaza cursul firesc. Criza economica mondiala continua, iar consecintele sale sociale sau politice abia daca au inceput sa se simta. Desi piata mondiala nu poate fi reglementata de state nationale, iar intalnirea G20 de la Pittsburg a dovedit-o, goldamanienii, asa cum sunt finantistii gen Goldon Sachs, care par sa reziste tuturor furtunilor, incearca sa innoade firul acolo unde se rupsese in septembrie 2008, o data cu falimentul Lehman Brothers". Integral in Romania Libera.