Ulitele, asfaltate pe banii firmelor private. Executivul a aprobat programul care prevede modernizarea drumurilor comunale si alimentarea cu apa a satelor cu banii unor investitori rabdatori. Se intrevede o salvare pentru primarii care n-au reusit sa duca la capat proiecte de infrastructura importante la nivel local. E vorba atat despre cei care au cheltuit miliarde de lei ca sa stabileasca pretul asfaltarii drumurilor, dar nu si-au dus proiectele la capat, cat si despre cei care au elaborat documentatia si au trimis cererea de finantare pentru montarea conductelor de apa curenta si canalizare prin fata portilor satenilor. Banii pentru finalizarea investitiilor ar putea veni din imprumuturi din domeniul privat. Asta prevede Planul National de Dezvoltare a Infrastructurii adoptat de guvern, ieri, prin ordonanta de urgenta, si menit sa modernizeze localitatile rurale. "Toate aceste investitii vor fi realizate prin credite furnizor, urmand ca statul sa plateasca firmele abia din 2013. Asta pentru ca, acum, nu sunt bani, iar daca s-ar plati acum, deficitul bugetar ar creste. Asa, pana in 2013, se vor strange bani din taxe si impozite, iar criza economica nu va mai fi asa grava", explica surse guvernamentale, relateaza EVZ.

politic showFoto: Colaj foto

Ponta: Boc nu da doi bani pe avizul CES, legea salarizarii si bugetul, legate de batalia din PDL. Presedintele PSD, Victor Ponta, a sustinut, luni, dupa sedinta BPN, ca amanarea discutarii de catre Guvern a Legii salarizarii ar fi legata de "impartirea de bani" din interiorul PDL, lipsa avizului CES fiind doar "un pretext". Ponta a spus ca amanarea discutarii in Guvern a Legii salarizarii arata ca Executivului "ii este imposibil sa creioneze o lege serioasa si aplicabila". "Emil Boc nu da doi bani pe avizul CES, a trimis nenumarate legi fara aviz. E un pretext pentru batalia pe cat din prajitura bugetului ii va reveni doamnei Udrea si cat va reveni celorlalti, pentru batalia din interiorul PDL, cine da mai multi bani alesilor locali ai PDL", a afirmat el. Ponta a spus ca si legea bugetului de stat pe 2011 nu a fost trimisa inca Parlamentului din cauza aceleiasi "batalii" din interiorul PDL. "Legea bugetului este sublima, dar lipseste cu desavarsire. Este doar o batalie pentru bani care se da in interiorul PDL, daca jumatate din banii de la buget stau la pixul doamnei Udrea sau daca celelalte ministere vor mai primi ceva firimituri de la ce ramane de la doamna Udrea", a afirmat el. Presedintele PSD a apreciat ca bugetul de stat este construit de Guvern "ca fiind bugetul PDL, nu al Romaniei". El a spus ca parlamentarii PSD si PNL vor formula amendamente comune la legea bugetului, transmite Gandul.

Ce spune Udrea despre reducerea concediului post-natal. Ministrul Dezvoltarii, Elena Udrea, a declarat luni comentand posibilitatea reducerii perioadei de concediu post-natal ca in "situatii exceptionale" trebuie luate masurile adecvate si ca este nevoie sa se ia in calcul ce poate oferi statul in prezent pentru aceste prestatii sociale, potrivit Newsin. "In UE inteleg ca acum Franta avea trei luni sau cinci luni si a urcat de scurt timp indemnizatia la mai mult de cinci luni. Am inteles ca in UE media este undeva la 14 luni, foarte multe tari au mai putin de atat. Pana la urma sunt niste criterii care au fost avute in vedere, nu iesim din norma europeana si ma gandesc ca sunt destule mame care ar prefera sa lucreze. Masurile trebuie luate si in functie de contextul economic si social. Atunci cand au fost mai multi bani sau cand parea ca avem mai multi bani s-a luat aceasta masura s-a crescut la doi ani perioada in care s-a beneficiat de concediul acesta post-natal", a declarat Udrea la TVR1. "In situatii exceptionale asa cum ne aflam in acest moment si masurile trebuie sa tinda cumva la o normalizare a acestor masuri sociale pe care statul le ia si trebuie sa ne gandim la ceea ce poate sa ofere statul in momentul acesta", a adaugat ministrul. Ministerul Muncii va prezenta coalitiei o propunere de reducere a perioadei de acordare a indemnizatiei pentru cresterea copilului la 18, 16 sau 12 luni, cuantumul urmand a fi intre 600 si 4.000 lei, si o propunere de indemnizatie de 400 de lei pentru mamele care revin la munca inainte de termen, informeaza Romania libera.

