Negruta, tripla campioana nationala
Foto:

Record absolut la campionatele nationale de dresaj canin in 2007: toatecele trei titluri un fost castigate de un fost caine fara stapan.

Mihai Niculae a castigat impreuna cu Negruta, un fost caine fara stapan, toate cele trei titluri nationale ale campionatelor nationale de dresaj canin, organizate in 2007 de Clubul Roman de Dresaj Canin. Astfel, cei doi au stabilit un record national absolut, fiind prima echipa om – caine care a reusit aceasta performanta in Romania.

Probele castigate s-au desfasurat pe parcursul anului 2007, in cadrul mai multor concursuri:

- locul 1 si titlul de campion national la AGILITY, in cadrul Campionatului National Agility Large 2007;

- locul 1 si titlul de campion national la OBEDIENCE CLASA III, in cadrul Campionatului National de Obedience 2007;

- locul 1 si titlul de campion national la RESCUE DARAMATURI (RH-TB), in cadrul Campionatului National de Obedience 2007.

Mihai Niculae si Negruta fac parte din echipa „Caini pentru oameni” a fundatiei pentru protectia animalelor VIER PFOTEN Romania iar performanta este cu atat mai neobisnuita, in conditiile in care, cei doi si-au desfasurat pregatirea pentru competitii in paralel cu activitatea de zooterapie si cautare-salvare, pe care o desfasoara in cadrul fundatiei.

Despre proiectul „Caini pentru Oameni”

Proiectul "Caini Pentru Oameni”, a fost initiat de VIER PFOTEN in anul 2004, cu scopul de a schimba mentalitatea publicului in legatura cu cainii fara stapan dovedindu-le valoarea, de a le oferi o noua viata si de a ajuta oameni care au nevoie de ajutor.

Proiectul pleaca de la premisa ca multi caini fara stapan, de incredere si foarte energici, pot fi companioni agreabili pentru oameni, calitati care ii recomanda ca si caini de terapie sau de salvare. In acest sens, fosti caini fara stapan sunt instruiti de experti si lucreaza ca si caini de terapie si/sau de salvare.