Matei Visniec a fost de Paste in Bucovina, regiunea in care s-a nascut. A avut cateva surprize. Nu toate au fost placute. Comercializarea sarbatorii, schimbarea obiceiurilor, un rigorism religios la care nu se astepta... Exemple, in textul urmator:
"Recunosc, n-am mai fost de mult timp de Paste acasa, la mine la Radauti, in Bucovina. N-am mai fost poate de zece ani, poate de mai bine de zece ani. In Romania merg des, dar mai ales pentru pelerinaje laice: festivaluri, colocvii, conferinte, saloane de carte. Am mai fost insa de Craciun pentru a constata ca si in Romania aceasta sarbatoare s-a comercializat complet, in ton cu Occidentul si cu restul lumii. Mondializarea a lucrat repede, nimic de spus. Mai aveam insa o speranta cu Pastele.
De fapt, m-am dus de Paste in Bucovina mai mult in cautarea unei sarbatori pe care o purtam in mine cu o nostalgie profunda din vremea copilariei mele. Era pe vremea comunismului, dar nu conteaza. Pastele avea pe atunci ceva profund spiritual si chiar subversiv. Oamenii il sarbatoreau intr-o anumita tacere, cu o demnitate a celor asupriti care nu aveau alta voce pentru a protesta decat respectarea unei traditii. Pentru mine, Pastele in Bucovina insemna in primul rand acest lucru, o imensa masa de oameni care ieseau din case, cu o complicitate sufleteasca asumata, sa aprinda lumina la Inviere. Oamenii mai ieseau inca o data, parca si mai multi, cu un fel de exuberanta a purificarii, in jurul orei 7 dimineata, cu cosurile la sfintit. Acest ritual nu este specific tuturor regiunilor din tara, dar la mine in Bucovina el avea ceva tulburator prin frumusetea sa. Mii de oameni se asezau in jurul catedralei de la Radauti cu acele cosuri de nuiele in care puneau cate un esantion din hrana sarbatorii: oua rosii, cate o felie de pasca, chiar si cate o bucata de salam, eventual un fragment din pretiosul cozonac. Cosurile inconjurau catedrala pe randuri de patru, cinci, sase si chiar mai mult. Preotii treceau cu aghiazma si cu cate o vorba buna, uneori personalizata, pentru ca gospodinele erau felicitate pentru munca lor. Cum gaseau ele, pe vreme de penurie, toate acele ingrediente pretioase pentru a onora Pastele? Mister, ar merita poate sa scriu o carte pe acest subiect. Cum de reusea sa posteasca mama atunci, fara sa aiba la dispozitie abundenta de hrana de post pe care o ofera astazi societatea de consum? Si cum reuseau oamenii sa umple aerul orasului, in preziua Invierii, cu o imbatatoare aroma de cozonac si de pasca sau cu parfum de miel si de sfecla amestecata cu hrean si cu un fel de clinchet de oua rosii care nu aveau nimic kitsch, pentru ca nu existau inca abtibilduri de lipit pe oua?
Nostalgia ca tezaur personal
Cand ai nostalgii e bine sa ti le pastrezi in minte ca pe un tezaur personal si sa nu incerci sa le retraiesti intr-o realitate care s-a schimbat. Poate ca nu ar fi trebuit sa merg de Paste in Bucovina, in cautarea a ceva ce traieste in mintea mea, dar care nu mai exista in realitate.
Pastele era pe atunci un moment de reculegere si il sarbatoream, cum am mai spus, intr-o anumita tacere decenta. Acum insa m-au stupefiat pur si simplu ecoul mediatic al sarbatorii si dimensiunea sa comerciala. O avalansa de vorbe si de comentarii, de lectii de religie si de predici, de cantece noi si de marturii s-a prabusit peste mine. La radio, la televiziune, in presa, Pastele a devenit subiectul numarul unu, pretextul unei febrilitati mediatice excesive. Un fel de publicitate gigantica i se face Pastelui, ca si cum ar fi un produs de vanzare. Cumparand o sticla de apa plata imbuteliata la Borsec am vazut ca pe eticheta figura o imagine cu niste oua rosii, precum si urarea "Paste fericit!". Ia te uita, mi-am spus, nimeni nu poate opri "progresul". Probabil ca la anul vor aparea aceste urari si pe pachetele cu detergent sau pe produsele cosmetice.
O alta surpriza pe care am avut-o: descoperirea unei brosuri cu evidenta utilitate pascalo-turistica. Zeci si zeci de activitati pascale erau enumerate acolo, pe zile si pe ore: unde anume putea turistul potential sa asiste la o demonstratie de oua incondeiate sau la un concurs de aranjare de cosuri pascale sau si mai bine, la un concurs de ciocnit oua... In fata tuturor acestor concursuri, memoria mea s-a revoltat fara sa ma pot controla si un gust amar mi s-a nascut in suflet: chiar era nevoie sa sacrificam si Pastele (dupa ce am facut-o deja cu Craciunul) pe altarul banului, al comertului, al turismului, al profitului, al societatii de consum? "...
Citeste integral pe RFI Romania
1
3
