Ce vrea Gabriel Oprea de la PDL: o alianta pe model ACD, posturi de vicepresedinti la Camera si Senat si sustinerea lui Ontanu la Primarie. Conducerea UNPR a decis sa propuna PDL o alianta dupa modelul celei "brevetate" cu liberalii de PC-ul lui Voiculescu. Dupa cum au precizat pentru gandul surse de la varful UNPR, constituirea acestei "ACD portocalii" a fost deja aprobata de conducerea UNPR la inceputul acestei saptamani. Oprea, Diaconescu&Co spera ca acelasi lucru il vor face, in cel mai scurt timp, si Boc si colegii sai, astfel incat alianta PDL-UNPR sa fie batuta in cuie cat mai repede, pentru a putea fi pusa in functiune, partial, incepand chiar din 1 februarie viitor, cand incepe noua sesiune parlamentara, scrie Gandul.

politic showFoto: Colaj foto

PNL ar da cota unica pe paritatea cu PSD. Antonescu le transmite social-democratilor ca nu face din impozitul de 16% "un fetis electoral". Pasul inapoi al liderului PNL ar fi pretul pentru egalitatea pe liste. Liberalii pun la bataie cota unica pentru a-i convinge pe social-democrati sa accepte numar egal de candidati pe listele comune la alegeri. Primul semnal a fost lansat chiar de Crin Antonescu care, dand ca sigura "paritatea" PNL-PSD, a declarat ieri ca nu trebuie facut "un fetis electoral" din cota unica. "Ma bucur ca au inteles si liberalii", a comentat presedintele PSD, Victor Ponta, mesajul transmis de PNL. Vehementa de acum cateva luni a lui Crin Antonescu care decreta ca "motorul cresterii economice" este cota unica, iar eliminarea sa ar arunca Romania in faliment, a palit in timpul negocierilor cu PSD din ultima perioada, scrie EVZ.

Marko Bela pronunta, in premiera, numele succesorului sau la sefia UDMR. Marko Bela a spus, joi, explicit cine este favoritul sau la Congresul UDMR din februarie. In replica la o intrebare din partea gandul, privitoare la desemnarea, la congresul de luna viitoare, a succesorului sau la conducerea UDMR, Marko Bela a pronuntat, in premiera, numele celui pe care il sustine: Kelemen Hunor. "Eu nu mai sunt interesat, dar e o aparenta ca n-as mai fi interesat, nu mai sunt interesat doar in ceea ce priveste functia de presedinte, pentru ca la sfarsitul lunii februarie imi voi incheia mandatul si nu mai candidez pentru altul. Dar nu ma retrag din politica asa, dintr-o data, imi pastrez mandatul de parlamentar si, daca e nevoie, raman si in Guvern. Si voi sprijini acel candidat care, dupa parerea mea, poate sa mentina un echilibru in UDMR si o echidistanta in ceea ce priveste diferitele curente din UDMR. Pentru ca suntem o organizatie mare, cu mai multe curente, cu mai multe convingeri, si din acest punct de vedere menirea cea mai importanta a presedintelui e sa mentina echilibrul, iar Kelemen Hunor e un astfel de candidat", a explicat Marko Bela, citat de Gandul.

Vanghelie: Sunt dispus sa fac orice efort pentru atragerea de investitii straine in Romania. Identificarea posibilitatilor de atragere a unor investitori americani in tara noastra a reprezentat principalul obiectiv al intalnirii pe care primarul sectorului 5 al Bucurestiului, Marian Vanghelie, a avut-o la Washington cu oficiali ai Departamentului de Comert al SUA, potrivit Agerpres. Vanghelie s-a intalnit miercuri cu Jay Burgess si Ryan Barnes, inalti oficiali ai Departamentului de Comert al SUA, pentru a identifica posibilitatile de atragere a unor investitori americani in tara noastra. In timpul discutiilor, Marian Vanghelie a subliniat faptul ca Romania este un loc excelent pentru investitii. El a afirmat ca ''romanii reprezinta cea mai muncitoare, calificata si serioasa resursa umana din Europa de sud-est", informeaza Romania Libera.

