Dincolo de baricada cu reporterii EVZ. La Universitate lumea protesteaza pasnic. Dar "la Unirii e macel", anunta cineva, in timp ce un cordon gros de jandarmi striga spre cei de pe Bulevardul Magheru sa urce spre Universitate. Fortele de ordine opresc la nimereala pe oricine li se pare suspect. Un barbat si-o femeie urca in toata busculada, pe trotuar, cu aerul ratacit al celui ajuns pentru prima data in Capitala. Cara sarsanale de rafie, se duc cine stie unde, cu treaba. "Doamne, e ca la Revolutie", se cutremura femeia cand se apropie jandarmii de ea. "Stai pe loc!", striga mascatii, femeia aproape ca lesina. O lasa in pace, au gresit tinta, zeci de persoane au fost confundate in tot haosul cu protestatari violenti. Multi jandarmi si-au pierdut calmul. Si acum, pe langa bolovanii incasati, mai iese si o femeie la balcon si arunca in ei cu apa dintr-un lighean, relateaza EVZ.

Subiectele ZileiFoto: Colaj foto

"Specii" de protestatari. "Jos Basescu!", "Sariti pe ei!", "Libertate", alaturi de urlete furioase, tipete speriate, strigate de organizare - acesta este tabloul sonor care a completat imaginea protestatarilor care s-au adunat in ultimele zile in centrul Capitalei. Cu fulare la gura si gluga bine trasa pe ochi, multi au fost catalogati drept ultrasi, hipsteri, inculti, huligani. Altii, cu pancarte cu diverse mesaje, au fost priviti ca "protestatari de buna-credinta", oameni care nu mai suporta frustrarile sociale. Nu au lipsit "revolutionarii" de meserie, cei care ies in strada ori de cate ori li se da prilejul. Cine sunt de fapt cei care au iesit in strada? Medicul psihiatru Florin Tudose a intocmit pentru "Adevarul" profilul celor care au ocupat centrul Capitalei. Continuarea in Adevarul.

Un tanar roman, cel mai bun student al unui MBA de top. Daniel Bobu are 30 de ani si este din Bucuresti. La finalul anului trecut, in amfiteatrul IE Business School din Madrid, 450 de studenti internationali si zeci de profesori l-au aclamat si i-au strigat numele cand a urcat pe scena pentru a primi diploma de cel mai bun student al programului de MBA al IE Business School. In sala era si sotia lui, iar de la Bucuresti parintii urmareau festivitatea in direct, pe internet. A fost un cumul de factori. M-a ajutat mult experienta variata pe care o am, pentru ca am lucrat in mai multe locuri inca din timpul facultatii, iar trei ani am condus propria firma. Si sustinerea familiei a fost cruciala, scrie EVZ.

Preiau baronii drogurilor puterea in Mexic? Atat procurorii mexicani cat si oficiali americani avertizeaza ca, la alegerile din statul din America Latina care vor avea loc la mijlocul anului, cartelurile de droguri ar putea sustine, atat la nivel local cat si national, candidati favorabili structurilor mafiote. Cinci posturi de guvernator, sute de locuri in Congres, aproape 1.000 de posturi de primar, precum si presedintia statului vor fi adjudecate in urma votului care va avea loc pe 1 iulie in Mexic. Conform cotidianului american The Washington Post, nu numai partidele politice asteapta cu interes alegerile - ci si baronii drogurilor. Mai multi procurori au avertizat ca statul nu a facut pana acum nici un efort pentru a ii impiedica pe acestia sa influenteze, fie financiar, fie cu alte mijloace, rezultatul alegerilor - iar o noua lege menita sa rezolve aceasta problema este blocata in Congresul National din aprilie 2011. Integral in Romania Libera.

Harta protestelor din Romania: Unde au fost cei mai multi participanti la proteste si cum s-au mobilizat. Peste 12.000 de oameni au protestat in toata tara la sfarsitul saptamanii trecute, reiese din estimarile Jandarmeriei Romane. Printre nemultumirile lor s-au numarat nivelul scazut de trai din Romania, costurile prea mari ale vietii de zi cu zi si salariile si pensiile mici. Manifestatiile spontane din toata tara au fost declansate in urma demisiei doctorului Raed Arafat, care a renuntat la functia de subsecretar de stat in cadrul Ministerului Sanatatii din pricina unor nemultumiri legate de noul proiect al Legii Sanatatii, dar si ca urmare a unor divergente cu presedintele Traian Basescu, informeaza Gandul.

