C. T. Popescu: Demisia lui Ioan Rus, un gest de orgoliu. Credeti ca s-a gandit vreun moment la ce ticalosii a debitat? Nici vorba. Demisia lui Ioan Rus din functia de ministru al Transporturilor, in urma unor declaratii jignitoare la adresa romanilor care muncesc in strainatate, a fost "un gest de orgoliu", nu rezultatul unui "proces de constiinta", a apreciat jurnalistul Cristian Tudor Popescu. Declaratia asta nu a venit din senin. Cuvantul "curve" domnul Rus l-a mai rostit in exprimarea In PSD trebuie sa separam barbatii de curve. Genul asta de afirmatii, cu cuvinte care nu fac parte din limba de lemn veche sau noua a partidului, considera ca sunt dreptul sau. Domnul Rus este un stab cu staif de pe vremea Partidului, ala mare, si are aceasta postura: Eu sunt ala care pot sa le zic direct. Aia mai mici se duc la alte emisiuni, mai de ora 5, si acolo pot sa mestece rumegus. Eu pot sa spun "curve", pot sa spun "golani", pentru ca eu sunt Rus, eu sunt tare", a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi24.ro.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Avocatul Marius Striblea: "Nu voi apara niciodata denuntatori. Ofiterii acoperiti sunt si judecatori, dar si avocati!". Unul dintre cei mai in voga avocati ai momentului, aparatorul Elenei Udrea si al primarului amorezat de la Iasi, Gheorghe Nichita, pune degetul pe o rana mascata a Justitiei. Avocatul Marius Striblea recunoaste ca exista judecatori si avocati "acoperiti". Fostul pupil al lui Vlasov povesteste cum ii miroase el pe magistratii cu epoleti. De pamant este din Iasi, dar n-are nici pe departe accentul Monei Pivniceru. Are, in schimb, aceeasi vocalitate. Are tupeu si e un bun orator. A fost discipolul "excelentei sale" Misu Vlasov, fost sef al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, care a ajuns in arest pentru spaga. De la el a invatat multe. Printre clientii sai s-au numarat infractori celebri, precum cei din clanul Cordunenilor, Bogdan Mararu si, mai nou, politicieni ca primarul ambetat Nichita sau Elena Udrea. Integral in EVZ.ro.

Elevii romani ar introduce votul cenzitar si educatia politica, daca ar fi parlamentari. Weekendul trecut a avut loc Parlamentul Copiilor, un eveniment anual al carui scop este familiarizarea elevilor din scoli si licee cu procesul legislativ din parlament. Majoritatea scolilor au trimis elevi de clasele a noua si a zecea, iar unii au avut chiar si participanti de clasa a sasea. Fiecare liceu din cele cinci prezente a venit cu o propunere legislativa, urmand ca cea mai buna sa fie propusa Parlamentului adevarat pentru dezbatere. M-am dus si eu sa vad daca elevii sunt in stare sa faca o treaba mai buna decat parlamentarii nostri sau daca exista cumva un blestem al locului ala, care te face inapt, lenes si nervos. Elevii au dezbatut prima propunere legislativa in doua ore, semn ca blestemul parlamentului este adevarat. S-au si certat, au facut si greseli, au avut si remarci intepatoare. Iar spre sfarsit, dupa opt ore, s-au plictisit. Continuarea in Vice.ro.

Profesia tatalui: luptator in munti. Viata, care mereu regizeaza surprize, l-a adus pe Nicolae Bud in situatia de de a colabora, dupa 1989, cu fiul lui Vasile Blidaru, Valer Blidar si de a ajunge un apropiat al lui. Aceasta coincidenta impresionanta mi-a trezit curiozitatea. Am vrut sa aflu cine a fost in realitate personajul intrat in legenda, Vasile Blidaru. Si cine este fiul lui, Valer Blidar, ce destin are, cum se inscrie in agitata lume de azi. Vasile Blidaru, nascut in 1911, in satul Odesti, comuna Baita de sub Codru (din judetul Maramures de azi) a fost unul dintre taranii romani a caror biografie ar trebui sa o invete pe de rost, stand eventual in genunchi pe coji de nuca, toti denigratorii de azi ai romanilor, pe care ii considera incapabili, lenesi, areactivi. Acest taran, nascut intr-o zona in care i se spunea Tara Codrului, isi lucra cu vrednicie pamantul si stia si alte meserii, cum ar fi tamplaria sau fieraria. Dupa instaurarea comunismului, a luat in mainile lui iscusite pusca si a inceput sa lupte impotriva noului regim (care avea sa fie considerat candva, pe buna dreptate, "ilegitim si criminal"), refugiindu-se dupa fiecare atac in muntii impaduriti din imprejurimi, noteaza Adevarul.ro.

