Stimulente de pana la 75% pentru bugetarii cu fonduri UE pe mana. Angajatii statului care fac parte din echipele de gestionare a proiectelor finantate din fonduri externe ar putea avea parte de o majorare salariala de pana la 75%, potrivit unui proiect al Ministerului Muncii. Personalul din administratia publica centrala, din institutiile publice din subordinea acestora si din administratia publica locala care "face parte din echipele de gestionare a proiectelor finantate din fonduri comunitare nerambursabile post-aderare, precum si din imprumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile" ar putea beneficia de sporul de pana la 75% destinat celor care aduc banii UE in tara. Asta, dupa ce la 1 ianuarie acesti angajati au ramas fara salariul consistent in valuta pe care il primeau de la stat si au fost incadrati pe salarii ca si colegii lor bugetari care nu lucrau cu fonduri externe. Asa prevede un proiect de ordonanta de urgenta pus in dezbatere ieri de Ministerul Muncii. Initiativa vizeaza una dintre cererile exprimate clar si de premierul Emil Boc de a atrage cat mai multe fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeana, sumele disponibile ridicandu-se pana la aproape 20 de miliarde de euro, sustin specialistii ministerului, transmite evz.ro.

politic showFoto: Colaj foto

Nastase, despre asumarea raspunderii pe educatie: Suntem tara de nebuni. PSD si PDL au discutat in contradictoriu in sedinta conducerii Parlamentului despre proceduri legislative privind Legea educatiei, Adrian Nastase opinand ca numai o "tara de nebuni" ar accepta ca Guvernul sa isi asume raspunderea pe o lege, in conditiile in care un act similar va fi adoptat in Senat. "Stimati colegi, cu umilinta, va rog sa acceptati sa invoc o prevedere din Regulamentul Senatului. In Regulamentul Senatului, la art. 93, daca nu ma insel, sta o prevedere pe care v-as ruga sa o judecam. Paragraful 2 al art. 93 spune urmatorul lucru: . In aceste conditii, practic, suntem intr-o situatie destul de ciudata. Dezbaterea acestui proiect la Senat nu mai poate fi blocata. Deci nu stiu daca Guvernul isi poate asuma raspunderea pe un text al Camerei Deputatilor in conditiile in care dezbaterea nu poate fi oprita la Senat", a sustinut Adrian Nastase, potrivit stenogramei sedintei. "La Parlament exista o problema pe care eu v-am invocat-o si atunci ori hotaram modificarea Regulamentului, inainte de dezbaterea respectiva, ori, daca nu, avem o problema. Deci in masura in care exista un text expres in Regulamentul Senatului care spune foarte clar - textul care este la Senat - nu poate fi retras. Deci dezbaterea pe lege continua la Senat", a continuat Adrian Nastase, citat de Romania libera.

Ce replici "ideologice" si-au dat Iliescu si Antonescu, la un eveniment aniversar al Universitatii Cantemir. Ceremonia aniversarii a 20 de ani de la fondarea Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir" a fost un bun prilej, vineri, pentru replici "ideologice" din partea politicienilor Ion Iliescu si Crin Antonescu, afirmatiile acestora plecand de la modul in care s-au asezat la prezidiul evenimentului. La prezidiu, de la stanga la dreapta, erau asezati, pe langa altii, Cristian Diaconescu (UNPR), Ecaterina Andronescu (PSD), Crin Antonescu (PNL), Ion Iliescu (PSD). Cel care a dat startul a fost fostul presedinte Ion Iliescu: "Va vorbeste un om de stanga, apropos de venirea domnului Crin Antonescu, care spunea ca sta la stanga mesei, si i-am spus ca nu e intamplator". Ion Iliescu a fost aplaudat de asistenta. Replica lui Antonescu nu s-a lasat asteptata: "Au existat, intr-adevar, in anii aceia de inceput, discutii, dezbateri, temeri, sperante legate de invatamantul privat, de universitatile private. Le-a evocat si domnul presedinte Iliescu, caruia, intorcandu-i respectuos gluma, ii spun ca e bine cum stam acum. Totodeauna mi-am dorit ca domnul Iliescu sa fie un pic mai la dreapta. Avem imprejurarea ca este distinsul domn presedinte Diaconescu ceva mai la stanga, dar sunt conditii mobile si reparabile", a replicat Crin Antonescu, relateaza Gandul.

