Ioan Stanomir: "Constitutia Romaniei a devenit un element insignifiant". In opinia sa, nerespectarea Legii fundamentale va duce la scaderea calitatii democratiei. Intr-un interviu acordat Evenimentului zilei, Ioan Stanomir, specialist in drept constitutional, a apreciat ca deciziile CCR pot fi comentate si criticate, dar trebuie puse in aplicare. Despre faptul ca ministri ai USL au declarat ca OUG va sta la baza organizarii referendumului de demitere a lui Traian Basescu, nu Legea referendumului asupra careia s-a pronuntat ieri Curtea Constitutionala, Ioan Stanomir a afirmat ca USL dovedeste ca respecta deciziile Curtii doar cand acestea ii sunt favorabile. Evenimentul zilei: Daca privim in ansamblu, tot ce s-a intamplat pana acum - de la revocarea Avocatului Poporului, a presedintilor Camerelor Parlamentului pana la suspendarea presedintelui - s-a facut prin respectarea Constitutiei? Ioan Stanomir: Asa cum am mai si scris si as dori sa accentuez, cred ca la ora actuala, Constitutia Romaniei a devenit un element insignifiant si irelevant. Acum, politica se conduce dupa niste reguli care nu mai au decat foarte putin in comun cu regulile Constitutiei. Poate ca guvernarea actuala nu este impresionata de costurile acestei guvernari, dar acestea vor deveni evidente atunci cand se va vedea scaderea calitatii democratiei a Romaniei pe termen mediu si lung. Integral in EVZ.

SUBIECTELE ZILEIFoto: Colaj foto

Afacerile si Geografia, cele mai cautate facultati. Desi rezultatele finale la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, se afiseaza abia vineri, dupa solutionarea contestatiilor, inscrierile la facultate au inceput deja. Multi dintre potentialii candidati la un loc in facultate asteapta inca verdictul final al rezultatelor la Bacalaureat. Notele finale, in urma contestatiilor, vor fi anuntate vineri, 13 iulie. In centrele universitare insa au inceput deja inscrierile la facultate, acestea acceptand dosarele de inscriere inca de luni, 9 iulie. Admiterea la facultate din anii trecuti indica faptul ca absolventii de liceu vaneaza specializari care sa le permita gasirea unui job bine platit: cea mai mare concurenta la Universitatea Bucuresti a fost in 2011, la Facultatea de Administratie si Afaceri, unde s-au inscris peste 10 candidati pe loc. In 2010, batalia pentru un loc in anul I a fost chiar si mai mare aici, cu o medie de 12,40 candidati pe loc. Anul acesta, facultatea scoate la bataie 500 de locuri. Examenul de admitere s-a facut prin selectie de dosare, fara sustinerea unei probe scrise, anunta Adevarul.

Vasile Dancu: Basescu are mai multe sanse sa fie reconfirmat decat sa fie demis. Sociologul Vasile Dancu a explicat, marti, ca electoratul va arata mai putina dorinta si motivatie in privinta suspendarii presedintelui, deoarece referendumul este perceput de catre cetateni ca fiind un vot negativ, astfel ca prezenta nu va aduce validarea acestuia, potrivit Realitatea.net. "Conditia indeplinirii validarii unui referendum de acest gen cu 50% + unul ar insemna ca listele electorale sa fie adaptate la ultimul recensamant ceea ce nu se intampla in acest moment. Avem 19 milioane si ceva de locuitori si 18 milioane de votanti, ceea ce inseamna o lista cu un plus de vreo 3 milioane de votanti. Pe de alta parte sunt conditii care tin de tipul de alegere care este referendumul. Referendumul de suspendare este un fel de alegere negativa in care oamenii sunt chemati sa invalideze pe cineva, dar nu sunt chemati sa puna pe cineva in loc, asa cum sunt obisnuiti oamenii sa gandeasca in mod normal, asa incat vom avea o mai putina dorinta, motivatie de a merge la vot, oamenii se duc mai degraba pentru lucruri pozitive care corespund dorintei lor de schimbare decat pentru lucruri negative", a declarat Dancu, informeaza Romania Libera.