Traficantii ucraineni au carat in Romania munti de tigari. Dupa ce am vazut, in ultimul material, cum pluteste contrabanda pe frontiera de apa, din nord, cum sunt introduse in tara, prin si peste raul Tisa, mii de colete cu baxuri de tigari, va vom prezenta, in continuare, "teatrul de razboi", deschis de aceasta data, pe frontiera alpina a ITPF Sighetu Marmatiei. In munte, totul se intampla ca intr-un film care incepe cu o bomba pe generic. Contrabandistii vin aproape de granita de nord a Romaniei pe o sosea construita cu multi ani in urma, in perioada activa a lagarului comunist. Rusii au dat ordin sa apara, la marginea imperiului, un drum pe care sa poata ajunge in doi timpi si trei miscari la granita statelor vecine. Asa ca, la cativa pasi de noi, ajung masinile traficantilor de tutun sau orice altceva. Daca e vorba de tigari, ucrainenii basculeaza zeci de baxuri, noapte de noapte, in carca energizatilor lor carausi, care le transporta de la sosea un kilometru-doi, dincolo de frontiera, pe teritoriul Romaniei. Le lasa in locuri cat mai ferite, de obicei in padure, norocul codrilor maramureseni de a ramane in picioare fiind acela ca sunt o protectie perfecta pentru traficanti. Integral in gandul.info.

Culisele unei povesti incredibile. Cum se amendeaza spiritul civic din Romania. Un apel la 112 al unui localnic din Baiut ingrijorat de desele transporturi de lemn din padurea satului sau natal a fost declicul pentru un intreg scandal. Acum, detalii picante si coincidente interesante ies la iveala. Apelul la numarul de urgenta 112 al unui localnic din satul maramuresean Strambu Baiu din data de 4 iunie 2015 a atras dupa sine intamplari neasteptate. Localnicul Ciprian Coc vroia sa afle daca un camion care tocmai trecea incarcat prin fata lui, in centrul comunei Baiut, transporta lemn taiat legal. A sunat la numarul de urgenta, folosind astfel instrumentul mult laudat "Radarul Padurilor" prin care cetatenii sunt indemnati sa sune la 112 daca observa transporturi suspecte de lemn. Pentru ca politistul din localitate a gasit de cuviinta sa-l amendeze pe Coc pentru "apelarea nejustificata la 112", cazul a luat proportii uriase. Acum, intreaga intamplare ridica mai multe semne de intrebare si scoate la iveala detalii interesante, scrie Romania libera.ro.

DW: Dezbaterile de la motiune. Vineri a fos respinsa in Parlament motiunea de cenzura depusa de PNL. Impotriva Guvernului s-au inregistrat 194 de voturi, dar ar fi fost nevoie de cel putin 278. Dezbaterea de vineri a fost interesanta mai mult prin aspectele ei secundare si pitoresti: Am vazut o infruntare fratricida intre liberali si alta similara intre social-democrati, o dezvaluire de rivalitati cunoscute, dar a caror tensiune nu era pana astazi atat de vizibila. Noua presedinta a PNL, Alina Gorghiu - de exemplu - a facut un gest surprinzator, desi logic in lumina ultimelor evolutii politice din sanul PNL. Ea a cerut iertare, pe un ton inalt, cetatenilor tarii ca partidul sau a contribuit la instalarea la putere a guvernului condus de Victor Ponta. A rostit frazele cu patos, cu aerul ca a parcurs un drum de cainta si iluminare spirituala. In sala era si Crin Antonescu care a tacut chitic. Inexistenta lui in sens moral din ultima vreme este ea insasi interesanta si creeaza curiozitati, noteaza Deutsche Welle.