Zsolt Nagy: "Nu vreau sa mai agasez Cotroceniul". Un secretar de stat din Ministerul de Externe, Anton Niculescu, ii explica unui ministru, Zsolt Nagy, acuzat de tradare, cum sa puna presiune pe procurorii care il anchetau. Ministrul ezita, de teama ca ar deranja Cotroceniul, intr-o perioada in care o comisie prezidentiala analiza daca sa aprobe sau nu urmarirea penala a lui Nagy. Este luna decembrie a anului 2006. Unul dintre cele mai mari scandaluri din politica romaneasca, cel al privatizarilor strategice, intra cu viteza intr-o noua etapa. La Palatul Cotroceni o comisie abilitata studiaza oportunitatea legala ca presedintele Traian Basescu sa-si dea avizul pentru inceperea urmaririi penale impotriva ministrului UDMR al Comunicatiilor, Zsolt Nagy, cercetat pentru tradare. In dosar mai apar numele ministrului Economiei, Codrut Seres, anchetat sub aceeasi acuzatie, dar si a doi consultanti straini, Stamen Stancev si Vadim Benyatov, cercetati pentru spionaj. Ministrul Zsolt Nagy este incoltit de procurii DIICOT, dar nu ramane fara sprijin din structuri-cheie ale statului roman. Un oficial de rang inalt din Ministerul de Externe ii sare in ajutor: este Anton Niculescu, secretar de stat in MAE, sprijinit de UDMR. Potrivit stenogramelor studiate de Romania Libera, Anton Niculescu insista, in repetate randuri, pe langa ministrul Zsolt Nagy pentru ca acesta sa treaca la presiuni concrete asupra justitiei. In viziunea lui Niculescu, ancheta DIICOT era strict "o porcarie": "Te-am sunat sa te intreb daca nu exista vreo posibilitate de a protesta vis-a-vis de modul in care esti tratat. Vreo formula magica prin care sa le spunem: "domnilor, pana aici cu aceasta porcarie". Ar trebui sa luam pozitie sa se termine o data cu aceasta porcarie", ii transmite Niculescu lui Nagy in prima discutie din seara de 6 decembrie 2006, scrie Romania libera.

Basescu, lovit din greseala de un ziarist. Presedintele, catre SPP: Ce faceti, mai? Aflat intr-o vizita la Doljesti, in judetul Neamt, presedintele Traian Basescu a fost lovit cu un microfon, din greseala, de catre un jurnalist. Incidentul a avut loc vineri, pe cand presedintele, inconjurat de jurnalisti, inspecta digul de pe Siret. Dupa ce a sarit un sant al digului, Traian Basescu a fost usor atins de catre un jurnalist de la un post de televiziune local, care s-a dezechilibrat. Toata lumea a fost uimita de scena. Presedintele, care s-a trezit cu un microfon la cativa centimetri, jurnalistul, care nu a fost atent, si agentii de paza, care se uitau fioros. "Ce faceti, mai?", s-a adresat presedintele SPP-ului. Jurnalistul i-a cerut scuze presedintelui, aratand ca nu a fost nimic intentionat, potrivit Adevarul.

Nicolae Timis, marul discordiei in organizatia PNL Hunedoara. Primarul Hategului, Nicolae Timis (PNL), incurca toate socotelile alegerilor partiale pentru postul de deputat in Colegiul Nr. 3 Tara Hategului - Tinutul Padurenilor, din judetul Hunedoara. Anuntand ca va candida ca independent, Timis pune probleme in primul rand propriului partid, zona fiind cunoscuta ca fief liberal. Cu aproape doua luni in urma, dupa moartea lui Ioan Timis, fratele acestuia, Nicolae, a anuntat ca doreste sa ocupe locul ramas liber. Conducerea organizatiei judetene a PNL nu a fost insa de acord. Dupa mai multe discutii, presedintele Mircea Molot a apelat, pentru a linisti spiritele, la varianta unui candidat din afara judetului: Mariana Campeanu, fostul ministru al muncii. Nemultumit, Nicolae Timis, cotat ca favorit clar in alegerile partiale de un sondaj efectuat de CCSB, a anuntat ca va candida ca independent, fara sa piarda mandatul de edil-sef, informeaza evz.ro.

