Cancan.ro relateaza, citand surse, ca israelienii Ron Wiener si David Geclowicz, cei doi angajati ai firmei Black Cube arestati pentru acte de intimidare la adresa Laurei Codruta Kovesi, ar fi fost prinsi sambata seara de ofiteri SRI cand incercau sa iasa din Hotelul Marriott, fiind blocati in usile rotative.

Laura Codruta KovesiFoto: Agerpres/AP

Cancand.ro sustine, citand "surse credibile (din interiorul serviciilor secrete)" ca cei doi intrasera in Romania in jurul datei de 27 martie, s-au cazat la Marriott. Fiecare a inchiriat cateo camera single. Au cerut sa achite cash, iar facturile sa fie intocmite pe numele lor, mai scrie publicatia.

Potrivit jurnalistilor, pe 2 aprilie, cei doi s-ar fi prezentat impreuna la receptie si ar fi rugat un receptioner sa faca formalitatile de check-out. Li s-a facut factura, au platit cash si s-au indreptat spre iesire. In clipa in care ieseau pe usa rotativa, aceasta s-ar fi blocat cu ei inauntru, iar zeci de ofiteri de servicii secrete (imbracati in civil) i-ar fi incojurat. Nici unul dintre ei nu ar fi opus rezistenta, potrivit Cancan.ro.

Procurorii DIICOT au anuntat miercuri ca doi cetateni israelieni - Weiner Ron si Geclowicz David - au fost arestati pentru transfer neautorizat de date informatice si operatiuni ilegale cu dispozitive si programe informatice intr-o presupusa tentativa de intimidare a procurorului sef DNA, Laura Codruta Kovesi.

Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism a anuntat ca, in data de 3 aprilie, procurorii au dispus retinerea lui Weiner Ron si Geclowicz David pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integritatii datelor si operatiuni ilegale cu dispozitive si programe informatice. Ulterior, Tribunalul Bucuresti a emis mandate de arestare preventiva pe numele celor doi. Sursa citata anunta ca exista suspiciunea rezonabila ca, pe parcursul lunii martie 2016, doua persoane care ocupau pozitii de conducere in cadrul unei firme israeliene, cu puncte de lucru atat in Tel Aviv (Israel), cat si in Londra (Marea Britanie), impreuna cu mai multi angajati ai firmei, printre care si cei doi inculpati, Weiner Ron si Geclowicz David, au constituit un grup infractional organizat in scopul comiterii de infractiuni de hartuire si infractiuni informatice.

Cei doi angajati ai firmei Black Cube arestati in Romania sub acuzatia de acte de intimidare a Codrutei Kovesi, procurorul-sef DNA, au fost solicitati de autoritatile romane sa investigheze acte de coruptie in institutii, ei reusind sa faca "progrese importante", sustine compania israeliana. "In ultimele saptamani, compania desfasura un proiect in numele unor asociati ai institutiilor guvernamentale din Romania, in scopul colectarii de dovezi despre grave acuzatii de coruptie in sistemul institutiilor guvernamentale romane. In acest context, doi angajati care facusera progrese importante in acest caz au fost arestati", anunta compania Black Cube, conform Jewish Telegraphic Agency si publicatiei Times of Israel. "Angajatii aplicau legea, iar suspiciunile asupra lor sunt false. Suntem increzatori ca adevarul va iesi la iveala in urmatoarele zile si ca cei doi vor fi eliberati", a precizat compania israeliana Black Cube, specializata in consultanta in materie de securitate si in colectarea de informatii.