Abuzurile lui Nicusor Constantinescu ii imbogatesc pe straini. Scandalul construirii ilegale a celui mai mare parc eolian din Europa este strans legat de numele lui Nicusor Constantinescu. Potrivit sentintelor judecatoresti, acesta a emis autorizatii de constructie ilegale, definitive si irevocabile, prin care a permis ridicareaparcului pe teritoriul comunei Cogealac. Incepand din 2007, in comuna constanteana si in alte doua comune invecinate (Fantanele si Gradina) a inceput dezvoltarea unui parc eolian de catre spaniolii de la SC Eolica Dobrogea. Pe firul afacerii a intrat insa si firma ceheasca CEZ, care s-a apucat sa construiasca pe baza unei autorizatii de constructie emisa ilegal de Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta. Documentul nu respecta prevederile Legii 50/1991, privind autorizarea executarii lucrarilor in constructii. Ilegalitatea a fost constatata si de catre Inspectoratul de Stat in Constructii (ITC) Constanta, care a si solicitat in luna august 2010, "anularea autorizatiei nr. 44 emisa pe 14 iulie 2010, prin care a autorizat executarea lucrarilor de construire a Parcului eolian Cogealac, putere instalata 195 MW", scrieEVZ.

SUBIECTELE ZILEIFoto: Colaj foto

Tu stii ce mai fac banii tai? Sapte retete de finantare politica prin spaga, cu documente si exemple concrete de la PSD, PDL si PNL. Sapte dosare penale de coruptie pe care procurorii le-au finalizat in ultimii 25 de ani arata ca partidele politice din Romania folosesc spaga provenita din mecanismele de coruptie pentru finantarea formatiunilor politice si, in acest circuit, a campaniilor electorale. Adrian Nastase a inventat concursul "Trofeul Calitatii", Mircea Cosma este acuzat de DNA ca isi asigura spagile chiar din banii statului, fortand asfaltatorii, pentru a obtine in schimb contractele, la plata unui comision ilegal care umfla, in consecinta costurile lucrarilor cerute de Consiliul Judetean. Mai directi in relatia cu contractorii, Horea Uioreanu, Valentin Preda, Bunea Stancu sau Silviu Bian - sustin procurorii in rechizitorii - cereau direct spaga pentru partid de la firmele care aveau contracte cu statul. Florin Popescu (mana dreapta a Elenei Udrea) a vrut, din cate au aratat tot procurorii, doar pui grill: 60 de tone, pentru campanie, anuntaGandul.

El Comandante Mazare, la brat cu urmasul lui Fidel Castro. Alejandro a promis ca-l aduce la Mamaia pe Camilo, fiul lui Che Guevara. Radu Mazare se afla la un pas de a-si indeplini visul: acela de a defila alaturi de un Castro sau Guevara. Primarul Constantei a primit in weekendul trecut, la Mamaia, vizita unuia dintre cei 8 copii ai dictatorului cubanez Fidel Castro. Alejandro Castro Soto del Valle, penultimul nascut al lui Fidel, a furnizat edilului-sef cea mai frumoasa surpriza in anul in care imperiul sau incepe sa se clatine. Alejandro a petrecut cu Mazare seara in club si dimineata pe o terasa de la malul marii. Purtand un tricou sport de culoare albastra, urmasul dictatorului a fumat amical trabucuri cu primarul. Mazare, dichisit si impresionat de compania sa, i-a aprins tigarile de foi. "Cand era Basescu cu Udrea prin Mamaia, cu cine credeti ca eram eu? Cu baiatul lui Fidel Castro!", s-a mandrit primarul luni, in fata ziaristilor din Constanta, informeazaAdevarul.