Boc isi trimite gardieni in Parlament. Fiecare minister va avea un asa-zis om de permanenta in comisiile din Camera Deputatilor si Senatului unde se dezbat proiecte de legi pentru care exista aviz de la Guvern. Ca sa nu mai fie luat prin surprindere de proprii parlamentari, premierul a hotarat ca fiecare ministru sa delege un secretar de stat la comisiile de specialitate unde se discuta proiecte de lege prioritare sau cu aviz negativ de la Guvern. In plus, Emil Boc le-a cerut ministrilor care sunt si deputati sau senatori sa verifice ei insisi toate documentele de pe ordinea de zi care urmeaza sa primeasca votul final in plen. Ordinele au fost trasate ieri de premier intr-o sedinta cu secretarii de stat si sefii de ministere, intitulata generic "Programul legislativ al Guvernului". La intalnire s-a discutat despre legile adoptate din greseala la Camera Deputatilor care ar prejudicia bugetul de stat cu aproape un miliard de euro, dar si despre negocierile cu delegatia Fondului Monetar International, sustin surse oficiale prezente la intalnire. In privinta primei teme, Emil Boc i-ar fi mustrat din nou pe vinovati si le-ar fi aratat o scrisoare trimisa Parlamentului in luna august de ministrul Finantelor de atunci, Sebastian Vladescu, in care semnala gravitatea efectelor pe care le-ar avea aplicarea celor doua initiative. Intrebat asupra discutiilor de la Guvern, ministrul de Interne, Traian Igas, a declarat ca este normal ca ministrii si secretarii de stat sa fie in relatie permanenta cu Parlamentul si sa existe o comunicare pentru a nu avea neintelegeri in ceea ce priveste rezultatul votului pe legile referitoare la fiecare minister in parte". Premierul le-a cerut ministrilor "seriozitate" si le-a atras atentia ca Executivul emite prea multe ordonante de urgenta, lucru care ar trebui sa se schimbe, adauga sursele citate, potrivit Romania libera.

Basescu despre reducerea de TVA: "Nu stiu daca voi promulga legea". Franks: "Cred ca Basescu va lua masuri". Presedintele Traian Basescu a evitat astazi o pozitie transanta dupa scandalul din Parlament provocat de propunerea legislativa privind scaderea TVA la 5% pentru alimentele de baza. Seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, spune insa ca a discutat subiectul cu Basescu, care, in opinia sa, va lua masuri in aceasta privinta. Aflat la Doljesti, in judetul Neamt, pentru a inspecta zonele afectate de inundatiile din aceasta vara, Basescu nu a spus nici "da", nici "nu" in fata ipotezei promulgarii legii. "Eu nu am promulgat nicio lege. Nu stiu daca o voi promulga, sa vad in ce forma vine, pentru ca eu nu stiu decat de la televizor cum e legea. Sa o vad, sa-mi ajunga pe birou. Va spun ca nu am legea. Nu pot sa vorbesc inainte, sa am legea pe masa", a spus presedintele, citat de evz.ro.

Chiliman, despre sansele motiunii: Cainele nu pleaca din macelarie si parlamentarul din Parlament. Presedintele PNL Bucuresti, Andrei Chiliman, a declarat, la RFI, ca opozitia va face tot posibilul pentru demiterea Guvernului condus de Emil Boc, dar a precizat, legat de sansele motiunii de cenzura: "Cainele nu pleaca din macelarie si parlamentarul din Parlament". El afirma ca Guvernul s-a dovedit incapabil sa conduca tara in timpul crizei si chiar a agravat efectele acesteia in Romania. "S-ar putea ca dupa zicala aia "Cainele nu pleaca din macelarie si parlamentarul din Parlament", sa le fie frica parlamentarilor PDL de eventuale alegeri anticipate si din cauza asta, sa voteze impotriva motiunii si ei si altii din actuala coalitie, ca sa-si pastreze mandatele", afirma presedintele PNL Bucuresti, citat de Romania libera.