Pacaleala Guvernului, cu avizul CES. Reprezentantii Consiliului Economic si Social (CES) vor aviza astazi un proiect de aplicare a Legii salarizarii unitare care prevede o reincadrare in functii a bugetarilor, doar pe hartie. Potrivit proiectului Legii privind salarizarea in anul 2011 a personalului bugetar, trimis ieri partenerilor sociali de catre Guvern, toti angajatii platiti din fonduri publice vor avea in 2011 un venit cu 15% mai mare decat drepturile aflate in plata la 1 octombrie 2010, la cateva luni dupa ce salariile au fost diminuate cu 25%. Proiectul care va fi discutat de CES confirma faptul ca "in 2011 nu se vor aplica coeficientii de ierarhizare corespunzatori claselor de salarizare unitara". In schimb, legea prevede ca "personalul platit din fonduri publice se reincadreaza incepand cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile functii, gradatii si grade prevazute". Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, sustine ca aceasta reincadrare va fi doar pe functii, relateaza Adevarul.

Deputatii opozitiei joaca pensiile la imagine. Cu majoritatea detinuta in Comisia de munca a Camerei Deputatilor, PSD si PNL au decis cresterea pensiilor si reducerea varstei de pensionare. PSD si PNL si-au mobilizat, ieri, parlamentarii din Comisia de munca si, profitand de majoritatea pe care inca o detine in acest for, au decis reexaminarea intregii legi a pensiilor, nu numai a articolului referitor la varsta de pensionare a femeilor, invocat de presedintele Traian Basescu atunci cand a retrimis actul normativ la parlament. Liberalii, arata surse din partid, s-au inteles inca de dimineata, din timpul sedintei Delegatiei Permanente, ca nici un deputat PNL din Comisia de munca sa nu lipseasca de la intrunire. Semnalul a fost dat chiar de Victor Paul Dobre, care este si presedintele Comisiei. La fel de mobilizati au fost si social-democratii, care au invocat inclusiv argumente gramaticale pentru dezbaterea intregii legi, precizeaza EVZ.

Antonescu, amuzat de pacea PDL-PNL marca Udrea. Steagul alb fluturat catre PNL ieri de Elena Udrea la instalarea in functia de pesedinte al PDL Bucuresti nu este luat in serios de liberali. In fata ipotezei pacii marca "Udrea", Crin Antonescu a izbucnit in ras. Trecerea Elenei Udrea de la criticile la adresa PNL la ideea de "refacere a dreptei" imporiva PSD nu este considerata credibila de catre liderul liberal. "Eu n-am retinut nimic din actiunea de ieri in afara de declaratia spectaculoasa a domnului Baconschi", a replicat, ironic, Crin Antonescu mesajului Elenei Udrea. Ministrul de Externe, Teodor Baconschi s-a numarat ieri, la alegerile interne din filiala PDL Bucuresti, printre laudatorii cei mai origibali ai Elenei Udrea: "Eu, Elena, sunt foarte bucuros sa lucrez cu tine. Trebuie sa faci eforturi monumentale ca sa nu cazi sub farmecul tau, in calitate de coleg. Esti inteligenta, esti frumoasa, esti tenace, ai anduranta la mediul in general dezgustator al politicii romanesti si nu te deranjeaza vecinatatea oamenilor de valoare", si-a magulit Baconschi colega de guvern inainte de a fi aleasa sefa la Bucuresti, potrivit EVZ.