Antonescu: Mergem la Basescu sa-l impiedicam sa concesioneze UDMR-ului o bucata din Romania. Reprezentantii USL Victor Ponta si Crin Antonescu au anuntat ca accepta invitatia la consultari lansata de presedintele Traian Basescu. Ei vor fi prezenti pe 21 iunie la Palatul Cotroceni pentru a discuta in legatura cu revizuirea Constitutiei si reorganziarea administrativ-teritoriala. "Ramane sa vedem daca domnul Basescu si ai sai vor atat de tare sa dea peste cap tara in scopuri electorale incat vor concesiona ca sa zicem asa, UDMR-ului, o bucata din Romania", a spus azi Crin Antonescu argumentand decizia USL de a merge la consultarile cu Traian Basescu, scrie EVZ.

Politic ShowFoto: Colaj foto

Tiriac ataca proiectul Elenei Udrea: E o gluma proasta sa faci o sala polivalenta in mijlocul orasului. Omul de afaceri Ion Tiriac a declarat, marti, intr-o conferinta de presa, ca ridicarea unei sali polivalente pe amplasamentul Patinoarului Mihai Flamaropol din Bucuresti, asa cum intentioneaza ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, este o "gluma proasta". "Am inteles ca se face o sala multifunctionala. Asta cu ridicarea peste patinoarul Flamaropol e o gluma proasta. Nu are nicio legatura. Doamna Elena Udrea mi-a spus ca face o sala de 20.000 de locuri undeva unde trebuie, in afara Bucurestiului, undeva unde sa ai acces si sa ai 5.000 de locuri de parcare. Ce patinoar? Ala trebuie daramat si plantate flori. Ala e de pe vremea mea. Si ala oricum are 4.000 de locuri, pai noi vorbim aici de un oras cu 3 milioane de locuitori. S-a discutat mult sa se faca la Otopeni si cred ca era de departe cea mai buna locatie. La Rompexpo iarasi nu ai unde, nu e loc", a spus Tiriac, anunta Gandul.

Geoana, dupa sase luni de suspendare: Raman un pesedist, independenta e in comentariile politice. Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat marti, dupa ce au expirat cele sase luni de suspendare din partid, ca ramane un pesedist si un social-democrat convins, iar chestiunea "independentei" sale este doar in anumite comentarii politice, informeaza NewsIn. Geoana a fost intrebat daca dupa expirarea celor 6 luni de suspendare din PSD se va implica din nou in prima linie a partidului sau va prefera un oarecare statut de independent. "Am fost si raman un social-democrat si un pesedist. In chestiunea de relativa independenta nu exista decat in anumite comentarii politice, deci imi voi face in continuare datoria, ca presedinte al Senatului si ca social-democrat convins", a spus Geoana, informeaza Romania Libera.

Catalin Predoiu, ministrul justitiei: Romania inca mai poate intra in Schengen in 2011. Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, spune, intr-un interviu pentru "Adevaru", ca accesul Romaniei in spatiul Schengen ramane un obiectiv de realizat pentru acest an. Catalin Predoiu admite ca unele dosare de mare coruptie s-ar putea inchide fara nicio condamnare, prin prescriere. Interviul integral in Adevarul.

Blaga: In doua saptamani problema reorganizarii s-ar putea transa in Coalitie. Nu ar trebui sa se ajunga la asumare. Doua saptamani ar fi, in calculele PDL, un termen rezonabil pentru lamuri problema reorganizarii cu UDMR. "Noi avem un anumit punct de vedere, UDMR are alt punct de vedere, iar UNPR si minoritatile inca nu si-au fixat pozitiile. Lucrurile inca nu sunt transate. Ar fi cam doua saptamani de zile de ajuns la un punct de vedere in coalitie si pe urma, sigur, sa aiba o discutie, sunt chemate la consultari la Presedintie, pentru a avea o pozitie cat de cat coerenta", a declarat astazi fostul secretar general al PDL, Vasile Blaga, dupa intalnirea lui Emil Boc cu senatorii PDL, anunta Gandul.

Baconschi ii cheama la MAE pe politistii restructurati. Ministrul de Externe propune reconversia profesionala a unora dintre politistii disponibilizati si angajarea lor in reteaua consulara. Cheltuielile de personal ar trece astfel de la un minister la altul. Politistii care ar urma sa fie transferati la consulatele Romaniei trebuie sa aiba "o bogata experienta de lucru cu publicul" si sa urmeze o pregatire consulara, a precizat ministrul de Externe, Teodor Baconschi, in timpul unei intalniri cu membri ai comunitatii de romani din Cairo. Oficialul nu a dat insa nici un detaliu despre numarul de posturi disponibile, despre costurile reconversiei sau despre activitatea pe care fostii politisti ar urma sa o aiba propriu-zis in cadrul consulatelor, informeaza Romania Libera.