Cipru spera ca Romania si Bulgaria sa adere la Schengen in toamna acestui an. Presedintia cipriota a Uniunii Europene spera ca Romania si Bulgaria vor adera la Acordul Schengen in septembrie 2012, a anuntat un diplomat din Cipru pentru agentia bulgara Telegraph. Diplomatul a subliniat ca si Cipru va trebui sa indeplineasca criteriile necesare pentru intrarea in Schengen. Cipriotii au preluat presedintia Uniunii Europene pe 1 iulie si vor actiona in vederea aderarii Romaniei si Bulgariei la Schengen. Ministrii de externe ai celor trei tari s-au intalnit recent pentru a discuta aceasta problema. La inceputul lunii martie, premierul olandez Mark Rutte a reiterat faptul ca guvernul sau nu a fost impotriva aderarii Romaniei si Bulgariei la Schengen, dar a dorit garantii absolute pentru aplicarea tuturor criteriilor, scrie Novinite.

PRESA IN DIAGONALAFoto: Colaj foto

Sase regiuni din Rusia au produs in 2011 aproape 50% din PIB-ul tarii. Sase regiuni din Rusia, intre care Moscova si Sankt Petersburg, au produs aproape 50% din PIB-ul tarii in 2011, iar structura regionala este putin probabil sa se schimbe in viitorul apropiat, au anuntat luni expertii agentiei de rating RIA. Aceste regiuni sunt Moscova, Sankt Petersburg, regiunea bogata in energie Khanti-Mansi, regiunea Tiumen si zona autonoma Yamalo-Nenets. Aceasta dezvoltare inegala este in mare masura determinata de disponibilitatea resurselor naturale, infrastructura, conditii climatice, atitudinea locuitorilor fata de munca si de alti factori obiectivi, anunta raportul, citat de Ria Novosti.

Jim Yong Kim si-a inceput oficial mandatul la conducerea Bancii Mondiale. Noul presedinte al Bancii Mondiale, americanul-coreeanul Jim Yong Kim, si-a inceput luni oficial mandatul angajandu-se sa adopte masuri in favoarea oamenilor care traiesc in saracie. Zgarcit in declaratii publice de la numirea sa de la mijlocul lunii aprilie, medicul si antropologul in varsta de 52 de ani a fost investit in functie in locul compatriotului sau Robert Zoellick, dupa un discurs foarte scurt la sediul Bancii Mondiale de la Washington. Numit pentru un mandat de 5 ani dupa ce i-a invins pe contracandidatii Ngozi Okonjo-Iwala si Jose Antonio Ocampo, Kim a promis ca va continua activitatea BM in parteneriat cu guvernele, organizatiile societatii civile si sectorul privat, informeaza AFP.

Airbus va deschide o noua fabrica de avioane in Alabama, SUA. Constructorul european de aeronave Airbus a anuntat luni planurile de constructie a unei noi fabrici in Alabama, SUA, care va produce avioane comerciale. Aceasta va fi amplasata pe locul unei foste baze Air Force, unde Airbus detine deja o facilitate de inginerie. Purtatorul de cuvant Adam Buck a declarat ca facilitatea va costa 600 de milioane de dolari, iar constructia va incepe anul viitor, generand si 1.000 de locuri de munca permanente. In fabrica din Alabama se vor produce aeronave A320, ce pot avea intre 107 si 220 de scaune, folosite pe rute foarte scurte pana la zboruri intercontinentale. Constructia avioanelor va incepe in 2015, iar pana in 2017 fabrica va livra intre 40 si 50 anual, scrie CNN.

Un roman a fost prins cu 63 kilograme de argint la granita dintre Bulgaria si Turcia. Ofiterii vamali bulgari de la punctul de control Malko Tarnovo, aflat la granita cu Turcia, au confiscat un transport record de 63 kilograme de argint, ascunse intr-o masina. Captura a fost descoperita in timpul unei inspectii de rutina efectuata la un Renault Megane, cu numere de inmatriculare romanesti. Conducatorul autoturismului, un roman in varsta de 32 de ani, nu a declarat bunurile. In totalul de 63,15 kg se gaseau placute, monede si bijuterii. Autoritatile sugereaza ca argintul trebuia sa ajunga in Turcia pentru a fi vandut pe piata neagra pentru topire si confectionare de bijuterii, anunta Novinite.