Descoperirile facute de cativa speologi finlandezi in Alba: peste 200 de metri de galerii scufundate in Coiba Mare. Pesterile neexplorate din Muntii Apuseni sunt un soi de ''El Dorado'' pentru speologii straini care vin anual aici cu ambitii tot mai mari. O echipa de specialisti din Finlanda a gasit peste 200 de metri de galerii scufundate in Coiba Mare, judetul Alba, si au ajuns pana la 91 de metri adancime. Aceasta noua descoperire plaseaza zona pe locul 3, la nivel european. Din pacate, astfel de aventuri iau si vieti, cum s-a intamplat in 2002 cu un cetatean polonez. In urma cu 16 ani cativa cehi au reusit sa coboare la 35 de metri in adancurile Pesterii Coiba Mare din judetul Alba. Anul acesta, dornici sa descopere noi galerii, niste speologi finlandezi au parcurs peste 2.000 de km si au adus 2 tone de echipament pentru scufundari. Impreuna cu cercetatorii romani, au explorat Lacul Mortii, partea terminala a pesterii scufundate, care are cel mai mare grad de dificultate din Romania, scrieStirileProtv.ro.

DW: Renuntarea fara rasplata. In psihologia colectiva a romanilor, renuntarea nu pare a fi o forma de putere si de noblete, ci, dimpotriva, o slabiciune, daca nu cumva o ascunsa ignonimie. O proba ar fi caderea spectaculoasa in clasamentul increderii publice pe care a suferit-o Crin Antonescu. Potrivit unui sondaj INSCOP din luna septembrie, fostul lider al PNL aduna doar 15,7% voturi de incredere "multa si foarte multa", mai putin decat Traian Basescu (17,5%) si decat Ion Iliescu (19,1%). In luna februarie 2013, el se bucura inca de 33% incredere si se afla printre primele trei figuri politice ale zilei. Astazi, in schimb, i se mai atribuie doar acea incredere pe care o manifesta paseistii ca forma de rezistenta fata de cruzimea prezentului. Faptul ca sondajul il plaseaza in stricta proximitate a fostilor presedinti intareste si mai mult impresia ca ceea ce il "scade" pe Crin Antonescu este tocmai faptul de a nu avea "actualitate", anuntaDeutsche Welle.

Piratii Romaniei. Cum atacau barcile care transportau sare, aur si argint pe raurile Transilvaniei. Atacarea navelor de catre pirati nu este, se pare, pericolul atribuit in mod exclusiv marilor si oceanelor. In secolele trecute, astfel de talharii aveau loc frecvent si pe raurile din Transilvania, piratii autohtoni vanand in special transporturile de sare, dar si pe cele de aur si argint, potrivit Vocea Transilvaniei. Tot din secolul al XIII-lea se mentioneaza transportul cu barcile pe Somes, Tisa, Valea Crasnei si a Barcaului, pe care se transporta sarea din marile depozite de la Simleul Silvaniei, Salacea, Satmar spre Ungaria. Ele aveau partile laterale mai ridicate pentru a feri sarea sa intre in contact cu apa, de aceea purtau si denumirea mai pretentioasa de "corabii" (nautae). Constructorii lor, sustine Cornelia Malutan, autoarea studiului "Drumurile sarii in Nord-Vestul Transilvaniei medievale", erau organizati in bresle, precum "Kalendabus", amintita intr-un document din 1236 prin care Anton Zobo si cei 12 jurati ai orasului Dej le acordau anumite drepturi, intarindu-se si cele vechi: "nimeni nu poate sa tulbure pe plutasi in vechile lor obiceiuri". Integral inEVZ.

2014, anul cu zero kilometri noi de autostrada. Cum sunt cheltuiti banii europeni pentru drumuri: "CNADNR sufla si in iaurt". Anul 2014 ar putea fi anul cu zero kilometri noi de autostrada. Compania de Autostrazi nu a inaugurat in ultimele noua luni nici un kilometru nou de autostrada si, tinand cont ca, de regula, in octombrie-noiembrie lucrarile de constructii sunt sistate din cauza conditiilor meteo, sansele de a circula pe noi mini-segmente de autostrada in acest an scad de la o zi la alta. Aceasta, in conditiile in care Romania ar putea pierde 2,88 miliarde de euro din fondurile europene alocate pentru transporturi daca banii nu vor fi absorbiti pana la sfarsitul anului 2015, scrieGandul.