Barack Obama: SUA se afla "mai aproape ca niciodata" de infrangerea retelei teroriste Al Qaeda; Presedintele Hamid Karzai: Misiunea NATO in Afganistan, un esec. Statele Unite se afla "mai aproape ca niciodata" de infrangerea retelei teroriste Al Qaeda, a declarat astazi presedintele american Barack Obama, citat de RIA Novosti. "In ciuda provocarilor numeroase din Afganistan, am reusit sa-i eliminam pe talibani din afara acestei fortarete, fortele de securitate afgane sunt mai puternice, iar poporul afgan are posibilitatea de a-si crea un nou viitor", a afirmat liderul american. In declaratia care marcheaza 10 ani de la razboiul din Afganistan, Obama a laudat eforturile armatei americane si a celor aproximativ 1800 de soldati ucisi in timpul razboiului. "Dupa un deceniu dificil, suntem pe cale de a incheia in mod responsabil razboaiele de astazi de pe o pozitie de forta", a subliniat presedintele Obama. El a mai declarat ca restul trupelor americane se vor intoarce din Irak anul acesta, in timp ce fortele aflate in Afganistan incearca sa predea controlul autoritatilor afgane, cu care Statele Unite vor construi un parteneriat de durata. In ciuda optimismului aratat de Barack Obama, presedintele afgan Hamid Karzai a declarat pentru BBC ca misiunea NATO a esuat in a aduce pacea si securitatea in Afganistan. Statele Unite au invadat Afganistanul pe 7 octombrie 2001, la scurt timp de la atacurile teroriste din 11 septembrie, si a avut drept scop inlaturarea regimului taliban, precum si pedepsirea celor responsabili pentru atacuri.

Presa in DiagonalaFoto: Colaj foto

Politia din Grecia a descoperit mai multe obiecte antice in timpul unei operatiuni impotriva contrabandei. Mai multe obiecte antice, printre care patru casti de protectie si masti funerare din aur datand din secolul al 6-lea i.Hr., au fost confiscate de politia greaca intr-o operatiune impotriva contrabandei, informeaza BBC. Doua persoane au fost arestate in timpul operatiunii din Salonic, aceasta fiind catalogata de premierul grec George Papandreou drept "un mare succes". Printre cele 70 de obiecte confiscate se afla bucati dintr-o diadema de aur si o sabie invelita in foita de aur. Asemenea obiecte erau plasate, de obicei, in mormintele nobililor greci din antichitate. Un recipient de parfum din sticla, idoli din argila si mai multe vase din metal au fost trimise deja la Muzeul National de Arheologie de la Atena. Nu se cunoaste deocamdata provenienta obiectelor.

Doua bombe au lovit conductele care transportau titei de la cel mai mare camp petrolier irakian. Doua bombe au lovit conductele care transportau titei catre un camp petrolifer din Rumaila, zona situata in sudul Iraqului, la aproximativ 32 de kilometri de granita cu Kuweit, potrivit unui inalt oficial irakian, citat de Reuters. Impactul asupra productiei de petrol din Rumaila nu este inca cunoscut, insa pompierii au lucrat pentru a stinge incendiile provocate de explozii, au declarat doua surse. Zacamantul de la Rumaila este al treilea din lume dupa rezervele sale de petrol si reprezinta circa 15% din totalul rezervelor de titei irakian.

