Franta solicita Uniunii Europene si Statelor Unite noi sanctiuni pentru Siria. Franta va solicita Statelor Unite si partenerilor sai din Uniunea Europeana impunerea unui nou set de sanctiuni impotriva regimului presedintelui Siriei, Bashar al-Assad, a anuntat miercuri ministrul francez de externe, Lorain Fabius. "Vrem sa intensificam prin noi sanctiuni presiunea asupra regimului de la Damasc si voi vorbi fara intarziere cu colegii nostri europeni si americani. Sanctiunile trebuie aplicate nu numai asupra lui Assad si a anturajului sau, ci si asupra comandantilor militari", declara Fabius. In prezent, zeci de functionari si organizatii asociate lui Bashar al-Assad au activele blocate in conturi din strainatate si imposibilitatea de a obtine vize. ONU a anuntat ca cel putin 12.000 de persoane au fost ucise in Siria de la inceputul revoltei din martie 2011, scrie Ria Novosti.

PRESA IN DIAGONALAFoto: Colaj foto

Hugo Chavez si-a depus oficial candidatura la alegerile prezidentiale din Venezuela. Presedintele venezuelean Hugo Chavez si-a depus oficial candidatura pentru alegerile programate la 7 octombrie 2012, in stilul tipic exuberant si inconjurat de mii de sustinatori, trecand astfel de la lupta cu cancerul la lupta electorala. Pe fondul zvonurilor ca boala lui Chavez este intr-un stadiu avansat incat el nu va supravietui pana la votare, liderul Venezuelei a strabatut pe jos distanta pana la Oficiul National Electoral pentru depunerea candidaturii. Hugo Chavez si-a redus in ultimul an programul sau energic, dupa ce a suferit trei operatii pentru eliminarea tumorilor din zona pelvisului. Sondajele de opinie il situeaza in continuare ca favorit pentru castigarea alegerilor in fata candidatului opozitiei, Henrique Capriles, anunta The Guardian.

Bulgaria isi va retrage toate trupele din Afganistan pana la sfarsitul anului 2014. Guvernul bulgar a anuntat miercuri retragerea in trei etape a trupelor care participa la misiunea de securitate NATO din Afganistan, pana la sfarsitul anului 2014. Cele doua echipe medicale prezente la spitalul din Herat vor reveni in Bulgaria in cursul acestui an, trupele de paza de la aeroportul din Kabul vor fi retrase in 2013, in timp ce responsabilii de paza aeroportului din Kandahar vor reveni pana la sfarsitul anului 2014. Consiliul de ministri din Bulgaria va dezbate si optiunea de a trimite echipe de experti pentru a instrui fortele de securitate afgane, informeaza Novinite.

Fostul lider tunisian Ben Ali a fost condamnat la inchisoare pe viata. Fostul presedinte al Tunisiei, Zine El Abidine Ben Ali a fost condamnat miercuri la inchisoare pe viata de catre tribunalul militar, pentru rolul sau in represiunea sangeroasa de la Thala si Kasserine, doua orase emblematice pentru revolutia tunisiana. Pentru presedintele Ben Ali, fugit in Arabia Saudita, si pentru alti fosti oficiali ai regimului sau fusese ceruta pedeapsa cu moartea pentru uciderea a 22 de persoane, intre 8 si 12 ianuarie 2011. Fostul ministru de interne Rafik Belhaj Kacem a fost si el condamnat la 12 ani de inchisoare. Un alt tribunal militar din Tunis l-a condamnat miercuri pe Ben Ali, in lipsa, la 20 de ani de inchisoare pentru "incitare la dezordine, crime si jafuri pe teritoriul tunisian", scrie AFP.

Politia militara din Egipt a primit prin decret guvernamental dreptul de arestare a civililor. Politia militara din Egipt va fi capabila sa retina civili si sa-i predea tribunalelor militare dupa un decret guvernamental emis miercuri, care a starnit nemultumirea gruparilor pentru drepturile omului. Un deputat a descris decretul ca o incercare de a reproduce starea de urgenta care a fost un dispozitiv permanent de amenintare a lui Hosni Mubarak, incetata la 31 mai dupa 30 de ani. Potrivit Ministerului Justitiei, militarii se vor bucura de mai multa libertate de impunere a legii si ordinii, pana cand o noua Constitutie va fi adoptata, anunta Reuters.