Am trait doua atentate cu bomba in Irak si inca tin minte mirosul de carne arsa. Exploziile masinilor-capcana pot fi atat de puternice, incat le simti chiar si de la cativa kilometri distanta. E ca un mic cutremur, urmat, imediat, de ridicarea, la zeci de metri deasupra orasului, a unui nor de fum si de praf. Primele urme ale exploziei sunt vizibile de la sute de metri: bucati de plastic si de metal care au fost aruncate acolo de suflu. Pe masura ce te apropii, incepi sa simti un miros greu, dulceag, care ti se lipeste, parca, de nari. Este unul dintre cele mai oribile mirosuri din lume, mai rau parca si decat cel de cadavru care a inceput sa intre in descompunere. E mirosul de carne de om arsa, scrie revista Vice.

ActualitateFoto: Colaj foto

Adevaruri crude din Diaspora. Pentru francezi, cuvantul rrom vine de la Romania. Pentru cei care vor sa plece din Romania si viseaza sa ajunga in Franta, reportajele pe care le vom publica incepand de astazi ar putea sa fie ca un ghid. O realitate dulce-amara, despre cersetorie, hotie si povesti incredibile cu romani care au muncit pe branci si au reusit Este prima stire din jurnalul de la ora 20: in urma evacuarii unei tabere de rromi la Ivry, in suburbia Parisului, tot orasul a fost infestat de sobolani. Locuitorii au chemat televiziunile ca sa le arate cadavrele umflate, insirate pe bordura trotuarelor, sub casa scarilor, pe alei si in parcuri. Multi insa au supravietuit si urca pe gurile de aerisire, uneori pana in apartamente. Nu este un caz izolat. Evacuati azi, rromii se reinstaleaza maine, cativa metri mai incolo, pe teritoriul altei comune, scrie EVZ.ro

Banii nu sunt ochiul necuratului. Cel putin nu atunci cand e vorba de afacerile Bisericii Ortodoxe Romane. Banii nu sunt ochiul necuratului. Cel putin nu atunci cand e vorba de afacerile Bisericii Ortodoxe Romane. Vanzarile de lumanari, icoane, vin cultic, dar si donatiile au facut ca BOR sa aiba un profit de invidiat an de an.Cu jumatate de gura, ministrul de Finante spune ca o impozitare este de discutat, insa nu se hazardeaza sa aiba o pozitie transanta. Spre exemplu, nu exista date publice la Ministerul Finantelor pentru Trinitas si Basilica, organele de presa ale Patriarhiei, insa agentia de turism a Patriarhiei, Basilica Travel (care se ocupa cu organizarea pelerinajelor) a raportat pe 2014 un profit de 513.000 lei, adica aproximativ 115.000 euro. Cea mai banoasa eparhie a BOR este Arhiepiscopia Bucurestilor, condusa de Patriarhul Daniel, cu un excedent financiar obtinut in 2014 de 7,42 milioane lei, adica aproximativ 1,67 milioane euro scrie Gandul.

Tatal piticilor din Saftica, la mai bine de un deceniu de cand a jucat intr-o faimoasa reclama la bere: "Chiar asa a fost, i-am facut 800 de pitici unui american si apoi a murit". Constantin Becu, un pensionar de 74 de ani, si-a descoperit in urma cu un deceniu pasiunea de a construi pitici de gradina. Tot pe atunci, a devenit cunoscut dupa ce si-a jucat propriul rol intr-o reclama la bere. Fost profesor de desen, nea Costel, cum ii spun prietenii, este parintele a mii de statuete care anima curtile romanilor. Ani de-a randul a facut pitici. Mici, veseli, abatuti si morocanosi. Toti il stiau ca pe "barbatul cu pitici". Apoi, fara sa-si aminteasca clar momentul, a inceput sa mestereasca statui de toate felurile, transformandu-si casa intr-un atelier in care se relaxeaza si munceste cu drag. In urma cu mai bine de un deceniu, o reclama la berea Bucegi ajungea cunoscuta de intreaga tara, dupa ce nea Costel povestea cum s-a sfarsit prima comanda pentru care a muncit luni intregi, scrie Adevarul.

M-am prefacut ca-s turist strain in Bucuresti si mi-a trecut viata prin fata ochilor. Nu prea se vorbeste despre asta, dar conditia de turist intr-un oras strain e una destul de trista si inspaimantatoare. Esti rupt din universul tau cunoscut si aruncat intr-unul complet nou, despre care stii niste chestii schematice din articolele de pe net. Eu m-am nascut in Bucuresti si stiu destul de bine de ce e nasol aproape totu-n orasul asta, dar nu-mi dau seama cat de traumatizant ar fi locul pentru un strain. Ca sa testez, m-am dat drept britanic timp de o zi, mai ales ca-mi iese un accent basit si snob destul de credibil si, alaturi de fotograful Mircea Topoleanu care s-a drept mexican, am incercat sa petrecem o zi ca turisti in Bucuresti. A devenit surprinzator de greu sa-ti iei teapa la taxiuri in zilele noastre. O voce obosita repeta obsesiv pe difuzoare in engleza si-n romana sa iei taxiurile numai prin comanda de la aeroport, ca sa nu-ti iei teapa, scrie Vice.

Klaus Iohannis a pierdut 10 PROCENTE intr-o luna! Un ziarist sibian lamureste misterul personalitatii sale: "Pareti tinut in loc de trasaturile bogatului evanghelic, aroganta senioriala si arivismul narcisiac!" De la sfarsitul lui iuniriatate din trendul descendent s-a inregistrat intr-o perioada in care Romania zacea amortita sub caldura. O scadere greu de explicat sociologic doar prin respingerea Noului Cod Fiscal. In mod cert, gestul presedintelui Iohannis nu a fost unul popular, dar nu putea produce rezultate atat de rapide. In sens negativ, scrie EVZ.ro.