Libia: Gaddafi a pierdut controlul trupelor sale, potrivit unui oficial american. Comandamentul NATO estimeaza ca fostul dictator libian Muammar Gaddafi a pierdut controlul fortelor loialiste, pe cale de a fi invinse in orasul sau natal Sirta, a declarat vineri un inalt responsabil american din domeniul apararii, citat de AFP. Ofiteri ai Aliantei au exprimat acest punct de vedere ministrului american al apararii, Leon Panetta, in timpul unei reuniuni cu usile inchise la Napoli, a declarat acest responsabil jurnalistilor. Gaddafi "nu mai exercita de fapt nici un control si nici o comanda asupra fortelor militare loiale", a afirmat el, sub protectia anonimatului. Fortele noului regimul libian poarta doua batalii decisive la Sirta si la Bani Walid, doua bastioane pro-Gaddafi. Rezultatul luptelor de la Sirta va juca un "rol-cheie" in continuarea campaniei aeriene a NATO, potrivit unei surse, citata de AFP. "Consiliul National de Tranzitie este in masura sa controleze intreaga tara, dar trebuie facute progrese in materie de organizare", a precizat el. Acesta a mai declarat ca este prea devreme pentru a cunoaste detaliile aplicarii unui program de asistenta tehnica in ceea ce priveste securitatea, ce tari vor participa la el, inclusiv NATO.

La 10 ani de la declansarea conflictului din Afghanistan, talibanii spun ca "victoria este de partea lor". Talibanii promit sa continue lupta, pana cand toate fortele straine vor parasi Afghanistanul, potrivit unei declaratii difuzate vineri, pentru a marca 10 ani de la declansarea campaniei militare americane in aceasta tara, transmite Reuters. Lupta acestei grupari in ultima decada, "chiar si cu arme si echipamente putine,... a silit fortele ocupante, care intentionau sa ramana pentru totdeauna, sa-si regandeasca pozitia", spune purtatorul de cuvant al talibanilor, Zabihullah Mujahid, in declaratia emisa in limba engleza. "Cu trecerea celor 10 ani de mandru jihad purtat de poporul afgan impotriva invadatorilor, trebuie sa reamintim ca victoria divina este de partea noastra", se mai arata in declaratie. "Daca ramanem aproape de Allah, evitam ipocrizia, vrajba si alte rautati, atunci, cu ajutorul lui Allah, dusmanul nostru va fi nevoit sa paraseasca total tara noastra", mai spun talibanii. Pe 7 octombrie se implinesc 10 ani de la declansarea campaniei militare americane in Afghanistan, lansata la scurt timp dupa atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din SUA. Ofensiva a avut drept scop inlaturarea de la putere a regimului fundamentalist al talibanilor si pedepsirea militantilor Al-Qaida responsabili pentru atacurile de la 11 septembrie.

Medvedev: Rusia va bloca la ONU toate sanctiunile ce vizeaza rasturnarea de regimuri. Rusia, stat membru permanent al Consiliului de securitate al Natiunilor Unite, va bloca orice tentativa viitoare de sanctionare, la nivelul ONU, care vizeaza rasturnarea de regimuri, a declarat vineri presedintele rus Dmitri Medvedev, transmite AFP. "Rusia se va pronunta in viitor impotriva tentativelor de a adopta, prin intermediul Consiliului de securitate al ONU, sanctiuni prin care se doreste impunerea unor schimbari de regim", a spus Medvedev, citat de agentiile de presa ruse. Regimul presedintelui sirian Bashar al-Assad "va trebui sa plece, daca nu implementeaza reformele necesare", a declarat vineri presedintele rus Dmitri Medvedev, care a subliniat insa ca o astfel de decizie nu ar trebui luata de NATO sau de unele tari europene, ci de poporul sirian. "Daca acesti lideri nu sunt capabili sa faca aceste reforme, atunci ei trebuie sa plece, dar numai poporul si regimul sirian pot decide acest lucru, si nu NATO sau unele tari europene", a adaugat Medvedev. Declaratiile liderului rus vin la doua zile dupa veto-ul dat de Rusia si China impotriva unui proiect de rezolutie inaintat de tarile occidentale in Consiliul de Securitate, care ameninta regimul sirian cu "masuri tintite" pentru represiunea sangeroasa a manifestantilor. Noua tari au votat pentru rezolutie, Rusia si China, doi membri permanenti ai consiliului, au facut uz de dreptul de veto. Africa de Sud, India, Brazilia si Libanul s-au abtinut. Tarile occidentale au denuntat veto-ul ruso-chinez.