Fostul sef al spionilor militari negocia cu hotii pentru masinile furate. Blestemele "penale" se tin scai de capul generalului Francisc Radici. In plin scandal al achizitionarii ilegale de la Ministerul Apararii Nationale (MApN) a locuintei de serviciu, fostul sef al Directiei Generale de Informatii a Apararii da socoteala, acum, si pentru implicarea intr-un caz de furturi de masini de lux. Mai exact, ofiterul este urmarit penal pentru favorizarea infractorului. El a intermediat recuperarea unui autoturism Mini Cooper furat de hoti. Potrivit surselor EVZ, proprietarul masinii este Ene Gabriel Catalin, fost director al Centrului National de Raspuns la Incidente de Securitate Cibernetica (CERT). In incercarea de a-i lua o declaratie, am sunat la vechiul sau numar de telefon, folosit acum de varul sau, Angel Stefan, scrieEVZ.

SUBIECTELE ZILEIFoto: Colaj foto

Cei 13 sfatuitori ai lui Nicolaescu. Cu cine se va consulta ministrul Sanatatii inainte de a lua decizii majore pentru sistem. Cele mai importante decizii din sistemul de sanatate nu vor fi luate doar de ministrul Eugen Nicolaescu. Acesta va fi sfatuit de 13 personalitati medicale care fac parte, incepand de azi, dintr-un consiliu onorific al Ministerului Sanatatii. Printre altele, cei 13 vor ajuta la definirea si adoptarea unei strategii nationale in sanatate, vor elabora politici publice si vor trasa directiile reformei sanitare. Medicii care il vor ajuta pe Eugen Nicolaescu sa ia decizii importante pentru sistemul de sanatate sunt din specialitati diferite (chirurgie, neurologie, cardiologie, oftalmologie, etc) si au functii de conducere in diverse institutii, anuntaAdevarul.

Drumul "la negru" al copilului catre familia adoptiva. Numarul copiilor eligibili pentru a fi adoptati nu depaseste 1.000, iar perioada medie de asteptare pentru o familie este de un an si patru luni, potrivit autoritatilor. In aceste conditii, cei care doresc sa devina parinti sunt dispusi sa-si asume riscuri majore, care pot ajunge in unele cazuri la condamnarea la inchisoare. Anul trecut, au fost eliberate 1.478 de atestate pentru familii apte sa adop-te copii, dintre care 52 au fost anulate sau retrase. Un numar de 699 de familii se afla intr-o anumita faza - mai mult sau putin avansata - a procesului de adoptie (potrivire practica, incredintare in vederea adoptiei sau chiar au adoptat deja legal copii). Aceste informa-tii ne-au fost furnizate de catre Ramona Popa, consilier la Oficiul Roman pentru Adoptii. Care, insa, ne-a mai precizat ca nu toti copiii institutionalizati sunt eligibili pentru a fi adoptati, deoarece "unii mai pastreaza legaturi cu diversi membri ai familiei, iar altii sunt deja prea mari", informeazaRomania Libera.

Marele mister din padure: in ciuda defrisarilor salbatice, avem mai multe paduri decat acum 10 ani. Vlahita, Valea Bargaului, Camenca si Gheorgheni - acestea sunt doar cateva dintre zonele unde padurile au fost rase de pe fata pamantului in urma defrisarilor masive, de cele mai multe ori ilegale. In primii 12 ani de la Revolutie, hotii de paduri au castigat cel putin 5 miliarde de euro, din datele oficiale obtinute de gandul. Chiar daca s-a taiat mai putin decat in primii ani de haiducie in care s-au facut averi colosale, defrisarile au continuat si in ultimii ani: de pilda, anul trecut valoarea prejudiciului produs de furtul de lemn din padurile Romaniei ajungea la 5,7 milioane de euro (25,2 milioane de lei), potrivit cifrelor obtinute deGanduldin partea Ministerului Apelor, Padurilor si Pisciculturii.

DW: Cum si-ar putea UE recastiga credibilitatea? Europa isi pierde puterea de convingere. De la debutul crizei euro, increderea cetatenilor in structurile europene a scazut dramatic, chiar si in tari traditional proeuropene, cum ar fi Germania. Jose Ignacia Torreblanca, politolog spaniol, e de parere ca euroscepticismul se poate asemui cu un virus. Un virus care nu poate fi combatut. Iar molima s-a intins deja pe intregul continent. Increderea cetatenilor in UE s-a diminuat masiv in intervalul 2009 - 2012, mai ales, potrivit unui studiu al UE, in tarile sudice afectate de criza economica si de durele masuri de austeritate dictate de la Bruxelles. In Spania, proeuropeni nu mai sunt decat 20 la suta din locuitori. In 2009, erau 56 la suta. Si italienii au devenit eurosceptici pe masura ce tara lor s-a afundat in criza. In 2009 proeuropeni erau 52 la suta, acum sunt doar 31 la suta, anuntaDeutsche Welle.

Musulmanii din Bangladesh cer moartea bloggerilor atei. Calendarul bengalez s-a resetat pe 15 aprilie, marcand inceputul anului 1420. Dar valul de confruntari si certuri politice fac tara sa para ca s-a intors in anul 1420 si dupa calendarul gregorian. Pe 6 aprilie, sute de mii de barbati si baieti s-au raspandit prin capitala Dhaka pentru a cere, printre altele, spanzurarea ateilor. Mobilizarea in masa a musulmanilor a fost starnita de un grup de bloggeri atei care cica au jignit Islamul atat de tare incat ar trebui pedepsiti cu moartea. "Nu e loc in tara asta pentru atei!" Asa suna unul dintre sloganele mai prietenoase pe care mi le-a spus unul dintre suporterii organizatorilor, Hefazet Islami, un musulman sunit din al doilea oras ca marime din tara, Chittagong. Integral peVice.com.

Reportaj in lumea cafegiilor de la Spitalul 9 si Stalingradul de la "cheie". Berceni muncitoresc, Spitalul Obregia. Vechiul nume "Nr. 9" inca ii face pe veteranii care il populeaza sa simta fiori reci pe sira spinarii. Nu e nici 11.00 si la umbra sunt aproape 30 de grade. Canicula i-a scos din saloane si pe cei mai depresivi. La sala, se elibereaza endorfine, sub supraveghere. La "chiosculete", in zona centrala, inviorarea se face cu cafea la un leu, de la "tonomatele" ce se gasesc la discretie si la limita legii in curtea spitalului. Cei care abia au coborat din "poduri" isi savureaza din plin libertatea. Pe aleile intortocheate, maniaci, depresivi, schizofrenici sau tulburati bipolar se plimba imbracati in pijamale dungate, cu stampila Obregia. In pas dansant, cu castile indesate in urechi sau alene, tarandu-si picioarele. Din cand in cand, o masinuta ce seamana cu papamobilul, pentru transportul bolnavilor de la un pavilion la altul, mai da cate un claxon. Face nota discordanta cu Audi-urile si Mercedes-urile doctorilor, aliniate ca la expozitie in buza sectiilor, scrieEVZ.