"Saltul federal" al UE. Pana in 2015, Europa va capata o structura politica limpede - crede vice-presedintele Comisiei Europene, Viviane Reding. Intr-un interviu acordat DW, doamna Reding a vorbit si despre rolul Germaniei intr-o Europa unita. Ca urmare a crizei financiare se vorbeste tot mai des despre o uniune politica, la nivel european. "In Europa, istoria se repeta: cand totul merge bine, ne relaxam si privim cu detasare. Cand dam de greutati, avem nevoie urgent de o reforma. Iar, de data aceasta, reforma e mult mai rapida decat suntem noi obisnuiti. Daca vrem sa supravietuim, va trebui sa ne consolidam Uniunea", sustine Viviane Reding. In opinia sa, cel mai bun exemplu il reprezinta SUA. Cu toate ca muntele de datorii apasa greu pe umerii Americii de Nord, iar nivelul deficitului bugetar il depaseste pe cel din zona Euro, dolarul nu a fost niciodata periclitat. "De ce? Pentru ca americanii au reusit sa-si creeze o uniune fiscala si politica. La fel va trebui sa facem si noi, in primul rand pentru a ne proteja economia, iar in al doilea rand pentru a mai avea si maine un cuvant de spus pe marea scena politica a lumii", adauga vice-presedintele CE, scrie Deutsche Welle.

Dovada loviturii de stat: Guvernul nu respecta decizia CCR. Curtea Constitutionala este legata fedeles, neavand dreptul sa dea aviz pe hotararile Parlamentului. Victor Ponta a spus luni seara ca deciziile CCR spulbera toate lamentarile privind existenta unei lovituri de stat in Romania. Insa, daca analizezi verdictele Curtii Constitutionale, orice om cu scaun la cap isi da seama ca acestea sunt tocmai consecintele loviturii de stat iar procesul incalcarii normelor statului de drept se afla in plina desfasurare. De fapt, suntem in plina furtuna, iar institutiile n-au instrumentele sa se apere. Totul pleaca de la Ordonanta de Urgenta prin care Guvernul Ponta a restrans, saptamana trecuta, atributiile Curtii Constitutionale, publicata imediat in Monitorul Oficial. Prin aceasta OUG, CCR nu mai are dreptul sa dea aviz obligatoriu pe hotararile Parlamentului, ci doar pe legi. Deci, luni, Curtea Constitutionala n-avea voie sa se pronunte pe niciuna din hotararile: de revocare a presedintilor Senatului si Camerei Deputatilor, pe modificarea referendumului sau pe instalarea lui Crin Antonescu in functia de sef al Senatului si apoi de presedinte interimar al Romaniei, anunta EVZ.

Fantanile care ne otravesc.Bem apa infestata cu nitrati, substante periculoase pentru sanatate. Peste 1.900 de localitati din tara noastra sunt vulnerabile la poluarea cu nitrati. 69 dintre acestea sunt in judetul Constanta. Alte 41 sunt in judetul Tulcea. Nitratii scad rezistenta generala a organismului, iar consumul de apa poluata cu aceasta substanta poate duce chiar la decesul sugarilor si copiilor Ministerul Mediului si Padurilor a lansat marti campania de sensibilizare si constientizare a proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" in Bazinul Hidrografic Dobrogea-Litoral. Proiectul este derulat de Ministerul Mediului si Padurilor impreuna cu Banca Mondiala si Guvernul Romaniei. Nitratii scad rezistenta generala a organismului, iar consumul de apa poluata cu aceasta substanta poate duce chiar la decesul sugarilor si copiilor. In plus, nitratii din apa pot provoca avorturi spontane sau infertilitate masculina. Cea mai importanta sursa de intoxicare cu nitrati si nitriti o reprezinta apa din fantana, informeaza Adevarul.

Romanii, printre cei care fac munca de jos a Europei. Multe dintre locurile de munca necalificata din tari precum Danemarca, Spania sau Marea Britanie sunt ocupate de imigranti romani. Desi rata somajului este in crestere in Danemarca, 80 la suta din locurile de munca din industria hoteliera sunt ocupate de romani, polonezi si thailandezi, potrivit unui articol publicat ieri in ziarul danez "The Copenhagen Post". "Daca anuntul cere un muncitor necalificat, poti paria ca jobul nu va fi ocupat de un danez", scriu jurnalistii in articolul "Danezii spun "nu, multumesc" joburilor prost platite". Acestia citeaza experti potrivit carora danezii pur si simplu nu doresc acele slujbe, mai ales ca ajutoarele sociale sunt foarte mari. Astfel, evident ca prefera sa nu munceasca si sa primeasca aproape aceiasi bani de la stat. "Ultimele cifre arata ca strainii ocupa 80 la suta din toate locurile de munca din hoteluri, restaurante, firme de catring, si 30 la suta din joburile din domeniul curateniei", scriu jurnalistii, scrie Romania Libera.