Cum am ajuns in aceasta fundatura. Sociologii spun ca suntem cei mai nefericiti din Europa. Nemultumirea si frustrarea care si-au gasit expresia violenta in ultimele zile nu vin de nicaieri. Iar la radacina acestora sta proasta guvernare, o adevarata constanta a Romaniei ultimelor decenii. Un exemplu: Curtea de Conturi anunta, recent, ca aproximativ noua miliarde de euro au fost cheltuite anormal numai in anul 2010, anul inceputului unor masuri de austeritate descrise in Occident drept "brutale". Cu alte cuvinte, economiile la buget realizate prin taierile de salarii sau incasarile suplimentare care au rezultat din cresterea TVA au devenit insignifiante pe langa risipa banulul public din institutiile statului, relateaza Adevarul.

Topul celor mai mari escroci din Romania. Imbogatirea rapida este un vis demult prezent in spatiul romanesc. Bineinteles, cei mai multi nu incearca sa se imbogateasca prin mijloace ilegale. Exista insa si categoria oamenilor fara scrupule dispusi sa minta si sa-i manipuleze chiar pe cei mai amarati dintre noi, luand cate putin de la fiecare (sau mai mult, dupa caz), pentru a strange averi impresionante. Pe aceasta directie, VerticalNews a alcatuit topul celor mai mari escroci din Romania. Am luat in calcul sumele de bani furate, numarul de pagubiti si notorietatea escrocului. Integral pe VerticalNews.ro

Gigi Becali, puii inapoi! Patronul stelist este acuzat ca a uitat sa plateasca 500.000 de pasari comandate de una dintre firmele sale, Avicola Iasi. Pagubitii, doi fermieri din Botosani, spun ca datoria este de un milion de euro. Doi botosaneni au crezut ca dau lovitura cand au intrat in afaceri cu Gigi Becali, unul dintre cei mai bogati romani, patron al clubului Steaua si totodata europarlamentar. La sfarsitul anului 2009, Dumitru Todireanu si Gica Onofrei, doi dintre marii crescatori de pasari din judetul Botosani, au livrat societatii Avicola Iasi, cumparata de cunoscutul miliardar, peste 500.000 de pui de carne. Todireanu urma sa primeasca in baza contractului 2,4 milioane de lei, iar Onofrei 2,7 milione de lei, anunta Adevarul.

Romanii care s-au trezit cu vacuta irlandeza in batatura. Venea de la aeroport. 70 de vacute irlandeze se vor da miercuri jos din avion si vor merge in comuna clujeana Rasca. Chiar si pentru angajatii Aeroportului "Traian Vuia" din Timisoara aceste transporturi sunt ciudate, deoarece mai rar o vaca soseste pe calea aerului in Romania. S-a mai intamplat o singura data, in octombrie 2011, cand pe acelasi aeroport au ajuns primele 70 de vaci destinate unor familii sarace din Romania. In luna martie, cele 70 de juninci transportate acum vor fi daruite femeilor din Rasca, de martisor. Integral pe GreatNews.ro

Despre limitele protestului. A spune astazi, intocmai ca generalul Mihai Chitac, (ministrul de Interne in 1990) ca este nedemocratic sa blochezi circulatia in Piata Universitatii, sugereaza o ignorare totala a istoriei recente. Ministrul de interne a anuntat luni dupa-amiaza ca va inaspri si mai mult reactia fortelor de ordine: "Legea se impune a fi respectata - a spus el - si nu se negociaza pentru a fi respectata. Nu putem sa lasam ca un numar restrans de oameni sa bulverseze activitatile la nivel national". In replica, presedintele PNL Crin Antonescu a anuntat ca opozitia va solicita o sesiune parlamentara extraordinara despre demisia guvernului si alegeri anticipate, dar si despre "modul in care autoritatile responsabile au gestionat aceste evenimente in aceste zile", scrie Deutsche Welle.