Subiectele Zilei: Telegondola din Bucuresti, aberatie sau necesitate?; Romania trebuie sa se teama de un Putin incoltit; Dosarele secrete ale celui de-al Treilea Razboi Mondial care nu a avut loc
Confuziile din New York Times. Ambasadorul Romaniei in SUA a trimis ziarului New York Times o nota, incercand sa repare imaginea presedintelui Traian Basescu, descris intr-un articol anterior in termeni putin magulitori. Intr-o evaluare sumara a situatiei romanesti, NYT semnala ca presedintele Traian Basescu este criticat tot mai aspru, fiind comparat de oponentii sai cu fostul dictator Nicolae Ceausescu. Ambasadorul acreditat la Washington, Adrian Vierita, s-a simtit dator sa semnaleze ca aceasta echivalare ar fi improprie, de vreme ce tocmai presedintele Traian Basescu a fost acela care, in cursul declaratiei sale din Parlament din decembrie 2006, a condamnat regimul comunist ca ilegitim si criminal, scrie Deutsche Welle.
Telegondola din Bucuresti, aberatie sau necesitate? Telegondola din Bucuresti, care ar urma sa coste in jur de 20 de milioane de euro, are tot mai multe sanse de a deveni realitate. La sfarsitul saptamanii trecute, in presa au aparut fragmente dintr-un studiu istoric de fundamentare pentru parcurile Plumbuita si Herastrau care arata ca telegondola poate trece pe deasupra monumentelor istorice de pe traseu fara sa puna in pericol protejarea si conservarea acestora. Studiul fusese cerut in toamna anului trecut de Comisia Tehnica de Urbanism din Primaria Capitalei, informeaza VerticalNews.ro
Gabriel Berca: "Sunt prea multi sefi nenumiti". Noul ministru de Interne vorbeste despre problemele din sistem si spune ca politistii trebuie sa recapete increderea populatiei. Nu de bani s-au plans politistii la noul ministru de Interne, Gabriel Berca, ci de scaderea autoritatii in fata cetateanului. O mare problema gasita la Ministerul Administratiei si Internelor este faptul ca multi sefi sunt nenumiti, adica interimari, din diverse motive, relateaza EVZ.
Cum sa citesti corect eticheta unui produs "din carne". Ce contin cu adevarat mezelurile care ajung pe masa ta. Romanii consuma anual circa 9-10 kg de mezeluri, potrivit reprezentantilor Asociatiei Romane a Carnii. Din totalul vanzarilor de mezeluri, ponderea cea mai mare o detin salamurile, cu 40%, urmate de carnati si crenvursti, cu 20% si parizer, cu 15%. Din dorinta ca alimentele, in special carnea si preparatele din carne, sa aiba un aspect mereu fraged si un termen de valabilitate cat mai mare, multi producatori aleg sa foloseasca potentiatori de gust si aditivi alimentari care ajuta la mentinerea aspectului proaspat. Mai mult, medicii nutritionisti afirma ca unii producatori adauga sorici, apa, grasime si tendoane, in cantitati mai mari decat ingredientul de baza, carnea, informeaza Gandul.
Romania trebuie sa se teama de un Putin incoltit. Vladimir Putin a castigat cu aproape 65% alegerile prezidentiale, dar majoritatea analistilor rusi si occidentali au apreciat ca pozitia lui Putin este mult slabita in comparatie cu primele doua mandate (2000-2008). Cu cat regimul va deveni mai subred, cu atat atitudinea lui Putin fata de Occident, inclusiv fata de Romania, va deveni mai agresiva si brutala. Vechi avocat al apropierii de Moscova, Cozmin Gusa a prezis zilele trecute o imbunatatire a relatiilor dintre Romania si Rusia dupa ce Vladimir Putin a castigat un al treilea mandat de presedinte de sase ani. In opinia lui Gusa, "stabilitatea" regasita la Moscova ar putea deschide calea unei abordari mai calme si mai pragmatice a raporturilor bilaterale. Problema cu analiza lui Cozmin Gusa este ca premisa de la care porneste - stabilitatea - este, in buna masura, o fictiune, scrie Romania Libera.
Vreme, ministrul Comunicatiilor: un an si 5 luni pe "silentios". Valerian Vreme a fost ministrul Comunicatiilor si Societatii Informationale intre 3 septembrie 2010 si 10 februarie 2012: un an, cinci luni si sapte zile. Daca ar fi sa ia mandatul de la inceput, ar vorbi mai mult si mai tare. Sa se stie ce treaba face la minister si ce evolutii spectaculoase se petrec, pe nesimtite, in sensibilul domeniu al comunicatiilor. Macar s-ar stradui sa vorbeasca, fiindca, ori de cate ori isi ia elan sa dea explicatii, cuvintele lui parca se destrama in aer, se impiedica unul de celalalt, abia ajung pana la interlocutor. Fostul ministru isi cunoaste neajunsurile: "Nu sunt un bun povestitor. Sunt un tehnocrat". Continuarea in Adevarul.
Dosarele secrete ale celui de-al Treilea Razboi Mondial care nu a avut loc. In afara granitelor, Armata Rosie penetrase apararea puterilor Occidentale, folosindu-se de puterea armelor chimice pentru a lovi fortele NATO. Iugoslavia cazuse, iar Germania de Vest si Norvegia erau pe punctul de a ceda. Dupa patru zile de raiduri aeriene ruse in urma carora sute de britanici si-au pierdut viata, Thatcher trebuia sa ia o decizie decisiva: pe biroul ei se afla un mesaj de la Comandantul Suprem al Fortelor Aliate din Europa, prin care solicita autorizatia de a lansa un atac nuclear de-a lungul Cortinei de Fier. Niciodata un Cabinet britanic nu s-a confruntat cu o decizie atat de sumbra, le-a spus Thatcher colegilor sai, dand apoi unda verde atacului. Integral in Capital.

EXCLUSIV Câți bani pentru investiții au primit în ultimii 10 ani spitalele-vedetă ale pandemiei. Care a fost cel mai "răsfățat" spital din prima linie
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU