Apple castiga procesul impotriva Samsung si primeste despagubiri record de 1 miliard de euro. Apple a castigat vineri procesul din California, gigantul IT repurtand o victorie importanta impotriva rivalului sud-coreean Samsung care a fost obligat sa plateasca mai mult de un miliard de dolari pentru incalcarea brevetelor legate de popularele iPhone si iPad, anunta AFP. Samsung a lasat sa se inteleaga ca ca nu si-a spus "ultimul cuvant" in acest caz sau in luptele de la alte instante din intreaga lume. Dupa trei saptamani de audieri, timp in care zeci de marturii ale expertilor si sute de pagini au fost adunate la dosar, urmate apoi trei zile de deliberare, juriul a dat in mare parte dreptate Apple care acuza Samsung de copiere a telefonului sau iPhone si a tabletei iPad. Samsung a fost obligat sa plateasca 1.050.000.000 dolari. Suma "monstruoasa si fara precedent", a declarat Brian Love, un profesor de la Universitatea din Santa Clara, desi departe de cele 2.750.000.000 cerute de Apple. Grupul informatic american Apple a devenit luni cea mai valoroasa companie a tuturor timpurilor, cu o valoare de piata de aproxomativ 623 de miliarde de dolari, informeaza BBC News. Astfel, producatorul de gadgeturi si calculatoare a reusit sa depaseasca recordul stabilit in 1998 de Microsoft, de 620,58 miliarde de dolari.

Actualitate internationalaFoto: Colaj foto

Impuscaturi in New York, in fata Empire State Building: 2 morti, 8 raniti . Doua persoane au fost ucise si alte opt persoane au fost ranite in timpul unor impuscaturi care au avut loc vineri in New York, chiar in fata Empire State Building, relateaza Reuters. Se pare ca cel care a deschis focul lucra in apropiere si a tras asupra unei persoane de la locul de munca, cu care avea o problema. Unul dintre cei decedati este chiar cel care a deschis focul. Politia afirma ca momentan nu exista o legatura cu acte de terorism. Potrivit presei locale, impuscaturile au fost auzite in jurul orei locale 09:00, in mijlocul orei de varf. Politia sustine ca este vorba de un scandal legat de locul de munca, informeaza BBC. Numarul de raniti nu este cunoscut cu exactitate in acest moment. Incidentul a avut loc la intersectia Strazii 34 cu Fifth Avenue. Primarul Michael Bloomberg si politia urmeaza sa faca o conferinta la ora locala 11.00.

Dispute in familia Murdoch dupa scandalul News International. Fiica magnatului media: Profitul fara scop este reteta dezastrului. Una dintre fiicele magnatului media Rupert Murdoch, Elisabeth, a criticat de doua ori in tot atatea zile actiunile si atitudinea fratelui sau James Murdoch pe parcursul crizei provocate de scandalul interceptarilor telefonice ilegale comise de News of the World. Elisabeth Murdoch a declarat vineri, in cadrul unui eveniment media desfasurat la Edinburgh, ca James - care a condus News International, divizia britanica de presa a grupului News Corp - ar fi trebuit sa se retraga din pozitia sa in momentul scandalului, dupa cum relateaza The Guardian. Ea a confirmat, vineri, ca anul trecut a cerut demisia fostei directoare a News International, Rebekah Brooks si ca James Murdoch ar fi trebuit sa se retraga din pozitia de conducere pe care o avea in cadrul News Corp si din care superviza inclusiv activitatile diviziei News International, potrivit sursei citate. Joi, in cadrul unui discurs rostit in cadrul unui eveniment MediaGuardian desfasurat la Edinburgh, Elisabeth Murdoch s-a legat direct de fratele sau James, care, in urma cu trei ani, declara intr-un discurs similar ca in cazul presei "singura garantie de incredere, durabila si perpetua a independentei este profitul". Elisabeth a apreciat, in discursul de ieri, ca "profitul fara scop este reteta dezastrului".

Anders Breivik a cerut scuze militantilor nationalisti "pentru ca nu a ucis mai multe persoane". Extremistul norvegian Anders Behring Breivik, condamnat la 21 de ani de inchisoare pentru masacrarea a 77 de persoane anul trecut, a anuntat vineri ca nu va face apel impotriva verdictului, insa a incheiat cu o ultima provocare: si-a cerut scuze militantilor nationalisti "pentru ca nu a ucis mai multe persoane", relateaza AFP. "Nu voi face apel", a declarat Breivik la finalul unei sedinte de judecata de aproximativ sapte ore si jumatate. Extremistul de dreapta, in varsta de 33 de ani, a incheiat insa cu o ultima provocare, el declarand ca vrea sa prezinte "scuze militantilor nationalisti pentru ca nu a executat mai multe persoane". Dintr-un motiv necunoscut, microfonul la care vorbea s-a inchis inainte sa apuce sa termine fraza, dupa care a fost intrerupt de catre judecatoarea Wenche Elizabeth Arntzen. Cu toate ca a renuntat la apel, Breivik a calificat verdictul drept "ilegitim", evocand faptul ca respinge competenta tribunalului din Oslo de a-l judeca. Parchetul, care ceruse mai degraba internarea intr-o institutie psihiatrica decat o pedeapsa cu inchisoare, apreciind ca exista suficiente indoieli cu privire la sanatatea mintala a acuzatului pentru a putea fi considerat responsabil penal, a anuntat de asemenea ca nu va face apel impotriva verdictului.

Merkel si Hollande preseaza Grecia pentru continuarea reformelor. Cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Francois Hollande pun ferm presiune asupra Greciei pentru continuarea reformelor dureroase, sugerand faptul ca ezita sa accepte cererea noului prim ministru grec, Antonis Samaras, care solicita ca statul elen sa aiba mai mult timp la dispozitie, timp in care acesta sa isi puna in ordine economia si finantele publice, relateaza CNBC. Cei doi lideri europenei s-au intalnit joi pentru a discuta cu privire la situatia din Grecia, acestia urmand sa aiba intruniri in urmatoarele doua zile cu primul ministru grec, Antonis Samaras. La inceputul zilei de vineri, ministrul de finante al Germaniei, Wolfgang Schaeuble, a afirmat ca mai mult timp acordat Greciei pentru implementarea reformelor nu ar aduce niciun beneficiu. Pe fondul cresterii nerabdarii creditorilor fata de Grecia, guvernul lui Merkel nu este dispus sa-i ofere statului concesii semnificative, insa Hollande a avut in general o abordare mai 'soft' in fata crizei datoriilor care afecteaza Grecia si mai multe state din zona euro. In aceasta saptamana, Samaras a avut mai multe interviuri in mass-media din Germania si Franta, acesta spunand ca tara sa ar trebui sa aiba la dispozitie mai mult timp pentru a finaliza reformele ce conditioneaza primirea unor noi imprumuturi. Fara acest ajutor, Grecia va fi impinsa spre un faliment haotic, dezordonat, si poate fi fortata sa iasa din zona euro. Samaras va fi vineri la Berlin, iar sambata el va merge la Paris, potrivit CNBC.