PDL asteapta salvarea de la "CEALALTA ROMANIE": Legea Baconschi aduce un milion de voturi in plic. Diaspora romaneasca ar putea deveni o miza foarte importanta la alegerile viitoare. Dupa unii, aceasta ar fi singura sansa ca democrat-liberalii sa obtina un rezultat bun la alegeri. Intre trei si cinci milioane de romani - acesta este bazinul electoral potential aflat in afara tarii, potrivit unor calcule facute pentru gandul de lideri si oficiali democrat-liberali. Dintre acestia, potrivit acelorasi surse, in mod real ar putea vota intre 500.000 si un milion de oameni dupa ce proiectul ministrului Teodor Baconschi privind introducerea votului prin corespondenta va deveni realitate. PDL spera ca, atat la prezidentiale, cat si la parlamentare, sa ia in continuare partea leului din diaspora, asa cum a facut-o pana acum. La ultimul scrutin, masa de votanti din strainatate a facut diferenta intre Traian Basescu si social-democratul Mircea Geoana. Sustinatorii acestuia din urma au acuzat nereguli la sectiile speciale organizate in afara ambasadelor si consulatelor, cerand renumararea voturilor, scrie Gandul.

In editorialul "Alba-neagra", Vlad Stoicescu scrie: "Umbla vorba prin tara ca Partidul National Liberal ar fi tradat idealurile de dreapta si mostenirea Bratienilor, aliindu-se cu falanga politica a Antenelor lui Dan Voiculescu, senatorul umanist care a descoperit la batranete valorile conservatorismului. Cine nu deplange acest "anus contra naturii" - formula utilizata recent de Marius Oprea pentru a descrie intelegerea care a adus pe scena politica Alianta de Centru-Dreapta -, evident, se bucura. Exista doua feluri de a fi fericit in prezenta spectacolului de echilibristica oferit de saltimbancii PNL-PC. Primul e de o sinceritate bufa si anima sufletele celor care rasufla usurati ca, in sfarsit, ideologiile se structureaza pe scena politica romaneasca. Al doilea e amnezic-pervers si respira prin toti porii a retorica democrat-liberala: ce bine ca stanga se regrupeaza si ramane partidul presedintelui Basescu unicul purtator al stindardului dreptei". Integral in EVZ.

In editorialul "Plecam la razboi cu Franta si Germania", Cristian Campeanu scrie: "Presedintele Basescu a continuat ieri retorica belicoasa la adresa celor mai importante doua state ale Uniunii Europene lansata in mod nefericit de ministrul de Externe, Teodor Baconschi. Este - diplomatic spus - o prostie! In ultimii ani, discursul de politica externa al Romaniei a involuat de la o perspectiva transatlantica generoasa la un nationalism agresiv si periculos, caruia i se adauga o spectaculoasa lipsa de coerenta la limita smintelii. Discursul anual al presedintelui Basescu privind prioritatile de politica externa a Romaniei, rostit ieri in fata corpului diplomatilor acreditati la Bucuresti, a fost dezamagitor si a confirmat aceasta degradare ingrijoratoare a gandirii de politica externa romaneasca". Integral in Romania Libera.

In editorialul "Sah si poker", Mircea Cartarescu scrie: "Acum, dupa ce socul aliantei liberalilor cu Dan Voiculescu a trecut si lucrurile s-au mai asezat, putem sta din nou stramb si judeca drept situatia nou-creata pe esichierul politicii romanesti. Facand acest lucru, n-ar trebui sa fim mai emotionali decat cand urmarim miscarile unei partide de sah. Politica democratica este, pentru unii, arta mutarilor inteligente in vederea formarii majoritatilor parlamentare si a castigarii alegerilor. Adica un pur joc de putere. Asa gandesc maestrii combinatiilor de toate culorile, de la cenusiu la rozaliu si la gri tarcat. Pentru ei, puterea nu e un mijloc, ci singurul scop al jocului politic. In realitate, politica democratica, intr-o tara civilizata, e un mod de a administra binele comun. De a armoniza interesele divergente pentru a obtine cat mai mult bine posibil pentru cat mai multi". Integral in EVZ.