Numarul sinuciderilor creste intre 8-15% in timpul crizelor economice - cercetatorii britanici. Ratele de suicid pot creste intre 8-15% in perioadele economice dificile, potrivit unor studii privind efectele crizei din Marea Britanie. Cercetatorii, ale caror rezultate au fost publicate in British Medical Journal, au sugerat ca situatia economica grea ar putea fi legata de cresterea cu aproximativ 1.000 de cazuri a sinuciderilor intre 2008 si 2010. In paralel cu cresterea ratei somajului, sinuciderile au crescut de la 4.006 in 2007, la 4388 in 2009, iar in 2010 au scazut la 4.206, in timp ce rata somajului a scazut de asemenea, scrie AFP.

PRESA IN DIAGONALAFoto: Colaj foto

El a ales Romania. Marius Leordeanu, a beautiful mind. Olimpic la fizică, începând cu 1994. În următorii 4 ani, a lipsit o singură dată din competiţie. Motivat. Atunci, în 1997, devenea finalist la o altă olimpiadă, cea de matematică. La 20 de ani, visând la un doctorat în America, şi-a lăsat acasă toate distincţiile şi a plecat din Maramureşul lui iubit. Vroia mai mult. Departe, a devenit şi mai bun. Şi a obţinut totul. Pentru că şi-a dorit şi pentru că a meritat. Astăzi, în CV-ul lui stă scris Doctor of Philosophy in Robotics, CARNEGIE MELLON UNIVERSITY - absolutul în informatică, alături de MIT, Stanford şi Berkeley. CMU este instituţia care a dat lumii 18 laureaţi ai premiului Nobel şi alţii 11 ai Turing Award. Şi pe Marius Leordeanu. Un tânăr care poate face universul mai bun doar atunci când îţi vorbeşte. Să ne imaginăm câte pot face mintea lui în această lume în care se va auzi tot mai mult despre oameni ca el. Chiar şi în România, scrie Income Magazine

Ucraina solicita 7 miliarde de dolari pentru eliberarea Iuliei Timosenko. Autoritatile ucrainiene o vor elibera pe Iulia Timosenko, liderul opozitiei, in schimbul sumei de 7 miliarde de dolari, a anuntat Oleh Rybachuk, fostul sef al personalului prezidential. Rybachuk a afirmat ca oferta de rascumparare a fost facuta de catre presedintele Viktor Ianukovici, in timpul unei intalniri cu cancelarul german Angela Merkel. Acesta a acuzat-o pe Timosenko ca a prejudiciat statul cu 14 miliarde de dolari si se ofera sa o elibereze "la jumatate de pret". Iulia Timosenko, lidera opozitiei din Ucraina si eroina "Revolutiei portocalii", a fost inchisa pentru sapte ani in 2011, pentru abuz de putere. Procesul ei a fost catalogat de catre Rusia si guvernele occidentale drept "o condamnare politica", anunta Ria Novosti.

Ecuadorul nu a decis daca ii va acorda azil lui Julian Assange. Presedintele ecuadorian Rafael Correa a negat ca tara sa este gata sa-i acorde azil fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, asa cum anuntase ziarul britanic The Guardian. "Zvonul acordarii de azil domnului Assange este unul fals. Nu am luat inca o decizie in aceasta problema. Asteptam un raport din partea Ministerului de Externe", a anuntat Correa pe contul sau de Twitter. The Guardian anuntase ca Ecuadorul ii va acorda azil lui Julian Assange, citand un responsabil de la Quito "familiarizat cu discutiile guvernamentale". Fondatorul WikiLeaks se afla refugiat de aproape doua luni la ambasada Ecuadorului de la Londra, unde incearca sa impiedice extradarea sa in Suedia, informeaza AFP.

Egiptul va incerca sa obtina un credit de 4,8 miliard de dolari de la FMI. Autoritatile egiptene vor discuta posibilitatea de a obtine un imprumut de 4,8 miliarde de dolari de la Fondul Monetar International, o delegatie a Fondului urmand sa viziteze Cairo in cursul acestei luni, a declarat miercuri ministrul egiptean de Finante, Mumtaz al-Saeed. Mai multe guverne egiptene au incercat sa obtina finantare de urgenta in valoare de 3,2 miliarde de dolari de la FMI, insa pana acum nu s-a ajuns la un acord iar problemele de finantare ale Egiptului s-au agravat dupa 18 luni de turbulente politice. "In cursul negocierilor cu FMI vom discuta posibilitatea cresterii creditului pana la 4,8 miliarde de dolari", a declarat Mumtaz al-Saeed, adaugand ca marti a solicitat un grant de 500 milioane de dolari de la SUA pentru a sprijini bugetul, scrie Reuters.

Australia: Producatorii de tutun pierd lupta impotriva pachetelor uniforme. Din 1 decembrie, toate pachetele de tigari vor avea aceeasi culoare si forma. Justitia australiana a respins miercuri, definitiv, actiunile Philip Morris, British American Tobacco (BAT), Japan Tobacco International si Imperial Tobacco care contestau introducerea pachetelor uniforme de tigari pentru toate marcile, scrie AFP. Incepand cu 1 decembrie, tigarile distribuite in Australia vor fi vandute in pachete cu design si forme identice, indiferent de marca. "Este o victorie pentru toate familiile care au pierdut pe cineva in urma unei boli legate de tabagism", a afirmat ministrul Justitiei, Nicola Roxon. "Este si un punct de cotitura pentru controlul tabagismului in intreaga lume. Guvernele din lumea intreaga vor urmari indeaproape ce se intampla in Australia si unele ar putea sa ne urmeze exemplul", a adaugat ea. Ambalajele de un verde-oliv sumbru si acoperite cu mesaje-soc vor avea ca singur elemente distinctiv marca si numele produsului, scrise cu aceleasi caractere. Producatorii de tutun contestau aceasta masura invocand dreptul de proprietate intelectuala si faptul ca pachetele vor putea fi mult mai usor contrafacute. Aproximativ 15.000 de australieni mor in fiecare an din cauza bolilor legate de tabagism, ceea ce costa tara 31,5 miliarde de dolari australieni (23 miliarde euro), daca se iau in calcul costurile medicale si pierderea de productivitate.