Cea mai mare schema politico-financiara din lume: Soci 2014. Destinate sa puna in valoare puterea Rusiei lui Vladimir Putin, JO de iarna pot pune insa in evidenta si problemele crimei organizate, ale coruptiei statului, ca si ale amenintarii teroriste pe teritoriul sau. Comitetul Olimpic a alocat bani pentru Soci si, potrivit marturiilor, crima organizata a fost prezenta pe tot traseul construirii noului Soci olimpic. Cand Comitetul a atribuit Rusiei JO de iarna din 2014, la 4 iulie 2007, miliarde de dolari au inceput sa fie deplasate in Caucazul de Nord. Si, curand, santierul a fost marcat de numeroase scandaluri, coruptie, explozia costurilor, munca ilegala... Soci este si o vitrina draga lui Putin pentru a dovedi puterea tarii sale intr-o regiune, cea a Caucazului, frecventata de grupuri islamiste. La Soci, istoria subterana este cea care il priveste pe Putin si vizeaza micul cerc din jurul sau, care a profitat din plin de construirea sitului olimpic, scrie Romania libera.

ActualitateFoto: Colaj foto

Sofismul de la Finante. Tema reesalonarii creditelor bancare a produs o criza in interiorul aliantei guvernamentale care ar putea duce la demiterea ministrului de Finante Daniel Chitoiu. A reiesit cu limpezime ceea ce se putea banui din prima clipa si anume ca schema fiscala promisa de Finante pentru creditorii restantieri nu a avut o sursa politica sau, cu alte cuvinte, nu s-a nascut din dezbaterile care se poarta indeobste in partide. Liderul PNL Crin Antonescu a declarat ca masura controversata "nu s-a discutat nici in USL, nici in intalnirea PNL cu FMI". In aceste circumstante e greu sa califici propunerea ca fiind electorala, caci asemenea idei se nasc de obicei in micile reuniuni de partid sau de alianta, acolo unde se incropesc tacticile de lupta politica. Se poate admite totusi ca ideea vine exclusiv din tabara PSD, dar chiar asa sa fi fost, de ce o resping liberalii?, se intreaba Deutsche Welle.

Rusii testeaza pe pielea romanilor frontul din Transnistria. Ion Iovcev, directorul liceului romanesc "Lucian Blaga" de la Tiraspol, contabilul si soferul institutiei sunt cercetati de militia separatista, fiindca n-ar fi declarat "valuta straina" la asa-zisa vama de la Nistru. In timp ce expertii de la Chisinau vorbesc de o noua incercare a rusilor de destabilizare a Basarabiei, singura interventie a Guvernul de peste Prut a fost doar declarativa, scrie Adevarul. Ion Leahu, fost membru al delegatiei Moldovei in Comisia Unificata de Control, un bun cunoscator al situatiei din zona de conflict, sustine ca Tiraspolul a pus in aplicare planul Moscovei. "Tiraspolul vrea sa scoata toate institutiile moldovenesti din regiune. Au identificat punctele vulnerabile (dar ce poate fi mai vulnerabil decat soarta unor copii), au incercat sa blocheze conturile acestor scoli. Daca nu le-a mers, urmatorul pas a fost acest incident cu salariile", sustine Ion Leahu, citat de Adevarul.

Detinutii-casnici, fara bratari GPS. Politistul de companie il pandeste la coltul strazii: "Facem vizite inopinate la domiciliu". Bratarile de supraveghere prin GPS nu pot fi folosite in cazul arestatilor la domiciliu. Motivul: nu exista lege speciala care sa explice cum se pot folosi, cine si cum monitorizeaza detinutii. Primul arestat care a cerut sa schimbe celula cu vila sa somptuasa din Toflea (Galati) a fost milionarul Gruia Stoica, cercetat pentru o spaga de trei milioane de euro la CFR Marfa. Cererea i-a fost respinsa. Viorel Motoi, fiul celebrei vrajitoare Omida, care este cercetat pentru santaj, a fost mai norocos, scrie EVZ.ro

Ce i-a cerut azi Radu Mazare premierului Ponta. "Tu crezi ca oamenii sunt prosti?!" Primarul Constantei, Radu Mazare, pune conditii pentru a ajuta la campania electorala pentru alegerile europarlamentare in sprijinul PSD. Portul, dupa cum sustine el, este una dintre promisiunile facute de premierul Victor Ponta si USL, pe care Mazare inca asteapta sa fie onorata. "La Constanta au fost niste promisiuni facute si astept si eu, si constantenii sa fie onorate. Portul este una dintre ele. Ce inseamna sprijin? Tu crezi ca oamenii sunt prosti? Oamenii nu vad daca le-ai promis ceva acum un an de zile si daca te-ai tinut de cuvant? Atunci zic ca mai da-l in ma-sa p-ala, nu s-a tinut de cuvant, il votez pe celalalt, nu-i pun eu mana cu stampila", a declarat primarul, inaintea sedintei Comitetului Executiv National al PSD, potrivit Gandul.

Cum a construit Regele Carol I Castelul Peles. Ideile Regelui Carol I si ale Reginei Elisabeta au fost intelese pe deplin de arhitectii Johannes Schulz si Karel Liman, dar mai ales de prof. arh. Wilhelm von Doderer, cu totii adusi din strainatate. Apoi au mai fost adusi pe acest vast santier, deschis intr-un peisaj extrem de frumos, dar si dificil ca relief, de la "Piatra Arsa", peste 300 de muncitori: italieni - zidari -, romani - pentru terasamente -, salahori albanezi si greci, germani si unguri - ca dulgheri -, cehi - cioplitori in piatra -, turcii - care faceau caramida; iar francezii desenau si englezii masurau, autoarea articolului citat specificand ca santierul era un fel de Babilon unde oamenii vorbeau in zece limbi si numeroase dialecte, in care muncitorii si cantau sau, deseori, oamenii se certau. Era un santier pe care misunau numerosi cai, boi si bivoli, carute incarcate sau goale, scrie Romania libera.

Surorile top-model, contract alunecos pentru deszapezire. De ce nu trebuia sa castige licitatia compania surorilor Salanta. Loredana si Cosmina Salanta, cunoscute in lumea modei, s-au remarcat, recent, si in afaceri cu deszapezirea drumurilor din Dambovita, dupa ce au castigat de la CNADNR un contract de circa 2 milioane de euro. Contractul ridica, insa, mari semne de intrebare, iar fetele se apara sustinand ca cineva le foloseste imaginea. Proaspat lansate in businessul cu deszapezire, contractul celor doua surori pare sa fie si el "inzapezit" tocmai in caietul de sarcini. Mai exact, conform cerintelor, publicate, vara trecuta, pe siteul oficial de licitatii publice, SEAP, in cursa pentru lucrarile de iarna din Dambovita puteau intra doar firme care dovedeau ca, in ultimii trei ani, aveau o medie a cifrei de afaceri globale de 7,5 milioane de lei. Aceasta conditie era destul de greu de indeplinit de Societatea de Constructii Drumuri si Autostrazi, avand in vedere faptul ca firma a fost infiintata in luna aprilie a anului 2013, dupa ce fiecare dintre surori, singurele actionare, investisera cate 55.000 de lei, dezvaluie Adevarul.